Arhivă pentru ianuarie 30, 2008

Predica la Nasterea Domnului

Posted in Nasterea Domnului, Predici with tags , , on ianuarie 30, 2008 by Petre

Hristos Se naşte, slăviţi-L!

“În taină Te-ai născut în peşteră, Mântuitorule,

dar cerul, ca o gură, tuturor Te-a propovăduit,

steaua arătând-o!”

Sf. Ioan Maximovici

Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi S-a întrupat în linişte şi fără zarvă. Aşa cum picătura de rouă cade peste ţarină, la fel puterea Celui Preaînalt a umbrit-o pe Preacurata Fecioară şi S-a născut de la ea Mântuitorul lumii.

Dar lumea n-a observat măreaţa lucrare înfăptuită de Dumnezeu. Oamenii erau ocupaţi fiecare cu treburile lui, atenţia lor era îndreptată spre grijile zilnice şi spre zgomotoasele întâmplări ale lumii.

Roma îşi consolida stăpânirea asupra popoarelor şi puterea de stat. Grecia dezvolta artele şi se deda unei subtile înrobiri a cărnii. Popoarele orientale se străduiau să găsească în manifestările naturii răspunsuri la toate întrebările spiritului. Iudeii doreau fierbinte eliberarea de sub puterea străină şi aşteptau izbăvitorul în persoana lui Mesia – împăratul pământesc.

Însă treburile cotidiene nu-i mulţumeau pe oameni, chiar când aveau spor. Tot mai tare se auzea „dorul duhului” după adevăr şi se simţea că lumea, împotmolită în deşertăciune şi în vicii, se îndrepta spre pieire.

Nu doar iudeii aşteptau un izbăvitor, dar şi cei mai vrednici dintre păgâni erau în aşteptarea cuiva care să mântuie lumea de la pieire. Dar fiecare îşi închipuia în felul său venirea acestuia şi, fiind ei înşişi trupeşti, nu se puteau gândi la ceva duhovnicesc. Iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune (I Cor. l, 22).

Citește în continuare