Arhivă pentru Noiembrie, 2008

Legătură mistică cu inimile copiilor (2) – Tămăduirea unui copil

Posted in inainte vedere, minune with tags , on Noiembrie 26, 2008 by Petre

„Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile”,

De Pr. Serafim Rose şi Pr. Gherman Podmoşenski

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Sunt multe povestiri mişcătoare despre cum Fericitul Ioan ştia în chip tainic unde era un copil bolnav şi la orice ceas din zi şi din noapte venea să-1 mângâie şi să-1 vindece. (Vezi uimitoarea poveste a lui George Kalfov de mai jos). La rândul lor, copiii îi răspundeau în mod spontan. El nu îi lua niciodată de sus şi nici nu era pedant cu ei, ci stabilea o legătură directă.

Un lucru şi mai însemnat este faptul că şi după moarte el le-a apărut copiilor şi a stabilit legături tainice cu ei, din lumea cea nevăzută, unde se bucură acum de fericirea veşnică. Iată o scrisoare trimisă de curând de părintele Petru Simovskikh, despre fiul său, Constantin, micul „Kotik”. Ea ilustrează acea legătură duhovnicească deosebită dintre Fericitul Ioan şi sufletele copiilor. Iată ce scriu părintele şi Matuşka sa:

În 1967 am venit din Australia în America, la New York, şi pe drum ne-am oprit în San Francisco, pentru a ne vizita rudele de acolo. Băieţelul nostru, Kotik, nici nu mergea încă pe atunci – avea doar un an şi douăzeci de zile. în ziua când am ajuns în San Francisco eram în sufrageria unchiului nostru, plină de covoare, iar Kotik mergea de-a buşilea peste tot. A ajuns la o măsuţă cu marginea foarte ascuţită, apoi a şovăit şi a căzut cu toată greutatea pe margine, lovindu-se la sprânceana stângă chiar lângă ochi şi tăindu-se până la os. A început să-i curgă sângele şiroaie. Noi ne-am speriat toţi foarte tare şi am început îndată să-i dăm cu doctorie acolo, însă sângerarea nu s-a oprit. Dimineaţa arcada era foarte umflată, rana nu se vindecase, iar ochiul era pe jumătate închis. Arăta groaznic.

Ne-am hotărât să mergem la Catedrala „Bucuria întristaţilor”, la mormântul răposatului Arhiepiscop Ioan. nu-l văzusem niciodată în viaţă, ci numai auzisem foarte multe despre el de la rudele noastre. Fusesem rugaţi de oameni din Australia să slujim un parastas în Cripta sa. Kotik a primit Sfânta împărtăşanie în acea zi. După o scurtă slujbă, săvârşită pentru că era ziua de nume a Mitropolitului Filaret, 1-am pus pe Kotik pe mantia Fericitului Ioan de pe raclă. Imediat Kotik a început să plângă şi să sărute mantia. Plângea atât de amarnic, că aproape nu-l mai puteam linişti; nu mai voia să plece, ţinând strâns de mantie cu mânuţa şi plângând. Când ne-am întors acasă la unchiul nostru şi 1-am culcat pe Kotik, cum se obişnuieşte să doarmă după prânz copiii mici, am observat că umflătura dispăruse şi că sângerarea continuă fusese înlocuită de un firişor subţire de sânge uscat. L-am examinat şi nu am găsit nimic în neregulă: ochiul era cu desăvârşire sănătos. Slavă lui Dumnezeu, prin rugăciunile Dreptului Episcop!

La un timp după aceea, când trăiam în reşedinţa sinodală din New York, Kotik s-a îmbolnăvit de anghina difterică. Am chemat de două ori acasă doctorul, care ne-a dat medicamente şi i-a făcut o injecţie, însă a spus că cel mai bun medicament sunt băile cu abur.

Locuiam într-o singură cameră şi nu aveam baie, nici măcar o chiuvetă. Trebuia să alerg până la cea comună de pe hol. După baie Kotik se simţea mai bine şi respira cu uşurinţă. Anghina aceasta este o boală a gâtului: aici apar nişte cruste mici, care cresc şi tot cresc, sufocându-1 pe copil. Băile de aburi mai înmuiau deci crustele întărite. Insă cam după o jumătate de oră începea iar să se sufoce, în ciuda tuturor încercărilor noastre, Kotik nu avea nici o uşurare.

Din cauza slăbiciunii, în a cincea zi de boală nu mai putea nici măcar să-şi ridice capul. La un moment dat a adormit, apoi s-a trezit deodată şi a cerut să fie ridicat. Ne-a arătat că vrea să meargă în acea parte a camerei unde aveam un castron cu fructe pe masă. Noi ne-am gândit că i se făcuse foame, semn bun, de vreme ce de cinci zile era hrănit numai cu apă îndulcită. Când 1-am dus la fructe, a arătat cu degetul mai departe, spre locul unde aveam un portret al Arhiepiscopului Ioan. L-a luat, şi l-a pus pe cap şi a început să plângă foarte tare. L-am pus în pat cu tot cu portret şi a adormit imediat. I-am povestit aceste lucruri părintelui Nikita, care a telefonat îndată la San Francisco pentru a cere să fie slujit un parastas la racla Fericitului Ioan.

Şi după ziua aceea Kotik a început să se însănătoşească.

Odată, pe când se juca în sufragerie, Kotik a venit deodată în fugă în bucătărie, înspăimântat. Foarte agitat, ne-a povestit, cu cuvintele lui de copil, că Fericitul Ioan tocmai intrase în hol, îi zâmbise şi îl ciocănise cu cârja. I-am arătat o fotografie de-a Episcopului şi ne-a asigurat că el fusese.

Acum locuim la Mănăstirea New Diveievo şi şi aici s-a întâmplat ceva ciudat.

Trezindu-se după somnul de după-amiază, Kotik ne-a spus:

– Fericitul Ioan a venit la mine, m-a binecuvântat şi m-a mângâiat pe cap. Avea o haină albastră (voia să spună rasa) şi mantie, camilafcă şi cârjă şi a vorbit cu mine.

– Ei, şi ce ţi-a spus ? 1-am întrebat noi. Kotik a răspuns:

– Fericitul Ioan mi-a zis să nu spun nimănui.

La nu mai puţin de o jumătate de oră după aceea, a venit prietenul nostru D. S. Kulikovski, care ne-a adus vederi cu Arhiepiscopul Ioan, în care acesta era fotografiat purtând o rasă albastră, camilafcă şi cârjă, numai că nu avea mantie. Am fost uimiţi de o asemenea coincidenţă şi am început să-1 întrebăm pe Kotik cum îl văzuse pe episcop. Kotik ne-a spus că îl văzuse exact ca în fotografie, dar avea şi mantie. I-am spus toate acestea lui D. S. Kulikovski, care a scos atunci un portret mare de-al episcopului şi l-a întrebat:

– Ei, ce ţi-a spus episcopul ? însă Kotik nu a spus nimic. Mai târziu, i-a mărturisit totuşi prietenului nostru:

– Fericitul Ioan mi-a zis să nu spun nimic la nimeni. Atunci ne-am dat seama de ce tăcuse: fiindcă făcea ascultare de Episcop.

Astfel, prin asemenea contacte invizibile, dar neîndoielnice, îl cunoaştem prin experienţă personală pe Fericitul Ioan. Din păcate, nu 1-am întâlnit în timpul vieţii, însă îl venerăm profund şi îl considerăm a fi un sfânt. Eu mă rog lui şi văd că mă aude şi mă ajută.

De fapt, despre el se pot spune multe lucruri minunate, şi de la martori direcţi şi din auzite – este un ocean de povestiri.

În general, trebuie să spunem că Fericitul Ioan este un fel de „cumpănă a apelor”, îndeosebi în vremurile noastre, între oameni. Pot fi observate multe exemple lămurite: cei care îl cinstesc pe Fericitul Ioan se dovedesc a fi oameni dăruiţi şi credincioşi Bisericii lui Hristos, iar cei care nu-l cinstesc ba chiar îl defăimează se descoperă a urmări scopuri mercantile şi a fi plini de trufie. De aceea este o atât de mare mângâiere să vezi că mai există oameni care îl cinstesc pe Fericitul Ioan, şi deci oameni de acelaşi suflet şi minte. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei care se nevoiesc pentru proslăvirea Fericitului Ioan. Sunt din ce în ce mai puţini cei care, chiar şi în rândul clericilor, îl venerează pe acest mare ascet al zilelor noastre, însă acest lucru nu este surprinzător. La urma urmei, Hristos însuşi a spus: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?”(Luca 18, 8)

Pr. Petru Simovskikh

Brisbane, Queensland

Australia

Anunțuri

Legătură mistică cu inimile copiilor (1) – Predica la Intrarea in Biserica a Maicii Domnului

Posted in Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, Predici with tags , , on Noiembrie 18, 2008 by Petre

„Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile”,

De Pr. Serafim Rose şi Pr. Gherman Podmoşenski

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006


1. Un cuvânt către copii

026Fericitul Ioan avea cu copiii o relaţie cu desăvârşire unică, un simţ deosebit pentru ei.

În prezent am mai multe însemnări privitoare la acest lucru. Să le prefaţăm însă cu o predică de-a sa, scrisă pentru copiii de la Orfelinatul Sfântul Tihon din Zadonsk, pe care le-a trimis-o pe când era plecat pentru mai multă vreme de lângă ei, în Europa [atunci orfelinatul se mutase în San Francisco, California]. Ce cuvinte părinteşti calde ! Ce simplitate şi putere conţine predica sa, ce grijă care cheamă conştiinţa copiilor !

Episcopul Sava de Edmonton

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

21 noiembrie 1952

Dragi copii!

Începând din această zi, cântăm la slujbele bisericeşti: „Hristos se naşte, măriţi-L !”

Aceste cuvinte ne vestesc Naşterea lui Hristos şi, astfel, suntem chemaţi să ne pregătim să-L întâmpinăm.

Ce înseamnă această pregătire ? înseamnă că trebuie să ne aducem sufletul în starea de a fi, cum s-ar spune, iesle pentru Copilul Hristos. Praznicul are rolul de a ne ajuta să facem acest lucru. La sfârşitul Postului Crăciunului, Biserica slăveşte în mod deosebit pe cei trei tineri şi pe prorocul Daniil, arătându-i a fi pilde vrednice de urmat. Şi cum au devenit ei vestiţi?

Ştiţi, când erau copii şi creşteau la curtea regelui Nabucodonosor, s-au lipsit de toate mâncărurile alese de la masa regelui, mâncând numai zarzavaturi, ca să nu calce legea Bisericii Vechiului Testament. Dumnezeu i-a răsplătit pentru asemenea înfrânare şi supunere faţă de legea Bisericii, dăruindu-le înţelepciune, cu care şi-au întrecut toţi semenii. Prin post, sufletele lor s-au întărit şi astfel au putut să respingă poruncile regelui de a se închina unui idol. Şi atunci când, din pricină că nu s-au supus poruncilor păgâneşti, cei trei tineri au fost aruncaţi într-un cuptor încins, iar Daniil, în cuşca leilor, Domnul i-a apărat de tot răul. în fiecare zi la Utrenie se cântă imne despre acest lucru, ream-intindu-ne de eroismul acelor tineri şi dându-ni-i drept pildă.

Copii ! Vă găsiţi acum într-o situaţie asemănătoare cu aceea a tinerilor din Babilon. Suntem înconjuraţi de oameni care nu cunosc Credinţa Ortodoxă şi nu se supun legilor Bisericii. Vă găsiţi în faţa unei alegeri – ori să vă ghiftuiţi cu toate mâncărurile oprite de Biserică, ori, asemenea lui Anania, Azaria şi Misael, să lepădaţi cu voie liberă ceea ce este oprit. Cu cine vreţi să fiţi – cu aceşti tineri sau cu cei care erau împotriva lor? Vreţi să-i urmaţi pe aceşti sfinţi care aveau vârsta voastră sau vreţi să apucaţi calea cea largă, dispreţuind toate regulile ?

Cei trei tineri au avut nevoie de foarte multă bărbăţie şi tărie de caracter pentru a ţine legile Bisericii şi tradiţiile strămoşeşti – la urma urmei, erau numai patru în mijlocul unei mulţimi nenumărate de necredincioşi. Pentru aceasta, Domnul, în mila Sa, i-a proslăvit înaintea întregii lumi pentru toate veacurile. Domnul vă va răsplăti şi pe fiecare dintre voi, dacă veţi urma pilda acestor tineri.

Oricând simţiţi ispita de a vă face pe plac mâncând ce mănâncă alţii care nu cunosc legile dumnezeieşti ale Bisericii lui Hristos, amintiţi-vă de Daniel şi de cei trei tineri. Apoi daţi-vă singuri răspuns – sunteţi cu ei, sunteţi gata să îi urmaţi şi să fiţi sub ocrotirea lui Dumnezeu sau vă interesează mai mult să vă bucuraţi de lucruri dulci care pot părea nevătămătoare, însă care ne fac, de fapt, să încălcăm ceea ce i-a făcut pe acei tineri puternici, slăviţi şi de neînvins.

Cu cine sunteţi, copii, şi cui vreţi să-i urmaţi ?

Domnul să vă apere de ispite, să vă dea tărie şi Sfântul Tihon din Zadonsk să vă înveţe să mergeţi pe drumul cel bun. Binecuvântarea Domnului să fie cu voi cu toţi, dragii mei copii.

Cu dragoste,

Arhiepiscopul Ioan

Cinstirea Maicii Domnului in Traditia Ortodoxa (7)

Posted in Cinstirea Maicii Domnului, Predici, Teologie with tags , on Noiembrie 16, 2008 by Petre

Sf. loan Maximovici

Trad.: Cristian Maxim

După: „The Ortodox Veneration of the Mother of God”

tradusă din limba rusă de Părintele Serafim Rose

6. Râvnă fără cunoştinţă (2)

(Romani 10, 2)

Stricarea de către latini, prin nou închipuita dogmă a „Imaculatei Concepţii”a adevăratei cinstiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria

motherofgodsmolenskajaDar putem să le răspundem acestora cu cuvintele Sfântului Epifanie al Ciprului: „în amândouă aceste erezii sălăşluieşte aceeaşi vătămătură: atunci când oamenii nesocotesc cinstirea Maicii lui Dumnezeu şi atunci când, dimpotrivă o slăvesc mai mult decât îi este cuvenit în chip propriu” (Panarion „împotriva Colyridienilor”). Acest Sfânt Părinte îi ceartă pe aceia care aproape că îi  aduc Pururea Fecioarei închinare ca lui Dumnezeu: „Să fie cinstită Maica Domnului, dar singur lui Dumnezeu să I se aducă închinare” (Idem). «Deşi Maria a fost vas ales al Iui Dumnezeu, totuşi ea a fost femeie prin fire, cu nimic deosebită de ceilalţi. Şi chiar dacă în viaţa Maicii Domnului şi în Sfânta Tradiţie ni se istoriseşte că  i-a  fost  spus   tatălui  său   Ioachim,   în  pustie: „Femeia ta a zămislit”, totuşi această zămislire nu a putut fi ftră unire conjugală şi fără sămânţă bărbătească» (Ibidem). „Nu trebuie a adora ceea ce le este propriu Sfinţilor din ceruri, ci trebuie adorat Stăpânul lor. Maria nu este Dumnezeu şi nu a primit un trup ceresc, ci unul ieşit din unirea unui bărbat cu o femeie; iar potrivit făgăduinţei, asemeni lui Isaac a fost gătită spre a intra în iconomia dumnezeiască. Dar pe de altă parte să nu încerce să o defaime nebuneşte   cineva  pe  Pururea   Fecioara”   (Sfântul Epifanie, împotriva antidicomarioniţilor).

Biserica Ortodoxă, cinstind-o pe Maica Domnului în cântările şi rugăciunile rânduite, nu îndrăzneşte să îi atribuie ceea ce nu a fost împărtăşit despre ea prin Sfânta Scriptură sau prin Sfânta Tradiţie. „Adevărului îi este străin tot ceea ce este exagerat, aşa cum îi este străin tot ceea ce este spus numai pe jumătate. El dă fiecărui lucru măsura potrivită şi locul potrivit” (Sfântul Ignatie Briancianinov, Expunere a învăţăturii bisericii Ortodoxe despre Maica Domnului). Slăvind neprihănirea Pururea Fecioarei şi tăria cu care a purtat toate suferinţele din timpul vieţii sale pământeşti, Părinţii Bisericii au lepădat, pe de altă parte ideea cum că Maica Domnului a fost mijlocitoare între Dumnezeu şi om, în sensul unei asocieri la Răscumpărarea firii omeneşti. Vorbind despre pregătirea Maicii Domnului spre a muri împreună cu Fiul ei şi pentru a suferi împreună cu El Patimile pentru mântuirea tuturor, un vestit Părinte al Bisericii din Apus, Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului adaugă: «Dar pătimirile lui Hristos nu au avut nevoie de nici un ajutor, după cum însuşi a spus cu mult înainte prin gura Proorocului: „Priveam în jun nici un ajutor! Mă cuprindea mirarea: nici un sprijin! Atunci braţul Meu M-a ajutat şi urgia Mea sprijin Mi-a fost” (Isaia 63:5)» (Sfântul Ambrozie, Despre viaţa Maicii Domnului şi despre pururea-fecioria Sfintei Maria, capitolul 7).

Citește în continuare

Cinstirea Maicii Domnului in Traditia Ortodoxa (6)

Posted in Cinstirea Maicii Domnului, Predici, Teologie with tags , on Noiembrie 13, 2008 by Petre

CINSTIREA MAICII DOMNULUI ÎN TRADIŢIA ORTODOXA

Sf. loan Maximovici

Trad.: Cristian Maxim

După: „The Ortodox Veneration of the Mother of God”

tradusă din limba rusă de Părintele Serafim Rose

6. Râvnă fără cunoştinţă (1)

(Romani 10, 2)

Stricarea de către latini, prin nou închipuita dogmă a „Imaculatei Concepţii”a adevăratei cinstiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria


Când aceia care au încercat să prihănească viaţa neprihănită a Preacuratei Fecioare au fost făcuţi de ocară în acelaşi chip cu aceia care îi tăgăduiseră pururea-fecioria, cu aceia care îi lepădaseră cinstea ei de Maică a lui Dumnezeu şi cu aceia care  i-au defăimat  icoanele,  atunci  când  slava  Maicii   lui Dumnezeu  lumina  întreaga  făptură,  a  apărut  o învăţătură care părea că o proslăveşte pe Pururea Fecioara Măria, dar care cu adevărat îi tăgăduia toate virtuţile.

Această învăţătură numită a Imaculatei Concepţii a Fecioarei Maria, a fost primită de către următorii tronului  papal  al  Romei.  în  ea se spune că „Preabinecuvântata Fecioară Maria din chiar primul moment al conceperii sale, printr-o graţie specială a Atotputernicului Dumnezeu şi printr-un privilegiu special pentru viitoarele merite ale lui Iisus Cristos, Salvatorul neamului omenesc a fost păstrată scutită de toată necurăţia păcatului originar” (Bula Papală a Papei Pius al IX-lea, referitoare la noua dogmă). Cu alte cuvinte, Maica Domnului a fost ferită de păcatul strămoşesc de la chiar zămislirea sa prin harul lui Dumnezeu, ajungând astfel într-o stare în care îi era cu neputinţă de a mai avea păcate personale.

Creştinii nu au mai auzit de aceste lucruri înainte de secolul al IX-lea, când abatele de Cordoba, Paschasius Radbertus a adus în discuţie pentru prima dată faptul că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost zămislită fără păcatul strămoşesc. Începând cu secolul al XII-lea, această idee a prins rădăcini şi a început să se răspândească tot mai mult între clerul şi mulţimea credincioşilor bisericii din Apus care căzuseră deja din sânul Bisericii Soborniceşti, pierzând prin aceasta darul Duhului Sfânt.

Citește în continuare

Cuviosul Serafim de Sarov

Posted in Predici, Rusia with tags , , , on Noiembrie 9, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

„În timpul verii se vor cânta cântece de Paşti” – s-a spus odinioară în Sarov.

sfserafimdesarovAu trecut 70 de ani de la moartea aceluia care a rostit aceste cuvinte. Pe 19 iulie 1903, întreaga Rusie sa adunat într-un singur glas în cântări de laudă, proslăvind pe Dumnezeu şi pe bineplăcutul Său. Într-adevăr, întreaga Rusie jubila atunci ca de Sfintele Paşti, ba chiar mai mult.

Apoi au venit vremuri groaznice pentru Rusia, dar amintirea Cuviosului Serafim nu sa stins şi nici nu s-a împuţinat. La fel vin la el ruşii şi îl proslăvesc atât pe pământul sfâşiat al patriei, cât şi în toate colţurile lumii pe unde s-au împrăştiat. Şi alte popoare încep să cunoască viaţa Cuviosului Serafim; viaţa lui este tradusă în diferite limbi, stârnind nu numai însufleţire, ci şi dorinţa multora de a aplica în propria lor viaţă învăţăturile pe care le aflăm din biografia Cuviosului Serafim. Astfel, în pofida tuturor schimbărilor produse în lume, amintirea Cuviosului Serafim nu numai că nu slăbeşte, ci rămâne ca o făclie luminând din ce în ce mai puternic omenirii.

La fel s-a întâmplat şi în zilele vieţii lui pământeşti. Se dărâmau oraşe, se restaurau imperii, Napoleon însoţit de douăsprezece popoare venea peste Rusia, iar apoi cu ruşine o părăsea, Moscova ardea incendiată şi apoi iar se ridica din cenuşă, decembriştii organizau rebeliunea şi apoi erau judecaţi, iar pe Cuviosul Serafim parcă nici nu-l interesau aceste evenimente. El era în întregime ocupat de dobândirea „singurului lucru de trebuinţă”, îşi lucra „creşterea duhovnicească”. „Egoist, închis în sine”, „incult, care nu se interesează de nimic, în afară de cele ce-l privesc pe el personal” – aşa l-ar fi caracterizat mulţi gânditori dintre cei care nu vor să vadă nici un folos în nevoinţele desăvârşirii de sine. Dar iată că moare fratele Serafim. S-ar fi părut că trebuia să se şteargă cu totul din memoria lumii chipul acestui stareţ care fugise atât de aprig de lume. Dar iată că începe un întreg pelerinaj la mormântul lui, oameni veniţi de pe toate meleagurile Rusiei primesc de la el ajutor, mângâiere şi înţelepţire, iar cinstirea lui începe să se răspândească şi printre alte popoare.

În ce constă, aşadar, puterea Cuviosului Serafim? În ce constă nevoinţa lui? El a năzuit spre împlinirea poruncii lui Hristos: „Fiţi desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru ceresc desăvârşit este”; el s-a străduit să refacă în sine chipul primordial al omului, care mai apoi a fost urâţit de păcat. Cuviosul Serafim şi-a atins scopul: a biruit păcatul şi a devenit asemenea, după har, lui Dumnezeu, s-a făcut cu adevărat asemănare a lui Dumnezeu. Noi nu-l putem vedea pe Dumnezeul Cel nevăzut. Dar Domnul ne dă posibilitatea să-l vedem în asemănările Lui, în bineplăcuţii Săi. Şi iată că unul dintre aceste asemănări a devenit Cuviosul Serafim. În el vedem firea omenească restaurată, eliberată de robia păcatului. El este întruchiparea biruinţei veşnicului asupra trecătorului, a sfinţeniei asupra păcatului, a binelui în faţa răului. Prin exemplul său, Cuviosul Serafim îi cheamă pe toţi să-l urmeze pe calea arătată de Hristos. El ne cheamă să ne luptăm cu păcatul şi cu neajunsurile noastre, fiind far şi luminător tuturor căutătorilor mântuirii. Cuviosul Serafim ne cheamă să căutăm binele desăvârşit, roada duhului, despre care Sfântul Apostol Pavel a spus: Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Gal. 5, 22-23). Dar pentru acestea trebuie să îţi răstigneşti carnea cu patimile şi cu poftele (Gal. 5, 24).

Anevoioasă este calea către împărăţia Cerurilor, căci păcatul a pus stăpânire pe firea omului şi a stricat-o. Fiecare dintre noi are păcatele lui proprii, personale. Dar există şi păcate colective, pentru care este vinovat întregul popor. Astfel, întregul popor rus este vinovat că a părăsit viaţa şi obiceiurile evlavioase ale strămoşilor săi şi că a început să facă şi să caute cele ce-i sunt străine, neortodoxe, că s-a încrezut în clevetirile răspândite despre Unsul lui Dumnezeu şi a îngăduit ca mai întâi să-i fie ruptă cununa, iar apoi să fie ucis binecredinciosul ţar, împreună cu toată familia sa, primul care s-a închinat proslăvitelor moaşte ale Cuviosului Serafim.

Cuviosul Serafim ne cheamă pe toţi la pocăinţă şi la îndreptarea vieţii, şi a celei personale, şi a celei colective. Chiar dacă e anevoioasă calea aceasta, bineplăcutul lui Dumnezeu ne va ajuta. Cuviosul Serafim ne este far şi luminător pe această cale; el ne este şi ajutorul.

Cu rugăciunile cuviosului Tău, ale părintelui nostru Serafim, Doamne, dăruieşte-ne pocăinţă şi biruinţă asupra păcatului, nouă, păcătoşilor, şi adu-ne în cereasca Ta împărăţie. Amin.

Serbia, 1928

[Rusia] Cuvânt în Săptămâna tuturor sfinţilor care au strălucit pe pământul Rusiei (2)

Posted in Predici, Rusia, Traditie with tags , , on Noiembrie 5, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

sfvasilealmoscovei1Alţi cuvioşi ai lui Dumnezeu se retrăgeau în peşteri, se îndepărtau în codri de netrecut, în pustiuri, dar acolo deveneau magneţi care îi atrăgeau duhovniceşte pe cei ce căutau să-şi întărească sufletele. Iar cuvioşii care se ascundeau de lume şi se străduiau să rămână neştiuţi de nimeni deveneau cunoscuţi şi oamenii alergau la ei. Din negura veacurilor, ei ne luminează nouă şi vremurilor noastre. Domnul le-a proslăvit faptele, le-a proslăvit sfintele moaşte prin minuni, şi ei sunt propovăduitori până astăzi întru slava lui Dumnezeu.

Câţi ani a trăit singur Cuviosul Serghie în inima codrului de nepătruns, unde nu se afla ţipenie de om, ci numai fiare! Dar până astăzi Lavra Sfintei Treimi a Cuviosului Serghie atrage credincioşi nu numai din toate colţurile Rusiei dar şi din toate marginile şi hotarele lumii. Şi nu se slăveşte cu nimic altceva decât cu nevoinţa Cuviosului Serghie şi a sfinţilor care s-au mântuit prin învăţătura lui. Şi acum ea este într-un fel inima pământului rus, împreună cu prima noastră cetate de scaun, Moscova, care străluceşte nu numai de bogăţii şi de edificii străvechi, ci şi prin sfinţenia cuvioşilor care s-au nevoit şi ale căror moaşte odihnesc acolo.

Citește în continuare

[Rusia] Cuvânt în Săptămâna tuturor sfinţilor care au strălucit pe pământul Rusiei

Posted in Predici, Rusia, Sf. Vladimir with tags , , , on Noiembrie 2, 2008 by Petre


Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Astăzi este praznicul tuturor sfinţilor care au strălucit pe pământul Rusiei, al tuturor sfinţilor pe care i-au crescut Biserica Rusă şi pământul rusesc. Astăzi este praznicul cerului duhovnicesc de deasupra Rusiei. Acest cer se întinde de demult, de la sfântul cneaz Vladimir şi fericita cneaghină Olga. Ei au fost într-un fel rădăcinile tuturor sfinţilor care au strălucit pe pământul Rusiei. Din ei a crescut o imensă mulţime, un mare pom al sfinţeniei. Este adevărat că şi până la marele cneaz Vladimir au existat sfinţi şi drepţi care au strălucit în locuri pe care se întinde astăzi pământul rus. Acele părţi care sunt astăzi îngrădite de hotarele Rusiei, încă dinainte să fi fost pământ rus au strălucit prin sfinţi bineplăcuţi lui Dumnezeu.

Hersonul se laudă cu şapte episcopi care, încă de la începuturile creştinismului, au cercetat acel ţinut; de asemeni, mai târziu, Sfinţii Chiril şi Metodie au propovăduit acolo. În Herson s-a botezat Sfântul cneaz Vladimir, care apoi a adus în Kiev, împreună cu moaştele Sfinţitului Mucenic din vechime Clement Romanul, credinţa ortodoxă şi a pus acolo început bun creşterii Bisericii Ruse.

Citește în continuare