Predică în Duminica Ortodoxiei

Sf. Ioan Maximovici
Predici şi Îndrumări Duhovniceşti
Ed. Sophia, Bucureşti, 2006


Sf. Ioan MaximoviciÎn numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. „Între doi tâlhari, măsură a dreptăţii s-a aflat Crucea Ta: căci unul, prin povara hulei, în iad a coborât, iar celălalt, uşurându-se de păcate, spre cunoaşterea teologiei [a urcat]…” (Tropar din Marele Post, glasul al 9-lea, la slavă).

Aşa se spune despre Crucea Domnului. Măsura dreptăţii s-a aflat între doi tâlhari: trei cruci a înfipt Pilat pe Golgota – [două pentru] doi tâlhari şi [una pentru] Dătătorul vieţii. Dar numai Crucea Mântuitorului a fost izbăvire întregii omeniri, Crucea care stătea la mijloc, ea este arma păcii, biruinţa cea nebiruită – biruinţă asupra diavolului şi asupra morţii. Dintre celelalte două cruci, una a fost mântuitoare pentru cel spânzurat pe ea, cealaltă a fost scară spre iad.

Doi tâlhari erau spânzuraţi pe cruci lângă Domnul Iisus Hristos, unul îl hulise tot timpul şi continua să-L hulească, iar celălalt era cât pe ce să hulească, dar şi-a venit în fire şi, cunoscându-şi păcatele, a strigat către Domnul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!”. Şi i-a răspuns Domnul: „Astăzi vei fi cu Mine în rai!”.

Astfel, prin Cruce, prin suferinţă, a ajuns tâlharul cel înţelept să creadă în Hristos Cel răstignit – cum se spune, a crezut spre cunoaşterea teologiei. Iar când Domnul i-a iertat păcatele, acesta L-a cunoscut în El pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, a înţeles că Omul Acela care zace spânzurat fără slavă şi în necinste este slăvitul împărat al slavei, a înţeles că Acela Care pare acum slab şi neputincios este însuşi Atotputernicul Ziditor şi Stăpânilor al întregii lumi. Aşadar, tâlharului spânzurat în partea dreaptă i s-au deschis ochii minţii, ochii sufletului, şi a ajuns la aceasta prin pocăinţă, prin smerenie.

La fel şi Hristos S-a smerit pe Sine mai mult decât toţi oamenii, S-a umilit pentru ca astfel să şteargă şi să nimicească păcatul mândriei lui Adam. La fel şi tâlharul, cunoscându-şi cu smerenie păcatele, I-a cerut Domnului iertare şi, în acest fel, Domnul I S-a arătat în toată slava Sa.

Iar celălalt tâlhar, spânzurat în partea stângă […], L-a hulit tot timpul, L-a hulit pentru că recunoştea că e păcătos, criminal, că a încălcat şi legile omeneşti, şi pe cele dumnezeieşti, dar nu voia să se pocăiască, nu voia să se smerească; şi hulea tocmai legile pe care le încălcase, îl hulea pe însuşi Legiuitorul, Cel Care a dat legile firii, Care a pus în oameni conştiinţa, după care ei îşi scriu legile lor omeneşti, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna în acord cu ea; L-a hulit şi a continuat să-L hulească, până când povara hulei i-a coborât sufletul în iad.

Iată cele două căi care stau înaintea oamenilor. În faţa noastră stă Crucea Domnului, cea de-viaţă-dătătoare. Domnul a spus: „Cine vrea să vină după Mine să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie”. Încotro să meargă? La început, prin suferinţe, aşa cum a suferit şi Hristos, iar apoi va merge cu Hristos şi în împărăţia Cerească, unde Domnul Iisus Hristos stă pe Tronul Său. Nu este altă cale, decât să mergem pe urmele Domnului. Şi tâlharul spânzurat în partea dreaptă L-a cunoscut pe Dumnezeu şi L-a urmat cu sufletul. Desigur, nu putea atunci să se transforme printr-un miracol, nu este nevoie de aceasta, ci a mers cu sufletul după Domnul, La recunoscut în El pe Dumnezeu, Care S-a smerit pentru mântuirea oamenilor, şi [tâlharul] s-a smerit, şi-a cunoscut păcatele şi, împreună cu Hristos, a mers în rai. În faţa noastră se află căile celor doi tâlhari. Pe care cale vom merge? Întotdeauna omenirea a urmat o cale sau alta. Crucea Domnului a fost ispită pentru iudei, iar pentru elini, adică pentru păgâni, nebunie. Cum te poţi închina unei unelte de umilire, unui instrument de tortură? Ei nu înţelegeau că prin acest instrument Domnul a izbăvit întreaga omenire de împărăţia diavolului, de împărăţia păcatului, de moartea cea veşnică.

Şi pentru iudei a fost sminteală Crucea Domnului, căci ei doreau să-l vadă pe Mesia al lor ca pe un împărat al slavei, ca pe un împărat pământesc, care să înalţe neamul iudeu. Şi astfel, Crucea pe care era răstignit Hristos era o ispită pentru ei. Sminteală şi nebunie părea răstignirea lui Hristos; cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, iudeilor sminteală, elinilor nebunie, iar pentru noi este Hristos, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Iată cum ceea ce unora le-a fost spre pieire altora le-a fost spre mântuire.

Crucea Domnului îi împarte pe oameni în două categorii. Astfel, unii au crezut în Hristos, iar alţii s-au împiedicat de piatra de poticnire şi au prigonit Biserica lui Hristos, Trupul lui Hristos, al cărei Cap este însuşi Domnul Iisus Hristos. Biserica lui Hristos este Trupul lui Hristos, El însuşi o cârmuieşte şi cu Trupul şi cu Sângele Său dumnezeiesc îi hrăneşte pe credincioşi, pe fiii Bisericii Sale, aşa că trebuie să fim şi noi una cu Hristos, şi cu trupul nostru, şi cu duhul. Ne unim cu trupul cu Hristos prin dumnezeieasca împărtăşanie şi trebuie să ne alipim sufleteşte de El şi să-i urmăm numaidecât poruncile.

Cu toţii păcătuim, dar unii păcătuiesc şi se căiesc, iar alţii hulesc toate poruncile pe care le încalcă. Aşa a fost şi în vechime, când Arie şi alţi eretici au respins dogmele Sfintei Biserici; adesea sufereau atunci credincioşii. Sufereau credincioşii pe vremea conducătorilor nelegiuiţi care îi trimiteau în exil; astfel, Sfântul Atanasie cel Mare, din cei patruzeci şi şapte de ani de episcopat, douăzeci de ani a petrecut în surghiun. Şi alţi episcopi tot aşa au suferit pentru adevăr, au suferit şi mulţi credincioşi; cu toate acestea, în curăţia Ortodoxiei, ei s-au mântuit şi au deschis porţile vieţii veşnice, porţile împărăţiei Cereşti. Adesea biruiau necredincioşii, adesea împilau Biserica lui Hristos, dar apoi le venea vremea pieirii şi a căderii, şi sufletele lor erau trimise nu spre împărăţia Cerească, ci spre chinurile veşnice, în gheenă, la fel cum odinioară Hristos a trimis în iad sufletul lui Irod şi pe al altora, care voiau să-i ia viaţa.

În faţa noastră se află calea mântuirii sau calea pierzării. De Cruce s-au împiedicat şi creştinii în vremea luptelor iconoclaste, când începuse prigoana sfintelor icoane, când au început să fie distruse şi alte odoare, printre care şi Crucea Domnului. Şi era vorba de cei care se numeau pe sine dreptcredincioşi, ba se socoteau şi ortodocşi. Astfel, o sută cincizeci de ani a domnit erezia iconoclastă, până când, în sfârşit, a fost sfărâmată definitiv.

În ziua Biruinţei Ortodoxiei sărbătorim biruinţa lui Hristos asupra iconoclasmului şi asupra tuturor diavolilor. Crucea Domnului i-a despărţit pe credincioşi de necredincioşi, pe cei care mergeau pe calea mântuirii de cei ce mergeau pe drumul pierzării.

La fel resping Crucea Domnului şi iconoclaştii de astăzi – protestanţii şi alţii, care resping sfintele icoane; ei sunt gata să accepte în casele lor orice reprezentări frumoase ale evenimentelor evanghelice, însă neagă cinstirea sfintelor icoane, care ne aduc aminte că mântuirea se dobândeşte pe o cale anevoioasă, pe o cale îngustă pe care a mers însuşi Domnul Iisus Hristos, pe calea luptei cu păcatele şi cu viciile noastre, pe calea postului şi a rugăciunii. Aceasta nu recunosc cei ce doresc să vadă în creştinism doar ceva roz şi splendid, prin care se poate ajunge la fericirea cea veşnică fără nici o silinţă, fără nici o încordare, fără nici un fel de luptă cu propriile păcate. Ei merg pe drumul pe care a mers tâlharul spânzurat de-a stânga: ei tăgăduiesc toate legile pe care le-a dat Domnul cu gura Sa, care i-a trimis pe apostoli să le propovăduiască în întreaga lume; ei tăgăduiesc scrierile şi rânduielile pe care Sfânta Biserică Ortodoxă le păstrează cu sfinţenie.

Şi iată că prin Cruce unii se mântuiesc spre cunoaşterea teologiei, spre cunoaşterea Adevărului veşnic, iar alţii, prin povara hulei, se coboară la chinurile iadului. Această cale largă se află în faţa noastră, a ortodocşilor, şi există şi aici ispite care-i despart pe credincioşi, dacă ei vor şi doresc să meargă pe calea pe care le-a arătat-o Hristos.

Cu toţii păcătuim, cu toţii încălcăm poruncile lui Hristos şi legile Sfintei Biserici, dar unii se recunosc păcătoşi din pricina căderii lor şi se căiesc de greşelile lor, iar alţii, în loc de aceasta, resping înseşi legile şi nu voiesc să li se supună, spun că aceste legi s-au învechit, că nu mai este nevoie de legi, că noi am fi mai deştepţi decât cei care au dat legile Bisericii, pe care însuşi Domnul Hristos le-a dat prin apostolii şi arhiereii Săi. Iată cele două căi care se află în faţa voastră: calea tâlharului înţelept şi calea tâlharului care, prin povara hulei, s-a coborât în iad.

Tot în faţa noastră se află acum şi acele opere nemuritoare. Ei [iconoclaştii de astăzi] sunt gata să accepte imaginile dacă sunt bine pictate, dacă sunt frumoase şi desfată privirea, alţii cinstesc acele icoane în care sfinţii sunt reprezentaţi în suferinţă, unde sunt înfăţişate nevoinţele lor muceniceşti, posturile şi rugăciunile lor şi diverse lucruri neplăcute la suprafaţă, dar frumuseţea lăuntrică se vede în aceste imagini sfinţite. Aceasta este, fraţilor, calea celor doi tâlhari. Unii doresc mântuirea, alţii doresc doar desfătarea în lumea aceasta şi, când nu o primesc, hulesc legile care sunt date pentru mântuirea noastră.

Şi acum pot apărea între noi diverse separări. Dar întrucât legile Bisericii lui Hristos sunt neschimbătoare, creştinul trebuie să se supună legilor şi rânduielilor Bisericii, indiferent de felul în care alţii se raportează la ele, indiferent dacă societatea este binevoitoare sau ostilă faţă de ele. Cei ce-i sunt credincioşi lui Hristos îl urmează pe calea acelor legi, pe calea rânduielilor păzite cu sfinţenie de Sfânta Biserică. Iar cei ce-şi doresc înlesniri fără măsură şi bucurii în lumea aceasta pământeană, care va pieri mai devreme sau mai târziu, aceia preferă alte legi, nu pe cele ale Bisericii, ci pe cele care le permit să trăiască aşa cum vor şi să gândească după bunul lor plac, să-şi aşeze voia lor proprie deasupra duhului Bisericii – duh dat de însuşi Domnul Dumnezeu – şi îi cheamă şi pe alţii să le urmeze calea.

Este posibil, fraţilor, ca în curând iarăşi să aveţi parte aici de tulburări, şi unii dintre voi să vă cheme să mergeţi pe calea tăgăduirii legilor sfinte şi să vă supuneţi numai legilor stăpânirii omeneşti. Temeţi-vă de această cale! Temeţi-vă de calea pe care a mers tâlharul din stânga, căci prin povara hulei, prin povara hulirii lui Hristos, s-a dus la moartea cea veşnică. Cei ce hulesc legile Bisericii îl hulesc pe Hristos însuşi, Care este Capul Bisericii, căci legile Bisericii sunt date de Duhul Sfânt, prin apostoli. Iar legile locale sunt întemeiate pe aceleaşi legi, pe legile şi pe canoanele Bisericii. Să nu ne credem mai înţelepţi ca arhiereii care au rânduit pravilele Bisericii, să nu ne socotim mari învăţaţi. Ci să strigăm smeriţi, împreună cu tâlharul cel înţelept: „Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta!”.

Rugaţi-vă pentru iertarea păcatelor. Dacă ne îndepărtăm de legile Bisericii, dacă le încălcăm necontenit, rugaţi-vă ca Domnul să ne miluiască şi, împreună cu tâlharul, să ne ducă în împărăţia Cerească. Atunci nu vom merge pe calea pe care a mers tâlharul nelegiuit, care a rămas nelegiuit până la sfârşit şi s-a coborât în gheenă – de care să ne izbăvească Domnul pe toţi. Amin.

Anunțuri

5 răspunsuri to “Predică în Duminica Ortodoxiei”

  1. […] Sfantul Nicolae Velimirovici (text) – Sfantul Ignatie Briancianinov (text) – Sfantul Ioan Maximovici  (text) – Parintele Ilie Cleopa (text) – Parintele Calciu Dumitreasa  (audio) – Nicolae […]

  2. […] Ed. Sophia, Bucureşti, 2006 Sursa: sfioanmaximovici […]

  3. Minunata predica a Sfintului Ioan Maximovici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: