Arhivă pentru mai, 2008

Fericitul Ioan în Franţa – (9) O călătorie în Rusia

Posted in dragoste, inainte vedere, ocrotire, rugaciune with tags , on mai 31, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Matuşka Solodovnikova şi fiul ei Alioşa s-au hotărât să meargă în Rusia şi au venit la Fericitul Ioan ca să le dea binecuvântare pentru călătorie. La început el nu prea voia să îi binecuvânteze, însă mai apoi a făcut-o. Dar, după ce au plecat, şi-a petrecut toată noaptea în rugăciune. Am aflat despre acest lucru a doua zi de dimineaţă, căci atunci când am venit vecinii de jos s-au plâns că se plimbase toată noaptea prin cameră şi că îl auziseră rugându-se.

Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (8) Valiza

Posted in dragoste, inainte vedere, marturii, Sf. Nebun pt Hristos with tags , , on mai 30, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


În aceeaşi casă cu Fericitul Ioan locuia şi preotul său principal, Arhimandritul Mitrofan, care era de loc din oraşul Voronej şi pe care Fericitul Ioan îl tunsese în monahism, dându-i numele nou de monah al ocrotitorului oraşului său, Sfântul Mitrofan. Acest bun părinte îi era cu totul credincios Fericitului Ioan şi înţelegea că ierarhul său era un sfânt adevărat în viaţă, pe care mulţi clerici nu-l înţelegeau pur şi simplu pentru că nu ştiau nimic despre adevăraţii sfinţi şi despre felul cum se comportă aceştia. De aceea sfântul era hărţuit foarte mult şi se isca multă agitaţie inutilă. El ştia intuitiv multe lucruri, dar de obicei nu vorbea despre ele, sprijinindu-se pe Pronia Dumnezeiască.

Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (7) „Varenniki”

Posted in asceza, inainte vedere, marturii with tags , , on mai 29, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Acum Fericitul Ioan trăia într-o casă din Paris, nu departe de locul unde locuiam noi.


În fiecare zi mă duceam acolo cu mâncare pregătită de mama. -îi plăceau foarte mult găluştile de brânză, cărora li se spune varenniki în limba ucraineană. Odată mama a făcut varenniki pentru el şi le-a pus pe masă, ca să i le duc. Atunci a intrat unchiul meu Alex şi s-a uitat în aşa fel la varenniki, încât era limpede că voia să le mănânce. Desigur că îşi spunea: „Pentru mine nu fac, dar pentru Episcop fac.” Şi este adevărat că pe vremea aceea eram strâmtoraţi cu banii şi mama folosea pentru Episcop orice lucru foarte bun de mâncare de care făceam rost.

Citește în continuare

Declinul Patriarhiei Constantinopolei

Posted in marturii, Predici, Sf. Parinti, Traditie with tags , , on mai 27, 2008 by Petre


Cuvânt înainte al traducătorului (în limba engleză)


Cariera şi declaraţiile anti-ortodoxe ale răposatului Patriarh Athenagoras de tristă amintire au fost atât de izbitoare încât au tins poate să ascundă faptul că apostazia acestui singur om a fost doar apogeul unui proces lung şi profund de îndepărtare de la credinţa ortodoxă a unei întregi Biserici Ortodoxe Locale. Făgăduinţa noului Patriarh Dimitrie de a „păşi pe urmele marelui nostru predecesor… în căutarea unităţii creştine” şi de a institui „dialoguri” cu Islamul şi cu alte religii necreştine, în timp ce îl recunoaşte pe „sanctitatea şi prea-fericirea sa Papa Romei Paul al VI-lea, primul între egali în Biserica universală a lui Hristos” (Discursul de întronizare) – face doar să confirme această observaţie şi să ne înfăţişeze adâncimea la care a căzut Biserica Constantinopolei în zilele noastre.


Ar trebui menţionat că titlul de „ecumenic” a fost dat Patriarhului de Constantinopole în urma mutării capitalei Imperiului Roman în acest oraş, în cel de-al patrulea secol; patriarhul a devenit atunci episcopul unei metropole ce era centrul ecumenei sau al lumii civilizate. În chip jalnic, în cel de-al 20-lea veac, odată slăvitul Tron al Constantinopolei, pierzându-şi de mult slava pământească, a încercat cu uşurătate să îşi recâştige prestigiul păşind pe două noi căi „ecumenice”: s-a alăturat „mişcării ecumenice”, care este întemeiată pe universalismul anti-creştin; şi, asemănându-se Romei apostate, a năzuit să-şi supună celelalte Biserici Ortodoxe şi să facă din Patriarhul său un fel de Papă al Ortodoxiei.


Articolul următor, parte a unui raport privind toate Bisericile Autocefale întocmit de Arhiepiscopul Ioan pentru cel de-al doilea Sobor A-Toată-Diaspora al Bisericii Ruse de peste graniţe, ţinut în Iugoslavia, în 1938, ne prezintă fundalul istoric al stării actuale a Patriarhiei Constantinopolei. Ar putea fi scris, la fel de bine, şi astăzi, după aproape 35 de ani, în afara câtorva aspecte care s-au schimbat de atunci, fără să mai pomenim mult mai spectaculoasele activităţi şi declaraţii „ecumenice” ale Patriarhiei din ultimii ani, ce au slujit la preschimbarea ei de la „spectacolul jalnic” înfăţişat aici, într-unul din principalele centre mondiale ale anti-ortodoxiei. Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (6) Izbăvire de moarte

Posted in inainte vedere, marturii, minune, ocrotire with tags , on mai 27, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


A mai fost o întâmplare demnă de luat în seamă, cu privire la care se poate spune că Fericitul Ioan m-a scăpat de la moarte sigură. In ziua aceea, fiindcă trebuia să ies, m-am uitat pe fereastră şi am văzut în faţa intrării, între două maşini, un obiect necunoscut, ciudat, care semăna cu o bucată de ţeava, lung cam de un picior şi cu un diametru de patru ţoli – mi-e greu să spun chiar cu exactitate. „Ce lucru ciudat!”, mi-am zis, şi m-a cuprins curiozitatea,


„Ce-ar fi să mă duc jos şi doar să-1 ating cu piciorul, ca să văd ce este ?” Aşa că am început să mă îmbrac, când deodată a sunat cineva la uşă, am deschis şi era dragul nostru episcop ! Ce-o să aducă oare această vizită neaşteptată, m-am întrebat eu.

Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (5) Trezvie duhovnicească

Posted in asceza, inainte vedere, marturii with tags on mai 19, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


În vremea când eram în preajma unui om ca Fericitul Ioan, am început să simt, încetul cu încetul, realitatea spirituală a faptului că lumea de dincolo este aproape de noi. Am început să fiu atrasă mai înăuntrul tărâmului harului, numai ca să simt, din ce în ce mai intens, durerea suferinţei şi a mâhnirii.

Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (4) Înainte-vederea dăruită de Dumnezeu

Posted in dragoste, inainte vedere, marturii, minune, ocrotire with tags , , , on mai 18, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


După prima mea discuţie cu Fericitul Ioan am încercat să-1 văd mai des. Încercam totdeauna să ajung la mănăstirea Lesna când slujea el; m-am dus acolo să mă împărtăşesc, în seara dinainte am citit canonul de rugăciune pentru Sfânta împărtăşanie şi m-am culcat liniştită, gândindu-mă că a doua zi o să mă împărtăşească Fericitul Ioan. Dar dimineaţa, în timp ce terminam de citit rugăciunile, am auzit agitaţie jos. Am aflat că Fericitul Ioan trebuia să plece urgent la Paris. Dezamăgită, m-am întristat şi totul s-a făcut amărăciune. M-am hotărât să îl rog fierbinte în gând pe Fericitul Ioan: „Ia-mă cu tine, ia-mă cu tine”, temându-mă chiar şi numai să cobor, ca să nu izbucnesc în lacrimi în faţa episcopului. Deodată am auzit că cineva o chema pe maica stareţă şi îi spunea: „Zina trebuie să se întoarcă urgent acasă, la Paris. Dar cum, că e aşa de dimineaţă şi nu e nici un tren ?” Stând acolo, în cameră, în picioare, în faţa uşii închise şi auzind aceasta, am crezut că o să-mi plesnească inima de fericire. Eram încă sus, încă aşteptând să fiu chemată, prefăcându-mă că nu ştiu nimic. Şi, ce ciudat!, nici o clipă nu m-am gândit că poate se întâmplase ceva acasă. Curând au venit să mă cheme. M-am prefăcut că sunt foarte îngrijorată şi că mă pregătesc. Am coborât, în jurul maşinii se adunase întreaga mănăstire şi toată lumea părea puţin tulburată. Am ajuns la maşină; mai era doar un loc liber, numai pentru mine. M-am aşezat şi, petrecuţi de rugăciunea de călătorie, înger păzitor, cântată de toţi, am pornit la drum. Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (3) Sfântul Ioan din Kronstadt

Posted in inainte vedere, marturii, minune, Sf. Ioan din Kronstadt with tags , on mai 17, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Iată cum mi-a fost încredinţat nepotul meu. înainte de a-1 cunoaşte pe Fericitul Ioan, am avut un vis. Se făcea că stăteam într-o biserică mare şi am văzut mormântul cuiva şi în mintea mea ştiam că era al Dreptului Ioan din Kronstadt. Şi deodată 1-am văzut pe părintele Ioan ridicându-se din raclă. Apoi s-a dus repede şi s-a ascuns după o coloană. Toată lumea de acolo a început să strige: Unde e părintele Ioan ? Nu ştiau că este viu. Iar eu am fugit în spatele coloanei şi m-am uitat la el. M-a întrebat ce vreau, nu în mod deschis, ci parcă din priviri şi i-am răspuns:


– Părinte Ioan, binecuvântează-mă ! M-a binecuvântat şi m-am trezit.


Imediat mi-am adus aminte că voiam să-mi binecuvânteze şi familia, căci cu mult timp în urmă părintele Ioan îi dăduse mamei binecuvântare să meargă la mănăstire. Ea dorea foarte mult să meargă la mănăstirea ctitorită de el pe malul râului Karpovka, însă apoi l-a cunoscut pe tatăl meu şi curând s-au hotărât să se căsătorească. Tatăl meu s-a dus în Kronstadt să ia binecuvântare de la părintele Ioan şi a stat acolo trei zile sperând să-1 vadă, dar s-a întors fără să fi făcut acest lucru. Poate părintele Ioan nu voia să binecuvânteze această căsătorie, fiindcă tocmai îi dăduse mamei binecuvântare pentru intrarea în monahism. Mama chiar glumea adesea, spunând:


– Familia noastră este „nebinecuvântată”.


Acest lucru mă întrista deseori şi doream ca părintele Ioan să-mi binecuvânteze familia. Şi în curând am adormit iarăşi şi am văzut că era ca şi cum părintele Ioan stătea pe canapea şi eu lângă el. Şi îl imploram:


– Batiuşka Ioan, binecuvântează-ne familia.


El a zâmbit şi şi-a dat binecuvântarea. Atunci am hotărât să-1 rog să mă binecuvânteze să merg la mănăstire, însă am văzut că nu voia să facă acest lucru şi mi-a spus, nu în cuvinte, ci tot cu privirea,


– Pentru binele lui trebuie să rămâi aici.


Şi mi-a arătat peretele. Şi am văzut cum din perete ieşea încetul cu încetul un copil. Am început să plâng amar şi m-am trezit. Peste puţină vreme soţia fratelui meu a născut un băieţel, dar s-a îmbolnăvit de tuberculoză, şi mie mi s-a dat copilul ca să-1 cresc când nu avea nici măcar o lună. Am avut aceste vise înainte de canonizarea Dreptului Ioan.


Aşa că m-am dus la Chalifere, unde am fost foarte fericită, trăind cu el acolo. A fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele. însă apoi am avut o mare ispită. Dintr-un oarecare motiv necunoscut, mama a început să mă cheme tot timpul să mă întorc acasă. Tot stăruia: „întoarce-te, mi-e foarte greu fără tine.” Chiar mă suna, practic, în fiecare zi. L-am întrebat pe Fericitul Ioan ce să fac şi el a răspuns:


– Mai bine stai aici.


Pe atunci nu ştiam că trebuie să fii pe deplin atent la Fericitul Ioan, întocmai ca la unul dintre „stareţii” de la Optina, care cunoşteau nemijlocit voia lui Dumnezeu. Şi, fiindcă fusesem crescută să ascult în toate de părinţii mei, m-am dus acasă. Cum am ajuns acolo, mama mi-a zis:


– De ce ai venit ? Dar era prea târziu; nu mă puteam întoarce, postul meu se ocupase deja. Aşa că a trebuit să mă supun voii lui Dumnezeu. Insă din acel moment am avut de înfruntat atâtea necazuri, încât, dacă n-ar fi fost rugăciunile Fericitului Ioan, cu siguranţă nu aş fi putut îndura. Cam în aceeaşi perioadă Fericitul Ioan a început să ofere la biserica noastră mese gratis în trapeză, după slujbe, cărora, după aceea, mi-am închinat toată viaţa. Era un om sfânt, iar eu am păstrat ca pe un lucru preţios fiecare clipă petrecută împreună. Uneori cobora la ceai, şi eu, fiind ocupată toată ziua, aş fi putut atunci să-i pun multele întrebări care mi se adunaseră în minte în timpul zilei, dar pe care le uitam. Atunci el, stând liniştit, cu capul adânc plecat, vorbea încetişor, parcă doar cu sine însuşi, dar răspundea tuturor întrebărilor cărora eu nu le dădusem glas ! Stăteam în picioare în spatele său, pe deplin uimită, neîndrăznind să respir. Acelea au fost clipe de neuitat.

Fericitul Ioan în Franţa – (2) Un sfânt „stareţ” din vechea Tradiţie

Posted in inainte vedere, marturii, Traditie with tags , , on mai 15, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Curând 1-am vizitat iarăşi pe Episcop, de data aceasta singură. Atunci îmi fusese oferită o slujbă la o casă de copii din Mongeron, căci căutam de lucru şi un loc unde să stau cu nepotul meu, a cărui tutelă îmi fusese încredinţată. Nu îmi doream în mod deosebit să merg acolo, unde copiii erau ţinuţi sub o supraveghere foarte strictă, dar nu aveam nici o alternativă. Pe lângă acestea, doamna care lucrase acolo înaintea mea plecase deja. Aşa că nu voiam de la episcop decât o binecuvântare ca să merg la Mongeron, dar de fapt inima mea mă trăgea spre el.


Ajungând unde stătea el, la Versailles, am fost condusă în chilia sa. Trăia într-o cămăruţă ai cărei pereţi erau acoperiţi cu cutii mici de lemn, pline cu pachete de scrisori legate cu sfoară; şi fiecare cutie avea un număr în partea de jos. La fereastră, lângă o măsuţă, era un fotoliu adânc, în care stătea el, cu faţa la fereastră, în colţ, lângă uşă, era o pungă mare cu prescuri uscate. Când am intrat s-a ridicat, a venit la mine şi m-a binecuvântat, iar eu am început să-i vorbesc. I-am spus:


– Prea Sfinţia voastră, daţi-mi binecuvântare să primesc slujba de la Mongeron şi să merg să trăiesc acolo.


Eram sigură că o să-mi dea binecuvântare, însă el s-a gândit puţin şi mi-a răspuns:


– Nu, e mai bine să te duci la Chalifere.

Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (1) Prima întâlnire

Posted in inainte vedere, marturii, Sf. Nebun pt Hristos with tags , , on mai 14, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Îmi voi începe povestirea cu prima mea întâlnire cu Arhiepiscopul Ioan. Matuşka[1] Helen Dimitrievna Solodovnikova obişnuia să-mi povestească multe lucruri despre „stareţii”[2] de la Optina şi am început să doresc să pot întâlni un asemenea „stareţ”. Pe atunci aveam multe greutăţi de toate felurile şi îl imploram pe Dumnezeu să-mi trimită un stareţ ca aceia.


Cam tot atunci am aflat de la cineva că părintele Teodor Bokaci se ducea la Muntele Athos şi i-am cerut să-1 roage pe părintele Arhimandrit Nicolae, stareţul schitului Sfântul Ilie de la Athos, să-mi îngăduie să-i scriu pentru îndrumare duhovnicească, însă, când s-a întors, părintele Teodor mi-a spus că stareţul mi-a dat binecuvântare să-mi îndrept rugămintea către Arhiepiscopul Ioan Maximovici, adăugând: „Voi aveţi propriul vostru sfânt, Fericitul Ioan.” Soţia Generalului Polovţev, Natalia Ivanova, mi-a spus că Arhiepiscopul slujeşte adesea în Medone şi că peste câteva zile va sluji şi va ţine un cuvânt la Paris. Ne-am înţeles să mergem împreună acolo.

Citește în continuare