Starea spirituală a emigraţiei ruse (5)

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Decăderea noastră morală îşi spune deosebit de limpede cuvântul în privinţa relaţiilor de familie. Acolo se petrec lucruri cărora nimeni nu le-ar fi dat crezare acum vreo douăzeci şi cinci de ani. Sfânta Taină a căsătoriei parcă a încetat să mai existe şi căsătoria s-a transformat într-o banală convenţie. O mulţime de soţi respectabili, care timp de decenii au trăit într-o căsnicie care părea fericită şi trainică, şi-au rupt lanţurile căsătoriei şi s-au legat cu altele noi. Unii au făcut aceasta fiind stăpâniţi de patimă, alţii, pentru avantajele oferite de noua căsătorie. Se caută orice fel de motive şi de temeiuri pentru desfacerea căsătoriilor şi, pe deasupra, se declară neadevărul chiar sub jurământ.

Căsătoriile nou-înfiinţate, atât la oamenii în vârstă, cât şi la tineri, nu se remarcă prin nici o trăinicie. Au devenit un fenomen obişnuit cererile de desfacere a căsătoriei la câteva luni după întemeierea ei. Cea mai măruntă neînţelegere, cel mai mic dezacord au ajuns astăzi motiv pentru încetarea uniunii conjugale, pentru că s-a pierdut conştiinţa păcatului desfacerii căsătoriei. În schimb, desfrâul se pare că nu cunoaşte nici un fel de stavile, depăşind chiar şi regulile existente în lumea de azi. După desfacerea căsătoriei, se trece repede la o alta, la fel de şubredă ca şi prima, iar apoi, adesea, şi la o a treia.

Neavând posibilitatea să-şi satisfacă toate poftele prin legarea de căsătorii şi trecând cu vederea orice legi, bisericeşti şi morale, mulţi merg şi mai departe, neconsiderând că ar fi nevoie să apeleze la Biserică pentru binecuvântarea legăturii lor. În ţările în care legile civile permit înregistrarea căsătoriilor fără a pretinde obligativitatea căsătoriei religioase, se trece tot mai adesea la traiul în comun fără cununie religioasă, ca şi la desfacerea legăturilor de familie prin divorţ civil, chiar dacă s-a făcut cununie în biserică. În acest timp se uită că păcatul faptei nu se micşorează din motiv că i s-a dat o denumire mai cuviincioasă şi că orice trai împreună nesfinţit prin cununie religioasă este curvie şi preacurvie. Mulţi trăiesc în mod deschis în legături nelegiuite, neîngrijindu-se deloc să-şi acopere în vreun fel văditul desfrâu. Unii se poartă aşa fiind robiţi de patimă, alţii, pentru interesul obţinut din concubinaj; înăbuşind în ei orice ruşine, ei nu se ruşinează să se afişeze oriunde în societate cu concubinii şi concubinele lor, pe care îndrăznesc, pe deasupra, să-i numească şi soţi.

Deosebit de dureros este că în ultima vreme lumea a început să privească cu indiferenţă la aceste fenomene, neexprimându-şi nici un fel de reprobare, motiv pentru care ele se înmulţesc pe zi ce trece, întrucât nu mai există frâne care să le oprească. Fapta pentru care, după legile Bisericii, se cuvine oprirea de la sfânta împărtăşanie timp de şapte ani şi mai mult, iar după legile civile, limitarea drepturilor cetăţeneşti, iar societatea, până nu demult, o înfiera cu dispreţ, astăzi a devenit un fenomen obişnuit, chiar printre oamenii care vin regulat la biserică şi doresc să participe la treburile parohiale – ceea ce, după pravilele Bisericii, nu au dreptul, dacă duc o asemenea viaţă.

Ce să mai vorbim despre cei care se supun mai puţin influenţei Bisericii! Cât de mult a decăzut moralitatea unei părţi a compatrioţilor noştri, care au ajuns să frecventeze regulat locurile în care femeile locuiesc în speluncile de desfrâu! Dedându-se unei vieţi mai rele decât a animalelor, ei îşi necinstesc numele de rus şi atrag mânia lui Dumnezeu asupra generaţiei actuale.

Generaţia viitoare, copiii şi tineretul, cresc, urmărind aceste lecţii de imoralitate din partea adulţilor. Dar şi în afară de aceasta, generaţia actuală comite un mare păcat faţă de întreaga generaţie viitoare în totalitate, conferind prea puţină atenţie educaţiei ei. Dacă mai înainte, în patrie, o mare înrâurire asupra educaţiei copiilor o aveau moravurile cotidiene şi modul de viaţă al societăţii, astăzi, lipsind toate acestea, copiii ar putea fi crescuţi cum se cuvine doar printr-o atenţie sporită acordată educaţiei din partea părinţilor şi a vârstnicilor. În acelaşi timp, putem observa contrariul: se acordă o atenţie cu totul redusă educaţiei copiilor, nu numai din partea părinţilor, adesea ocupaţi cu căutarea mijloacelor de trai, dar şi din partea întregii societăţi ruse din străinătate, în genere. Chiar dacă în unele locuri s-au organizat şcoli în limba rusă – care însă nu întotdeauna îşi împlinesc menirea – în majoritatea lor copiii ruşi din diaspora studiază în şcoli străine, unde nu învaţă nici legea dreptslăvitoare a lui Dumnezeu, nici limba rusă. Ei cresc complet străini faţă de Rusia, necunoscându-i adevărata bogăţie. În unele localităţi există şcoli de duminică sau alte şcoli ruse, pentru dobândirea cunoştinţelor pe care copiii nu le pot primi în şcolile străine; există şi unele organizaţii care se ocupă, în parte, de aceasta. Dar suntem nevoiţi să recunoaştem cu tristeţe că părinţii se îngrijesc prea puţin să-şi trimită copiii la aceste şcoli, şi de aceasta se fac vinovaţi nu doar părinţii săraci, ci, încă mai mult, cei bogaţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: