Starea spirituală a emigraţiei ruse (2)

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Din această pricină, Biserica din diaspora a fost zguduită de o serie de schisme care iau dăunat până în ziua de astăzi şi care au atras după ele chiar şi o parte a ierarhiei. Acest sentiment al valorii personale se manifestă şi în treburile publice, unde oricine care a ieşit cât de cât din rând sau care doar crede că a ieşit în faţă îşi aşază propria părere mai presus de toate şi se străduieşte să ajungă conducător. Din acest motiv, societatea rusă s-a împărţit într-o sumedenie de partide şi grupări, vrăjmaşe neîmpăcate între ele şi care se străduiesc să-şi pună în practică numai propriile programe, care uneori reprezintă un sistem foarte elaborat, iar alteori un simplu apel de a urma o personalitate publică sau pe o alta.

Sperând să salveze şi să renască Rusia prin punerea în practică a programelor lor, activiştii sociali trec cu vederea aproape întotdeauna că în evenimentele istorice, în afară de faptele omeneşti, se manifestă şi Degetul lui Dumnezeu. Poporul rus în întregime a săvârşit păcate imense, care au ajuns pricina nenorocirilor de acum: acestea sunt sperjurul şi regicidul. Conducătorii obşteşti şi militari au refuzat ascultarea şi fidelitatea faţă de Ţar, încă înainte ca el să abdice, obligându-l pe suveran – care nu dorea vărsare de sânge în ţară – la acest gest, iar poporul a salutat pe faţă şi zgomotos cele întâmplate, nemanifestându-şi public dezacordul. Astfel, s-a încălcat jurământul făcut faţă de suveran şi de moştenitorii săi legali; în plus, peste capetele celor ce au comis aceste crime au căzut şi blestemele strămoşilor – ale Sinodului Local din 1613, care şi-a pecetluit hotărârile prin blestemul celor care le-ar încălca.

De păcatul regicidului s-au făcut vinovaţi nu doar executanţii fizici ai crimei, ci întregul popor care a jubilat cu ocazia detronării ţarului şi care a îngăduit înjosirea lui arestarea şi deportarea, lăsându-l fără apărare în mâinile criminalilor, fapt care, prin el însuşi, îi pecetluia sfârşitul.

În acest fel, nenorocirea venită peste Rusia este o urmare directă a acestor grele păcate şi renaşterea ei este posibilă numai după curăţarea de ele. Însă, până acum, nu a existat pocăinţă adevărată, n-au fost acuzate cu claritate crimele comise, iar mulţi participanţi activi la revoluţie continuă şi acum să susţină că nu s-a putut proceda altfel.

Neexprimând o acuză directă a revoluţiei din februarie, a revoltei împotriva Unsului lui Dumnezeu, poporul rus continuă să se facă părtaş la păcat, mai ales când apără roadele revoluţiei, căci, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, sunt cu deosebire păcătoşi cei care deşi au cunoscut… că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac (Romani l, 32).

Pedepsindu-l, Dumnezeu îi arată în acelaşi timp poporului rus calea spre mântuire, făcându-l propovăduitor al Ortodoxiei în întreaga lume. Ruşii împrăştiaţi pretutindeni au vestit Ortodoxia în toate colţurile lumii, căci masa emigranţilor ruşi este, în mare măsură fără ştiinţa ei, propovăduitoare a dreptei credinţe. Oriunde în lume trăiesc ruşi, ei construiesc mici biserici ale emigranţilor sau chiar catedrale măreţe, iar adesea, în lipsa acestora, fac slujbe chiar şi în spaţii improvizate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: