Archive for the dragoste Category

Fericitul Ioan în Franţa – (27) Ajutor minunat

Posted in dragoste, ocrotire, rugaciune, vindecare with tags , on Iunie 24, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Odată eram bolnavă la pat. Pe atunci Fericitul Ioan nu locuia prea departe de noi. În ziua aceea ştiam că are să slujească dimineaţa, însă că a doua zi pleca la Bruxelles şi că avea să lipsească vreme îndelungată. Voiam foarte mult să mă împărtăşesc, dar mă simţeam atât de rău, încât nu eram în stare să mă ridic din pat. Am încercat de multe ori, fără să reuşesc, eram pur şi simplu ţintuită la pat. M-am tot rugat şi am tot nădăjduit şi în cele din urmă mi-am adunat toate puterile şi cu mare greutate am putut să mă ridic, să mă îmbrac şi să ies. De-abia am reuşit să ajung la biserică, să urc scările şi să intru în camera de lângă altar, unde slujea Fericitul Ioan.


El stătea cu spatele la uşă şi ţinea deja potirul în mâini, pregătit pentru a-i împărtăşi pe credincioşi. Disperată, m-am gândit că este prea târziu să mă împărtăşesc şi am îngenuncheat în spatele analogului din mijlocul bisericii care mă ascundea de privirea episcopului. Fericitul Ioan nu m-a văzut – fizic nu avea cum. Am început să plâng încetişor, că o să fiu lipsită de Sfânta împărtăşanie fiindcă este prea târziu. Deodată i-am auzit vocea:
Citește în continuare

Anunțuri

Fericitul Ioan în Franţa – (25) Sfântul Serghie din Radonej

Posted in dragoste, ocrotire, Sf. Parinti with tags on Iunie 22, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Adesea îl sâcâi pe Fericitul Ioan cu rugăminţi de ajutor. Se întâmpla uneori să spun:


„Fericite Ioan, ajută-mă să fac cumva rost de puţini bani, numai să fie pentru mine personal, ca să evit vorbele inutile.” Şi vă vine să credeţi ? De-abia trecea o zi, uneori nici atât, şi imediat primeam o scrisoare în care era un cec, şi, pe un bileţel sau chiar pe cec, scria limpede: „Zina, banii sunt pentru tine personal.” Ce lucru extraordinar ! Fericitul Ioan îmi trimitea prin oameni ceea ce îi cerusem şi chiar le dădea gândul să scrie „pentru tine personal”. Acest lucru s-a întâmplat de multe ori.


Faptul că era aproape se vedea şi în alte feluri, chiar şi după moarte. Iată încă două întâmplări dintr-o singură zi:
Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (23) Mesele gratuite din trapeză

Posted in dragoste, marturii, ocrotire, viata Sf. Ioan Maximovici with tags , on Iunie 20, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Lucrând la biserică, a trebuit să îndur multe greutăţi, dar Fericitul Ioan m-a ajutat întotdeauna, îmi amintesc clar o întâmplare dinaintea ultimei sale plecări. Plimbându-ne împreună pe o străduţă, mi-a dat nişte bani de ziua numelui, pe care să-i cheltuiesc pentru mine. în acelaşi timp mi-a spus:


– Zina, ar trebui să continui lucrul cu mesele gratis din trapeză.


Era vorba de lucrarea noastră de milostenie, de a pregăti la biserică mâncare, pe care o dădeam gratis celor care slujeau la altar, celor veniţi de departe, tuturor bătrânilor şi celor care se împărtăşiseră şi, desigur, celor care nu-şi puteau permite o masă. Atunci chiar mi-a dat zece franci pentru acest lucru. Am continuat să fac ce mă încurajase Fericitul Ioan să fac – am încercat, în orice caz. însă se pare că am exagerat, fiindcă am cheltuit tot ceea ce aveam şi mai mult de atât. Am început să împrumut bani şi datoria s-a ridicat la mai mult decât crezusem eu că o să fie: şaptezeci de dolari.
Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (22) Fiul meu Vladimir

Posted in dragoste, marturii, ocrotire, viata Sf. Ioan Maximovici with tags , on Iunie 19, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Cu puţin timp înainte de a pleca, Fericitul Ioan mi l-a încredinţat pe orfanul său iubit, Vladimir, căruia îi era oficial tutore. Cu mult timp în urmă îmi spusese:


– Micul Vladimir ar putea fi salvat dacă ar avea o familie.


Atunci nu a mai adăugat nimic, dar am înţeles cu inima şi intuiţia că voia să spună, de fapt, că ar trebui să-1 primesc ca fiu al meu. Şi de atunci am păstrat acest lucru în inimă, ca pe cea mai de preţ dorinţă. Şi iată că ultima dată când a fost la noi mi-a spus să iau băiatul şi să-i scriu când am greutăţi sau când am nevoie de ceva, iar el mă va îndruma cu sfatul său. Însă după puţin timp Fericitul Ioan a răposat şi pentru mine totul a devenit foarte greu, fiindcă nu aveam cui să-i cer ajutorul.
Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (21) Ultimul rămas-bun

Posted in dragoste, inainte vedere, marturii with tags , on Iunie 18, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


În ziua plecării sale, Fericitul Ioan a fost la noi la biserică pentru a-şi lua rămas-bun pentru ultima oară. Nu mai era nimeni în afară de el şi de mine. Am mers jos, la parter. Am făcut cafea. A băut puţină şi apoi, înainte de a urca, s-a uitat de jur împrejur şi a spus:


– Primul lucru care ar trebui făcut este să aranjaţi aici, să-i adunaţi pe tineri, să întemeiaţi o Frăţie şi să ţineţi conferinţe şi întruniri aici.


Apoi am urcat la biserică. Fericitul Ioan a intrat în altar, a deschis uşile împărăteşti şi s-a rugat mult timp în faţa Sfintei Mese. Apoi a ieşit prin uşile împărăteşti, şi-a îndreptat privirea către mine şi cu gesturi criptice şi-a luat cârja episcopală de lângă icoana Mântuitorului. Cu aceleaşi gesturi, privind drept spre mine, a aşezat-o la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de pe iconostas. Apoi s-a întors în altar şi iar s-a rugat îndelung. Ce însemnau oare toate acestea, m-am întrebat eu, pentru că fără îndoială era ceva simbolic. Poate voia să spună că aici trebuie să fie o mănăstire de maici? Apoi a ieşit iar din altar, a luat cârja, a pus-o departe în colţ şi a fixat-o acolo cu o bucăţică de sârmă. Acolo a rămas până în ziua de astăzi. Apoi a închis uşile împărăteşti, a ieşit din altar şi, stând în mijlocul bisericii, se tot uita împrejur, spunând:
Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (20) Cadoul de ziua numelui

Posted in dragoste, inainte vedere, marturii, viata Sf. Ioan Maximovici with tags , on Iunie 17, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Fericitul Ioan urma să plece în curând în America. A trebuit să-l însoţesc undeva. Eram pe o străduţă îngustă, pe care mergeam de obicei când stăteam în Paris. (Acum umblu mereu pe această stradă strâmtă şi dragă.). Cum mergeam noi, s-a oprit deodată şi mi-a spus:


– Zina, vreau să-ţi spun ceva.


De fapt, în acel moment eu mă gândeam ce norocoasă eram că reuşisem să strâng 100 de franci şi să pot cumpăra fără greutate toate lucrurile necesare pentru venirea sa  (întotdeauna am vrut să fac eu totul. Ştiu că asta înseamnă egoism). Şi apoi a continuat:


– Curând va fi ziua ta onomastică şi, de vreme ce nu o să te pot felicita personal, vreau să-ţi dau acum asta.


Şi mi-a dat nişte bancnote, care s-au dovedit a fi exact banii pe care îi cheltuisem pentru el – 100 de franci! M-am gândit îndată că probabil mi-a citit gândurile şi a crezut că îmi părea rău după banii pe care îi cheltuisem pentru el. Am vrut să i-i dau înapoi, dar mi s-a părut mai bine să n-o fac, căci 1-aş fi rănit pe dragul de el. Aşa că am primit banii cu recunoştinţă.

Fericitul Ioan în Franţa – (18) Prigoana

Posted in dragoste, marturii, vindecare with tags , on Iunie 15, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Mai târziu am avut de îndurat multe dureri şi necazuri grele. Totul a devenit trist şi cenuşiu, chiar şi în biserică. Venise un preot nou, care era limpede că fusese învăţat să nu se încreadă în Fericitul Ioan.


În cele din urmă, într-o bună zi am primit veşti îmbucurătoare de la părintele Mitrofan. Acesta ne-a scris că dragul nostru, Fericitul Ioan, doreşte să vină şi că ar vrea să stea în chilia sa, care îi plăcea atât de mult. Am început să fac pregătiri şi în curând totul era gata. Îl aşteptam cu nerăbdare să se întoarcă la noi, chiar dacă nu avea să stea prea multă vreme, în cele din urmă a sosit şi am alergat să iau binecuvântare de la el. Fericitul a intrat în altar, iar eu m-am grăbit să ajut la ducerea lucrurilor sale sus, în chilie. Când am coborât, el ieşea din altar, voind să meargă în chilie. L-am întrebat:
Citește în continuare