Arhivă pentru Septembrie, 2008

Ocrotitorul călătorilor

Posted in marturii, minune, ocrotire with tags , , on Septembrie 24, 2008 by Petre

Din cartea

„Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile”,

De Pr. Serafim Rose şi Pr. Gherman Podmoşenski

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Nota editorului: Pentru a-şi îndeplini îndatoririle misionare şi arhipastorale, Arhiepiscopul Ioan călătorea cu avionul atât de des şi pe distanţe atât de mari – acest lucru s-a petrecut ultima dată când rămăşiţele sale pământeşti au fost transportate cu avionul de la Seattle la San Francisco, unde au fost înmormântate -, încât a fost propus drept candidatul logic pentru sfântul ocrotitor al celor care călătoresc prin aer. După cum arată următoarea povestire, el poate fi considerat ocrotitor şi al altor călători. Povestirea a fost scrisă de o rusoaică ce i-a fost apropiată în Shanghai şi mai târziu; adesea ea i-a cerut şi a primit ocrotirea şi ajutorul. Vlădica Ioan obişnuia să îi viziteze familia de fiecare dată când călătorea cu maşina între San Francisco şi Seattle şi i-a botezat soţul şi copiii.

În ziua de Paşti ne întorceam acasă, la Redding. Am plecat din San Francisco după ce ne-am dus la biserică şi după ce i-am salutat pe Arhiepiscopul Antonie şi pe iubitul nostru Vlădica Ioan. Ne grăbeam spre casă, ca să petrecem acea zi sfântă cu mama, care nu putea merge la biserică din cauza bătrâneţii şi a bolii. Erau multe maşini pe drum şi nu aveam chef de vorbă, în afară de schimburi întâmplătoare de impresii cu privire la slujba foarte frumoasă şi la cântări. Soţul meu conducea. Fiica noastră de şapte ani se juca pe bancheta din spate, iar eu stăteam în faţă lângă soţul meu. Dormisem foarte puţin, căci venisem de la catedrală dimineaţa devreme. M-am hotărât să aţipesc puţin şi se pare că am adormit.

Şi apoi am văzut că portiera de lângă mâna mea dreaptă se deschide şi că apare Vlădica Ioan, care ne cheamă la el cu nerăbdare. M-am gândit: ne-a sunat ceasul ! în acelaşi timp prin faţa lui Vlădica a trecut o umbră; părea a fi umbra unui preot. M-am ridicat în capul oaselor şi mi-am spus: „Facă-se voia Ta cea sfântă în toate, Doamne !” Am deschis ochii şi am văzut că din partea stângă – partea unde era soţul meu – se năpustea spre noi un autobuz Volkswagen. Am îngheţat şi m-am gândit: am murit deja sau încă nu ? Intr-un fel eram împăcată la gândul acesta şi nu simţeam panică; şi, mi-e ruşine să recunosc, nici măcar nu m-am gândit să-L rog pe Domnul Dumnezeu să-mi ierte păcatele sau să-I cer ajutorul. Autobuzul a zburat atât de aproape pe lângă noi, încât, cum se spune, dacă ar fi fost un fluture pe roată ar fi avut loc o catastrofă colosală. Uitându-mă la soţul meu am văzut că pălise şi îi tremurau mâinile şi în momentul acela am ştiut că trăim. M-am lăsat la loc pe spate şi I-am mulţumit Domnului că ne-a salvat în chip minunat de la dezastru şi atunci mi-am amintit cum mi se arătase Vlădica.

Citește în continuare

Anunțuri

Despre Rusia 950 de ani de la încreştinarea Rusiei (2)

Posted in Predici, Rusia with tags , on Septembrie 23, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Rusia este sfântă prin mulţimea cuvioşilor care au strălucit pe pământul ei. Începând cu fiii Sfântului Vladimir, binecredincioşii cneji Boris şi Gleb, primii care s-au proslăvit în Rusia prin minuni, şi cu însuşi botezătorul Rusiei, Sfântul Vladimir şi bunica sa, cuvioasa cneaghină Olga, o mulţime nesfârşită de sfinţi au trăit şi s-au proslăvit prin sfinţenie şi minuni pe pământul Rusiei. Aceşti sfinţi cuvioşi erau „rodul cel frumos” al dreptmăritoarei Rusii, carne din carnea şi os din osul poporului rus. Ei nu erau străini de popor prin credinţele şi prin modul lor de viaţă, ci erau doar expresia mai puternică, mai vie a năzuinţelor întregului popor. De la încreştinarea Rusiei şi până în zilele noastre nu a existat, se pare, nici un singur ceas în care să nu fi trăit pe undeva pe pământul Rusiei vreun sfânt, care după sfârşitul său să nu se facă mijlocitor pentru pământul Rusiei. Toate regiunile Rusiei, de la Rusia Subcarpatică (Cuvioşii Moise Ugrin şi Efrem Novotorjski), până la Alaska, ce aparţinuse până nu demult Rusiei (Cuviosul Gherman), şi-au avut nevoitorii lor. Fiecare parte a Rusiei, aproape fiecare oraş important îşi avea sfinţii lui. Centrele ei spirituale erau mănăstirile care influenţau şi satele, şi oraşele. Fiecare colţ de pământ, fiecare grai s-a sfinţit prin slujirea lui Dumnezeu. Istoria Rusiei, plină de dovezi minunate ale grijii lui Dumnezeu faţă de ea, este istoria chivernisirii lui Dumnezeu, este noua istorie sfântă. Înrâurirea sfinţilor bărbaţi ai Rusiei asupra evenimentelor istorice este atât de copleşitoare, încât istoria statului rus nu poate fi despărţită de istoria Bisericii. Toată orânduirea şi modul de viaţă al poporului rus erau pătrunse de duhul Bisericii. Chiar şi politica externă a Rusiei era, în mare măsură, o expresie a chipului ei duhovnicesc. Aşa a fost odinioară… Dar unde eşti tu acum, Sfântă Rusie? Ori nu mai exişti? A căzut tronul Sfântului Vladimir, au fost batjocorite odoarele, se dărâmă bisericile. S-a transformat oare în fiară poporul purtător de Dumnezeu, ori balaurul roşu a mistuit Sfânta Rusie? Cum a devenit pământul nevoinţelor duhovniceşti, pământ de crime mârşave, şi locul unde se mântuiau sfinţii este stăpânit acum de tâlhari? Oare într-adevăr nu mai există şi nu va mai exista Sfânta Rusie, sau poate că nici nu a existat, ci doar purta un acoperământ de sfinţenie, căzut de acum pentru totdeauna? Nu! Sfânta Rusie nu este o autoînşelare sau un miraj, ci este realitatea cea mai adevărată! Nu pregetă să se ridice spre cer tămâia rugăciunilor sfinţilor care au strălucit pe pământul Rusiei şi care şi astăzi se roagă pentru ea în faţa Tronului Ceresc. Dar nu numai în cer, ci şi aici, pe pământul plin de păcate, Sfânta Rusie continuă să dăinuiască. Stăpânirea potrivnicilor lui Dumnezeu doar a înrobit-o, dar nu a nimicit-o. Sfatul nelegiuiţilor care au pus stăpânire pe poporul rus îi este străin poporului, căci nu are nimic în comun cu firea Rusiei. Puterea internaţională străină şi-a aruncat jugul peste ea, dar continuă să-i rămână vrăjmaşă. Chiar şi aceia dintre ei care mai înainte se numeau pe sine ruşi, fiind astfel după sânge, astăzi şi-au pierdut acest nume, căci s-au înstrăinat cu duhul de Rusia. „Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri” (I In. 2, 19), Ei au căzut din poporul rus, s-au făcut asupritori ai Rusiei.

Citește în continuare

950 de ani de la încreştinarea Rusiei (1)

Posted in Predici, Rusia, Sf. Vladimir with tags , , on Septembrie 21, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Măreşte cu glasuri de laudă Ţara Rîmleană pe Petru şi Pavel, prin care ai crezut în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; Asia, Efesul, Patmosul – pe Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul; India – pe Toma; Egiptul – pe Marcu; toate ţările şi cetăţile şi oamenii îi cinstesc şi îi slăvesc pe fiecare din învăţătorii lor, care i-au învăţat credinţa dreptmaritoare. Să-l lăudăm şi noi, după puterile noastre, cu umile cuvinte de laudă, pe cel ce măreţe şi minunate fapte a săvârşit, învăţătorul şi dascălul nostru, Marele Kagan (Cneaz) al pământului nostru, Volodimir, nepotul bătrânului Igor.”

Aşa glăsuia Sfântul Ilarion, mitropolitul Kievului, la mijlocul veacului al XI-lea, când trecuse ceva mai bine de jumătate de veac de la încreştinarea Rusiei. Încă de atunci, sfântul bărbat vedea cu vederea lui pătrunzătoare măreţia faptei Sfântului Vladimir şi chema Rusia să-l proslăvească după vrednicie. Cu ce fel de cuvinte vom putea exprima ceea ce a făcut Sfântul Vladimir, încreştinând Rusia, noi, cei ce am ajuns la aniversarea a 950 de ani de la acest luminos eveniment? Să ne amintim ce era Rusia până la cneazul Vladimir şi ce a devenit ea după încreştinarea ei de către Sfântul Vladimir.

Iată Rusia vremurilor lui Igor celui de demult sau a lui Sviatoslav, tatăl lui Vladimir. Fiecare trib trăia o viaţă izolată. Seminţii diferite se duşmăneau adesea, se răzbunau unele pe altele şi adesea se decimau reciproc, urmând legile răzbunării sângeroase. Cnejii ruşi de până la Vladimir erau mai mult conducători de oşti şi cuceritori decât părinţi şi binefăcători ai poporului lor. Campaniile militare şi prada îi atrăgeau mai mult decât grija pentru supuşi. Multe triburi aveau un nivel foarte coborât de dezvoltare morală şi culturală; unele dintre ele practicau, de pildă, obiceiul răpirii fetelor, în scopul căsătoriei.

Citește în continuare

Izbăvire de moarte

Posted in marturii, minune, vindecare with tags , , , on Septembrie 17, 2008 by Petre

Din cartea

„Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile”,

De Pr. Serafim Rose şi Pr. Gherman Podmoşenski

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

În Shanghai s-a petrecut o minune deosebită cu un spaniol, un bărbat din Hailai. Era internat într-un spital franţuzesc care avea drept infirmiere călugăriţe romano-catolice. Starea sa era atât lipsită de nădejde, încât fusese aşezat după un paravan, ca nimeni să nu-l tulbure în ultimele clipe de viaţă. Nu mai avea nici o nădejde de însănătoşire: putea muri oricând.

Deodată, în salonul lui a sunat un clopoţel, o infirmieră-măicuţă s-a dus acolo şi l-a văzut ridicându-se de unul singur şi întor-când-se spre ea cu întrebarea:

Citește în continuare

De ce rugăciunile către Crucea de viaţă dătătoare sunt unite cu rugăciunile pentru împăraţi?

Posted in Inaltarea Sfintei Cruci, Predici with tags , , , on Septembrie 14, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Ca armă a mântuirii noastre, Crucea Domnului a început să fie cinstită de creştini încă din vremurile apostolice. Însă, în timpul prigoanei creştinilor, ea putea fi cinstită numai pe ascuns. „Hristos Cel Răstignit” era sminteală pentru iudei şi nebunie pentru păgâni. De aceea, creştinii nu cinsteau Crucea în mod deschis, ca să nu o expună batjocurilor. Ei ascundeau imaginea Crucii sau o reprezentau astfel încât păgânii să nu-şi dea seama că desenul respectiv reprezenta în mod ascuns Crucea.

În anul 312, împăratul Constantin cel Mare, în timpul campaniei spre Roma a văzut pe cer imaginea unei cruci, cu inscripţia „N I K A”, adică „biruieşte!”. Făurindu-şi un steag de luptă în formă de cruce, împăratul Constantin a pornit la război, a înfrânt duşmanul şi a cucerit Roma. În amintirea acestei victorii, el a poruncit să fie aşezată la Roma o statuie a lui cu o cruce în mână, cu inscripţia: „Prin acest semn mântuitor am eliberat Roma de tiran”. La scurtă vreme după aceasta, edictul de la Milan îngăduia mărturisirea creştină; însuşi împăratul Constantin a dat exemplu de cinstire a Crucii, poruncind să fie reprezentat cu o cruce în mână chiar şi pe monezi.

Citește în continuare

Cuvant la Înălţarea Sfintei Cruci

Posted in Inaltarea Sfintei Cruci, Predici with tags , , , on Septembrie 13, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Crucea, care până la Hristos a fost unealtă de tortură, stârnind groază şi silă, după moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma şi semnul mântuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a sfărâmat pe diavol, de pe ea S-a coborât la iad şi, slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau, i-a adus în împărăţia Cerească. Imaginea Crucii este înfricoşătoare pentru demoni şi, ca semn al lui Hristos, este cinstită de creştini. Domnul i-a arătat-o pe cer împăratului Constantin, aflat în drum spre Roma, să se lupte cu tiranul care pusese mâna pe putere; făurindu-şi un stindard în formă de cruce, împăratul Constantin a repurtat o victorie deplină. Fiind ajutat prin Crucea Domnului, împăratul a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să caute Crucea de-viaţă-făcătoare; şi Cuvioasa Elena, îndreptându-se spre Ierusalim, după multe căutări, o găsi. Multe vindecări şi alte minuni s-au făcut şi se fac atât prin Crucea Domnului, cât şi prin imaginea ei. Prin ea, Domnul păzeşte poporul Său de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Biserica Ortodoxă prăznuieşte cu multă solemnitate aflarea Sfintei Cruci, amintindu-şi totodată şi arătarea Crucii pe cer împăratului Constantin. În această zi şi în alte zile închinate Sfintei Cruci noi ne rugăm lui Dumnezeu să-Şi reverse milostivirile nu numai unor persoane în parte, ci şi întregii creştinătăţi, întregii Biserici. Foarte sugestiv vorbeşte despre aceasta troparul Sfintei Cruci, alcătuit în secolul al VIII-lea, când prietenul Cuviosului Ioan Damaschin, Sfântul Cosma, episcopul Maiumei, a scris toată rânduiala slujbei înălţării Sfintei Cruci.

Citește în continuare

Cuvânt la Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Posted in Cinstirea Maicii Domnului, Maica Domnului, Nasterea Maicii Domnului with tags , , , , on Septembrie 3, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! (Ps. 103, 25) exclama încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate? În alt psalm se spune: Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor (Ps. 32, 6). Iar Sfântul Evanghelist Ioan Teologul glăsuieşte: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut (In. l, 1-3).

Înţelepciunea lui Dumnezeu sau Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut de Dumnezeu nu este doar un concept abstract al unei însuşiri a lui Dumnezeu. Acelaşi evanghelist glăsuieşte mai departe: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl (In. l, 14). Aşadar, Cuvântul prin Care toate s-au făcut este Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi. El se mai numeşte şi „înţelepciunea lui Dumnezeu”, aşa cum spune în epistola sa Sfântul Apostol Pavel: Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit… puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu (I Cor. l, 22-24).

Fiul lui Dumnezeu Se numeşte Cuvântul şi înţelepciunea lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu-Tatăl pe toate le săvârşeşte prin Fiul Său. În acest fel, prin Fiul lui Dumnezeu, Tatăl ni Se vesteşte prin faptele Sale şi prin El [Fiul] s-a arătat în diversitatea ei înţelepciunea lui Dumnezeu.

Înţelepciunea lui Dumnezeu s-a manifestat prima oară la crearea lumii văzute şi nevăzute. Noi vedem acum lumea ajunsă la starea păcătoasă, după ce şi-a pierdut bunătatea dintru început, dar lumea este minunată, chiar şi stricată de păcat şi răsfrânge în ea înalta înţelepciune a Creatorului. Dacă vom privi cerul, vom vedea mişcările armonioase ale luminătorilor cereşti, totul se mişcă după legi veşnice, date naturii de Ziditor, la facerea ei. Dacă vom privi în jurul nostru, în fiecare plantă, în fiecare animal, chiar şi în oricare pietricică vom vedea înţelepciunea Celui ce le-a zidit!

Citește în continuare