Starea spirituală a emigraţiei ruse (3)

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Majoritatea emigranţilor ruşi nu au cunoştinţă de curentele religioase din rândul intelectualităţii şi se hrănesc cu rezervele spirituale acumulate în patrie. Mase largi de emigranţi merg la sfintele slujbe, unii participă activ la ele, cântând sau citind la strană sau dând ajutor în biserică. Pe lângă biserici s-au constituit comitete bisericeşti care poartă grijă de întreţinerea şi bunăstarea bisericilor, iar adesea se ocupă şi cu activităţi de binefacere.

Privind mulţimea de credincioşi care umplu bisericile până la refuz în zilele de sărbătoare, s-ar putea crede că, într-adevăr, poporul rus s-a întors la Biserică şi se căieşte de păcatele lui. Însă, dacă vom compara numărul ruşilor care merg la biserică cu numărul celor care trăiesc într-o anumită localitate, vom vedea că merge regulat la biserică în jur de o zecime din populaţia rusă, în jur de tot atâţia vin la biserică cu ocazia marilor praznice, iar ceilalţi ori vin foarte rar, pentru motive excepţionale şi din când în când mai fac câte o rugăciune acasă, ori s-au îndepărtat cu totul de Biserică. Ultima categorie se află uneori conştient sub influenţă sectară sau a altor mişcări antireligioase, dar în majoritatea cazurilor oamenii pur şi simplu nu-şi pun probleme spirituale, se usucă şi se abrutizează sufleteşte şi nu rareori ajung până la cel mai autentic nihilism.

În imensa lor majoritate, ruşii duc o viaţă grea, plină de grele suferinţe sufleteşti şi lipsuri materiale. Oricât de ospitaliere ar fi cu noi unele ţări, mai ales Iugoslavia soră, al cărei guvern şi popor fac tot posibilul ca să-şi arate iubirea faţă de Rusia şi să uşureze suferinţa surghiuniţilor ruşi, ruşii simt pretutindeni durerea despărţirii de patrie. Toată conjunctura din jurul lor le aminteşte că sunt venetici şi că trebuie să se acomodeze cu obiceiurile care adesea le sunt străine, hrănindu-se cu firimiturile care cad de la masa celor ce-i adăpostesc. Chiar şi în ţările unde suntem trataţi cu toată bunăvoinţa, la împărţirea locurilor de muncă se dă întâietate, în mod firesc, stăpânitorilor ţării, iar veneticii, în dificila situaţie actuală a majorităţii ţărilor, adesea nu pot primi un loc de muncă. Iar aceia dintre ei care trăiesc într-o relativă bunăstare, sunt nevoiţi totuşi să resimtă în permanenţă lipsa de drepturi şi absenţa organelor care să-i apere de injustiţii. Doar o relativ infimă parte a lor s-a contopit total cu societatea locală, dar această stare este adesea legată de o totală înstrăinare faţă de poporul natal şi de ţară.

În această situaţie dificilă din toate punctele de vedere, ruşii din exil au dovedit răbdarea ieşită din comun, puterea de a îndura şi spiritul de sacrificiu. Ca şi cum ar fi uitat de condiţiile de viaţă prospere de odinioară, de meritele lor faţă de patrie şi faţă de ţările aliate cu ea în timpul marelui război, ca şi cum ar fi uitat de studiile pe care le au şi de toate celelalte aspecte care le-ar fi putut trezi dorinţa dobândirii unui confort în viaţă, ruşii din exil s-au apucat de orice fel de muncă sau ocupaţie, numai ca să-şi asigure existenţa în străinătate. Foştii aristocraţi şi generali s-au făcut simpli muncitori, meseriaşi şi mici negustori, nescârbindu-se de nici un fel de muncă şi ţinând minte că nici o muncă nu e înjositoare, dacă nu este legată de fapte imorale. În această privinţă, intelectualitatea rusă a dat dovadă nu numai de capacitatea de a-şi păstra energia vitală în orice situaţie şi de a învinge tot ce stătea în calea existenţei şi dezvoltării ei, dar a scos la iveală şi înaltele calităţi sufleteşti pe care le avea: puterea de a se smeri şi de a răbda. Pe mulţi, şcoala de viaţă a surghiunului i-a renăscut moraliceşte şi i-a înălţat.

Trebuie să le dăm cinstirea şi respectul cuvenite celor care îşi duc crucea surghiunului lor, împlinind munci neobişnuit de grele pentru ei, trăind în condiţii care înainte le-au fost total necunoscute şi la care nu se gândiseră, rămânând în acelaşi timp tari cu duhul, păstrânduşi nobleţea sufletească şi iubirea de patrie şi îndurând fără cârtire încercarea, în căinţă pentru greşelile din trecut. Mulţi dintre ei, bărbaţi şi femei, în necinstea lor de acum sunt cu adevărat mai slăviţi decât în vremurile slavei lor; şi bogăţia sufletească dobândită de ei este mai de preţ decât bogăţia materială lăsată în patrie, iar sufletele lor, asemenea aurului curăţat prin foc, sau curăţat în focul suferinţelor şi ard acum ca nişte candele strălucitoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: