Arhivă pentru Ianuarie, 2008

Cuvânt în ziua Botezului Domnului

Posted in Botezul Domnului, Predici with tags , on Ianuarie 31, 2008 by Petre

Cuvânt în ziua Botezului Domnului, înainte de sfinţirea apelor

 

Sf. Ioan Maximovici

Shanghai, 1947

 

 „S-a deschis cerul, şi S-a coborât Duhul Sfânt… în chip trupesc, ca un porumbel” peste Fiul lui Dumnezeu, Care stătea în Iordan. Şi glasul lui Dumnezeu-Tatăl s-a auzit din cer: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Luca 3, 21-22; Mc. l, 11; Matei 3, 17). Deschis este şi astăzi cerul, şi din nou Duhul Sfânt Se pogoară deasupra apelor şi Dumnezeu îl mărturiseşte pe Fiul Său.

O, de s-ar deschide şi ochii noştri sufleteşti! O, de-ar putea urechile noastre să audă glăsuirile cereşti! Am vedea că cerurile sunt deschise deasupra noastră. L-am vedea pe Fiul lui Dumnezeu stând printre noi şi pe Duhul Sfânt plutind deasupra noastră şi am auzi glasul lui Dumnezeu vestind dumnezeirea Mântuitorului lumii. Am simţi cum Duhul Sfânt Se coboară deasupra apelor, cum le redă bunătatea pe care au avut-o la facerea lumii şi le dăruieşte puteri tămăduitoare, cu care să renască natura căzută. Noi înşine ne-am acoperi de lumină, gurile noastre s-ar umple de duh şi L-ar cânta cu bucurie pe Cel ce ne-a întărit pe noi pe piatra credinţei. Dar numai cei curaţi cu inima văd cele dumnezeieşti. Cei întunecaţi de păcat văzând nu văd şi auzind nu aud.

Oamenii au văzut cerul în timpul Botezului Domnului, dar numai Ioan Botezătorul a văzut că cerul era deschis. Mulţi L-au văzut pe Domnul Iisus Hristos când a venit la Iordan, dar Ioan a fost singurul care a simţit că El era Fiul lui Dumnezeu întrupat, iar ceilalţi îl vedeau ca pe un om obişnuit, un dulgher şi un fiu de dulgher. Se poate ca nu doar Ioan să-L fi văzut pe Duhul Sfânt pogorât deasupra Lui în chip de porumbel, dar numai el a priceput că Acela este Duhul Sfânt, în timp ce ceilalţi l-au luat drept un simplu porumbel în zbor. Poate că mulţi au auzit la Iordan glasul lui Dumnezeu-Tatăl, dar numai Ioan a desluşit pe deplin mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său, în timp ce celorlalţi li s-a părut că aud un tunet deasupra apelor, la fel ca şi mai târziu, când oamenii au luat drept tunet răspunsul din cer al lui Dumnezeu-Tatăl la rugăciunea Fiului Său (In. 12, 28-29). La fel şi astăzi, vedem norii acoperind cerul, dar nu vedem că cerul este deschis, inspirăm aerul, dar nu simţim Duhul Sfânt pogorât asupra noastră şi a apelor, auzim cuvintele cântărilor bisericeşti, dar nu le pricepem puterea dumnezeiască.

Dar cu adevărat Se află între noi Cel ce a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Cu adevărat cerurile sunt acum deschise şi Ziditorul lor îl mărturiseşte acum pe Cuvântul Cel împreună-veşnic cu El, şi acum Se va pogorî Duhul Sfânt peste ape şi le va sfinţi. Prin harul lui Dumnezeu, apa va deveni izvor de sănătate sufletească şi trupească, izvor de sfinţire, a noastră, a caselor noastre şi a întregii naturi şi se va păstra nestricată vreme de mulţi ani, făcându-se un fel de glas al lui Dumnezeu, care vesteşte că Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu pogorât pe pământ ca să ne renască spre nestricăciune şi să ne aducă în Biserica cerească. Să ne deschidem inimile prin credinţă şi, deschizându-ne gurile spre slavoslovire, să strigăm din adâncul inimii: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns pentru a lăuda minunile Tale!”.

Anunțuri

Predica la Nasterea Domnului

Posted in Nasterea Domnului, Predici with tags , , on Ianuarie 30, 2008 by Petre

Hristos Se naşte, slăviţi-L!

“În taină Te-ai născut în peşteră, Mântuitorule,

dar cerul, ca o gură, tuturor Te-a propovăduit,

steaua arătând-o!”

Sf. Ioan Maximovici

Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi S-a întrupat în linişte şi fără zarvă. Aşa cum picătura de rouă cade peste ţarină, la fel puterea Celui Preaînalt a umbrit-o pe Preacurata Fecioară şi S-a născut de la ea Mântuitorul lumii.

Dar lumea n-a observat măreaţa lucrare înfăptuită de Dumnezeu. Oamenii erau ocupaţi fiecare cu treburile lui, atenţia lor era îndreptată spre grijile zilnice şi spre zgomotoasele întâmplări ale lumii.

Roma îşi consolida stăpânirea asupra popoarelor şi puterea de stat. Grecia dezvolta artele şi se deda unei subtile înrobiri a cărnii. Popoarele orientale se străduiau să găsească în manifestările naturii răspunsuri la toate întrebările spiritului. Iudeii doreau fierbinte eliberarea de sub puterea străină şi aşteptau izbăvitorul în persoana lui Mesia – împăratul pământesc.

Însă treburile cotidiene nu-i mulţumeau pe oameni, chiar când aveau spor. Tot mai tare se auzea „dorul duhului” după adevăr şi se simţea că lumea, împotmolită în deşertăciune şi în vicii, se îndrepta spre pieire.

Nu doar iudeii aşteptau un izbăvitor, dar şi cei mai vrednici dintre păgâni erau în aşteptarea cuiva care să mântuie lumea de la pieire. Dar fiecare îşi închipuia în felul său venirea acestuia şi, fiind ei înşişi trupeşti, nu se puteau gândi la ceva duhovnicesc. Iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune (I Cor. l, 22).

Citește în continuare

Epistola la Nasterea Domnului

Posted in Nasterea Domnului, Predici, Teologie with tags , , on Ianuarie 29, 2008 by Petre

Epistolă la Naşterea Domnului

„În peşteră Te-ai sălăşluit,

Hristoase Dumnezeule,

ieslea Te-a primit,

păstorii şi magii Ţi s-au închinat”

(Stihiră la stihoavnă)

 

Sf. Ioan Maximovici

Shanghai, 1947

Văzând neamul omenesc pierind din pricina păcatelor, Fiul lui Dumnezeu Se pogoară pe pământ. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, Unul-Născut[1]Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere” (Gal. 4, 4-5). Pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a coborât El din ceruri pe pământ. Fiul lui Dumnezeu va primi firea omenească, pentru ca pe om să-l unească din nou cu Dumnezeu. El a coborât pe pământ când omenirea ajunsese la cea mai josnică decădere morală, când oamenii se chinuiau nevăzând nici o ieşire.

Iudeii îl aşteptau pe făgăduitul Mesia. Şi păgânii aşteptau ceva extraordinar, care trebuia să preschimbe totul. „Sau Dumnezeu va veni pe pământ, sau lumea va pieri” – a spus celebrul filozof roman al acelor vremuri, Seneca.

După proorociri, iudeii puteau vedea limpede că venise vremea împlinirii [făgăduinţei] lor. Se sfârşeau cele şaptezeci de săptămâni [de ani] de la refacerea Ierusalimului, când – aşa cum i-a vestit Arhanghelul Gavriil profetului Daniel – va veni vremea sosirii Unsului lui Dumnezeu şi a sfârşirii Vechiului Legământ (vezi Daniel cap. 9). Dar, în pofida suferinţei duhovniceşti de obşte şi a aşteptării neobişnuitului prunc, prin a cărui naştere urma să înceapă „veacul de aur” pe pământ, mult-aşteptatul Prunc a fost recunoscut şi salutat de puţini atunci când s-a născut.

Citește în continuare

Învăţătura ortodoxă a Fericitului Arhiepiscop Ioan Maximovici

Posted in Cuv. Seraphim Rose, Teologie, Traditie with tags , , , on Ianuarie 28, 2008 by Petre

Învăţătura ortodoxă a Fericitului Arhiepiscop Ioan Maximovici

Ieromonahul SERAFIM ROSE

Prefaţă la ediţia:

„Fericitul arhiepiscop Ioan (Maximovici),

„Cinstirea ortodoxă a Maicii Domnului”,

Willmoisson, Sankt Petersburg, 1992.

Cu câţiva ani în urmă stareţa unei mănăstiri a Bisericii Ruse din diaspora, o femeie cu o viaţă cucernică, a rostit un cuvânt de învăţătură în biserica aşezământului, cu ocazia praznicului de hram al Adormirii Maicii Domnului. Ea îi îndupleca cu lacrimi în ochi pe surorile şi închinătorii adunaţi la praznic să primească în întregime şi fără rezerve învăţătura transmisă de Sfânta Biserică, pe care aceasta a păstrat-o cu atâta grijă timp de veacuri la rând şi să nu hotărâm noi singuri ceea ce este „important” şi ceea ce este „secundar” pentru noi; căci, socotindu-ne mai înţelepţi decât Sfânta Tradiţie, am putea să o pierdem de tot. Astfel, când Biserica ne aduce la cunoştinţă prin cântările ei şi prin sfintele icoane că sfinţii apostoli s-au adunat în chip minunat din toate colţurile lumii ca să asiste la Adormirea şi înmormântarea Maicii Domnului, noi, fiind creştini ortodocşi, nu suntem liberi să tăgăduim sau să răstălmăcim acest fapt, ci trebuie să credem predaniei Bisericii, cu simplitate şi cu inimă curată.

Citește în continuare

Viata Sf Ioan Maximovici

Posted in marturii with tags on Ianuarie 27, 2008 by Petre

Sfântul Ioan Maximovici (1896 -1966) este considerat de către creștinii ortodocși de pretutindeni, ca fiind cel mai mare sfânt al secolului XX. Manifestând diferite forme de sfințenie, el a fost in același timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu si „nebun intru Hristos”, un zelos ierarh misionar si un aparator al săracilor, un ascet desavarsit si un parinte iubitor pentru orfani. Asemeni lui Moise, el si-a scos turma din robie, conducand-o din China in lumea libera. Urmaș al primilor apostoli, el a dobândit de la Dumnezeu puterea de a tamadui sufletele si trupurile suferinde. Strabatand valul timpului si spațiului, el cunoștea si răspundea gandurilor oamenilor, înainte ca aceștia sa si le exprime. Fericitul Ioan răspândea o putere ce-i atragea pe oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale minuni. Aceasta era puterea iubirii lui Hristos – marea taina inaccesibila înțelegerii lumești.

Acum in Ceruri, el continua sa se roage si sa-i viziteze pe cei ce-l cheamă in ajutor, după cum mărturisesc minunile si tămăduirile înregistrate peste tot in lume. La 2 iulie, 1994, in America a avut loc proslăvirea arhiepiscopului Ioan de San-Francisco, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora.

Citește în continuare