Arhivă pentru Decembrie, 2008

Predica la Nasterea Domnului

Posted in Nasterea Domnului, Predici with tags , on Decembrie 24, 2008 by Petre

Hristos Se naşte, slăviţi-L!

“În taină Te-ai născut în peşteră, Mântuitorule,

dar cerul, ca o gură, tuturor Te-a propovăduit,

steaua arătând-o!”

Sf. Ioan Maximovici

sf_max_no1Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi S-a întrupat în linişte şi fără zarvă. Aşa cum picătura de rouă cade peste ţarină, la fel puterea Celui Preaînalt a umbrit-o pe Preacurata Fecioară şi S-a născut de la ea Mântuitorul lumii.

Dar lumea n-a observat măreaţa lucrare înfăptuită de Dumnezeu. Oamenii erau ocupaţi fiecare cu treburile lui, atenţia lor era îndreptată spre grijile zilnice şi spre zgomotoasele întâmplări ale lumii.

Roma îşi consolida stăpânirea asupra popoarelor şi puterea de stat. Grecia dezvolta artele şi se deda unei subtile înrobiri a cărnii. Popoarele orientale se străduiau să găsească în manifestările naturii răspunsuri la toate întrebările spiritului. Iudeii doreau fierbinte eliberarea de sub puterea străină şi aşteptau izbăvitorul în persoana lui Mesia – împăratul pământesc.

Însă treburile cotidiene nu-i mulţumeau pe oameni, chiar când aveau spor.

Tot mai tare se auzea „dorul duhului” după adevăr şi se simţea că lumea, împotmolită în deşertăciune şi în vicii, se îndrepta spre pieire.

Nu doar iudeii aşteptau un izbăvitor, dar şi cei mai vrednici dintre păgâni erau în aşteptarea cuiva care să mântuie lumea de la pieire. Dar fiecare îşi închipuia în felul său venirea acestuia şi, fiind ei înşişi trupeşti, nu se puteau gândi la ceva duhovnicesc. Iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune (I Cor. l, 22).

Citește în continuare

Epistola la Nasterea Domnului

Posted in Nasterea Domnului with tags , , on Decembrie 17, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

„În peşteră Te-ai sălăşluit,

Hristoase Dumnezeule,

ieslea Te-a primit,

păstorii şi magii Ţi s-au închinat”

(Stihiră la stihoavnă)

Sf. Ioan Maximovici

Shanghai, 1947

sf_max_no4Văzând neamul omenesc pierind din pricina păcatelor, Fiul lui Dumnezeu Se pogoară pe pământ. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, Unul-Născut[1]Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere” (Gal. 4, 4-5). Pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a coborât El din ceruri pe pământ. Fiul lui Dumnezeu va primi firea omenească, pentru ca pe om să-l unească din nou cu Dumnezeu. El a coborât pe pământ când omenirea ajunsese la cea mai josnică decădere morală, când oamenii se chinuiau nevăzând nici o ieşire.

Iudeii îl aşteptau pe făgăduitul Mesia. Şi păgânii aşteptau ceva extraordinar, care trebuia să preschimbe totul. „Sau Dumnezeu va veni pe pământ, sau lumea va pieri” – a spus celebrul filozof roman al acelor vremuri, Seneca.

După proorociri, iudeii puteau vedea limpede că venise vremea împlinirii [făgăduinţei] lor. Se sfârşeau cele şaptezeci de săptămâni [de ani] de la refacerea Ierusalimului, când – aşa cum i-a vestit Arhanghelul Gavriil profetului Daniel – va veni vremea sosirii Unsului lui Dumnezeu şi a sfârşirii Vechiului Legământ (vezi Daniel cap. 9). Dar, în pofida suferinţei duhovniceşti de obşte şi a aşteptării neobişnuitului prunc, prin a cărui naştere urma să înceapă „veacul de aur” pe pământ, mult-aşteptatul Prunc a fost recunoscut şi salutat de puţini atunci când s-a născut.

Citește în continuare

Cuvânt despre cele două ospeţe

Posted in Predici with tags , , on Decembrie 13, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

sf_max_no7Acum, în faţa ochilor minţii noastre se află două ospeţe, despre care ne vorbeşte pericopa evanghelică de astăzi.

Unul dintre ospeţele descrise în pildă este dat de un împărat plin de bunăvoinţă şi milostiv. Însă când ospăţul era gata, cei chemaţi n-au venit. Ei au preferat să se ocupe unii cu cumpărături, alţii cu treburi gospodăreşti; iar alţii, prinzându-i pe soli, i-au batjocorit, iar pe unii chiar i-au omorât, împăratul, mâniat, pedepsindu-i aspru pe vinovaţi, îşi trimise iarăşi slugile sale să cheme la ospăţ pe oricine ar întâlni în cale. Se adună o mulţime de oameni, şi când împăratul veni să-i vadă, zări pe unul care nu era îmbrăcat în haine de sărbătoare. El îl întrebă de ce nu a venit îmbrăcat cum se cuvine, iar acela tăcu, arătându-şi astfel dispreţul faţă de împărat şi nedorinţa de a participa la sărbătoare, motiv pentru care a fost dat afară. Astfel, la acest ospăţ au fost mulţi chemaţi, dar puţini au fost şi aleşi, care au luat parte la cină.

Al doilea ospăţ nu este o pildă, ci este real. Este banchetul nelegiuitului Irod. Se vede că la acest banchet nici unul dintre cei chemaţi nu a refuzat să vină, toţi erau îmbrăcaţi de sărbătoare şi se desfătau după pofta inimii. El s-a petrecut în beţie, desfrâu nestăvilit de simţul ruşinii şi de conştiinţă şi s-a terminat cu o imensă crimă: uciderea lui Ioan Botezătorul.

Aceste două ospeţe sunt chipurile a două feluri de viaţă, a două moduri de desfătare. Primul este închipuirea ospăţului duhovnicesc, a desfătării duhovniceşti. El este făcut de Domnul. Acest ospăţ este Biserica lui Hristos. Noi suntem invitaţi la acest ospăţ atunci când suntem chemaţi să participăm la slujbele bisericeşti, mai ales la dumnezeiasca Liturghie şi la împărtăşirea cu dumnezeiescul Trup şi Sânge al lui Hristos, [când suntem chemaţi] la fapte bune, la luare-aminte şi la trezvie. Noi refuzăm să mergem la acest ospăţ când nu venim la slujbele Bisericii, când, în loc de bine, facem rău, când preferăm grijile şi plăcerile lumeşti în locul vieţii în Dumnezeu. Noi nu venim în haine de nuntă când vieţii trăite în Dumnezeu îi aducem dispoziţii străine şi păcătoase. Fiecare dintre noi este chemat de multe ori pe zi la acest ospăţ şi de fiecare dată refuză când, în locul celor duhovniceşti şi dumnezeieşti, le preferă pe cele trupeşti şi păcătoase.

Şi la banchetul lui Irod suntem chemaţi de multe ori pe zi. Adesea nu observăm imediat că răul ne ispiteşte. Păcatul începe întotdeauna cu lucruri mărunte. La început, Irod chiar îl asculta cu plăcere pe Ioan Botezătorul, el înţelegea păcatul faptei sale, dar nu s-a luptat cu păcatul şi a ajuns până la uciderea acestui mare drept. Noi mergem de fiecare dată la josnicul banchet al lui Irod când, în loc de bine, alegem răul, plăcerile trupeşti, păcătoase, nemilostivirea, neatenţia faţă de propriul suflet şi aşa mai departe.

Începând cu lucruri mărunte, este deja greu să te opreşti şi dacă apoi nu-ţi vii în fire la vreme şi nu te sileşti să te lupţi cu tine însuţi, poţi ajunge până la cele mai mari păcate şi crime, după care vor urma chinurile veşnice.

Şi astăzi, Ioan Botezătorul îl cheamă pe fiecare dintre noi: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia Cerurilor”. Pocăiţi-vă, ca să vă desfătaţi în luminoasele şi veşnicele cămări ale cinei Mielului» junghiat pentru păcatele întregii lumi, şi ca să nu împărţiţi cu diavolul cina răutăţii şi a chinurilor tartarului (în gheenă), în întunericul de nepătruns.