Proslăvirea Sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Sfinţenia nu înseamnă doar o viaţă dreaptă în ochii lui Dumnezeu, pentru care drepţii se învrednicesc de desfătarea fericirii în împărăţia lui Dumnezeu, ci este o asemenea stare a trăirii dreptăţii lui Dumnezeu în care omul se preaumple atât de mult de har, încât acesta se revarsă din el şi asupra celor cu care intră în contact. Mare este fericirea acestor oameni, născută din vederea cu ochii lor a slavei lui Dumnezeu. Plini fiind şi de iubire faţă de oameni, izvorâtă din iubirea de Dumnezeu, ei sunt sensibili la problemele semenilor şi la rugăciunile lor şi sunt ajutătorii şi mijlocitorii lor în faţa lui Dumnezeu.

Aşa au fost, mai întâi de toate, drepţii Vechiului Testament, pe care Hristos i-a eliberat din iad şi i-a adus în rai, aşa a fost şi „cel mai mare dintre cei născuţi din femeie”, Ioan Botezătorul. Aşa au ajuns apoi şi apostolii, şi urmaşii lor direcţi. Nimeni dintre creştini nu se îndoia de sfinţenia lor, astfel încât după sfârşitul lor, cel mai adesea mucenicesc, erau imediat cinstiţi şi chemaţi în rugăciuni. În perioada de mare sporire duhovnicească, în primele veacuri ale prigoanelor creştine, la fel au fost şi mucenicii. Însuşi sfârşitul mucenicesc era poarta către lăcaşurile cereşti, şi creştinii începeau imediat să-i cheme în rugăciuni, ca pe nişte sfinţi bineplăcuţi lui Dumnezeu. Semnele şi minunile întăreau această credinţă a creştinilor şi erau dovada sfinţeniei lor. La fel au început apoi a fi cinstiţi şi marii asceţi. Nimeni nu a hotărât cinstirea ca sfinţi a lui Antonie cel Mare, Macarie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Nicolae Făcătorul de minuni şi a multora asemenea lor, ci şi Răsăritul, şi Apusul îi preamăresc deopotrivă şi doar cine nu crede în sfinţenie poate să le tăgăduiască sfinţenia. Ceata bineplăcuţilor lui Dumnezeu a sporit necontenit; oriunde erau creştini, apăreau şi noii lor nevoitori.

Cuvânt de Sfintele Paşti

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Hristos a înviat! Unde ţi-e, moarte, boldul? Unde ţi-e, iadule, biruinţa?

Veniţi, oameni, să-i cântăm şi să ne închinăm lui Hristos, să slăvim învierea Lui din morţi!

Astăzi este mântuirea lumii: nimicitu-s-a şi s-a biruit vrăjmaşul cel temut şi neînfrânt până acum al neamului omenesc şi al întregii lumi - moartea. Omul a fost zidit nemuritor, dar păcatul l-a lovit cu moarte.

Mulţi oameni trăiau la începutul lumii cu sutele de ani, dar şi lor le venea sfârşitul. Erau bărbaţi puternici, care-şi învingeau toţi duşmanii, care supuneau ţări şi popoare, dar nici unul dintre ei nu a reuşit să biruie moartea.

Alţii, prin înţelepciunea lor, se ridicau deasupra tuturor, se îmbogăţeau de cunoştinţe, descopereau tainele naturii, dar nimeni dintre ei nu a reuşit să omoare moartea. Chiar şi drepţii, cu întristare, se coborau cu sufletele în iad, simţind că totul în viaţă e deşertăciune şi chin sufletesc, care se prelungeşte până la moarte.

La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

La Liturghie, în ziua Sfintei Invieri se citeşte începutul Evangheliei lui Ioan despre Cuvântul cel dumnezeiesc. Când totul se umple de lumina învierii lui Hristos şi cerurile se unesc cu pământul în proslăvirea Biruitorului morţii, Evanghelia ne vesteşte Cine este El: „La început era Cuvântul”. Despre Cuvânt s-a vorbit încă din Vechiul Testament: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Ps. 32, 6), „Trimis-a Cuvântul Său şi i-a vindecat pe ei” (Ps. 106, 20). Deosebit de viu şi de grăitor se vorbeşte despre puterea lucrării Cuvântului lui Dumnezeu în Cartea înţelepciunii lui Solomon. Dar oamenii Vechiului Testament subînţelegeau prin Cuvântul lui Dumnezeu doar manifestarea voinţei şi a lucrării lui Dumnezeu. Iar acum Ioan binevesteşte despre Cuvântul lui Dumnezeu că este însuşi Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, a doua Persoană a Sfintei Treimi. De ce Fiul lui Dumnezeu este numit şi Cuvântul? Deoarece prin El Tatăl îşi exprimă voinţa. Cuvântul lui Dumnezeu nu este asemeni cuvântului omenesc. Omul îşi exprimă prin cuvânt gândurile şi dorinţele sale. Dar cuvântul rostit de om se stinge şi dispare. Dorinţa exprimată de el uneori se împlineşte, dar adesea rămâne neîmplinită. Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic şi atotputernic. El este mereu la Dumnezeu.

Pentru ce a fost miluit tâlharul cel înţelept

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

“Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi pe noi. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 39-43).

Astfel povesteşte Sfântul evanghelist Luca despre profund pilduitorul şi înduioşătorul eveniment, despre convertirea şi miluirea de către Hristos a tâlharului spânzurat alături de El, pe crucea de pe Golgota.

Prin ce s-a învrednicit tâlharul de aşa o milostivire? Ce anume i-a provocat Domnului un răspuns atât de prompt şi de hotărât? În iad încă se aflau toţi drepţii Vechiului Testament, incluzându-l şi pe Ioan Botezătorul, însuşi Domnul se pregătea să Se coboare la iad, e adevărat, nu ca să sufere acolo, ci ca să-i scoată de acolo pe cei întemniţaţi.

Victimă a pizmei. Pătimirile Fericitului Ioan în Shanghai

“Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006

Vă trimit veşti triste: ieri noapte a murit în Los Angeles Olga Ivanova Semeniuk, care i-a fost foarte apropiată Arhiepiscopului Ioan în Shanghai. În ultimul timp locuia împreună cu fiul ei B. Pentru mine este o pierdere grea. Rugaţi-vă pentru ea. Obişnuia să-mi povestească amintirile ei despre vremurile trecute din Shanghai, unele lucruri despre Arhiepiscopul Ioan pe care nu ştiu dacă le cunoşteaţi: cum au încercat unii să-l otrăvească şi într-un fel au reusit, căci îl pierdusem aproape de tot. Doctorii se îndoiau că va trăi mai mult de două luni şi au hotărât să-l trimită într-o staţiune din Tsandau, ce pe un caz fără speranţă.

Făcător de minuni în Shanghai V

“Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006

În 1968, a venit la Frăţia noastră, a părintelui Gherman din San Francisco, o femeie care ne-a spus că se numeşte Anna Petrovna Luşnikova şi, auzind că noi strângem informaţii despre Vlădica Ioan, a stăruit să scriem fără întârziere cele ce urmează. Ne-a povestit că este profesoară de canto şi că odată îl ajutase foarte multe pe Arhiepiscopul Dimitri din China cu sfaturile ei despre cum să respire corect când vorbeşte, lucru pe care medicii acestuia nu-l putuseră face.

Curând după Vlădica Ioan a venit în Extremul Orient toată lumea i-a observat dicţia neclară. S-a spus că era bâlbâit din naştere, că fusese rănit în gură, etc. Însă ea a ghicit imediat ce era în neregulă şi a venit la el, oferindu-i ajutorul. După părerea ei, întregul organism al lui Vlădica era într-o stare de epuizare. Din pricina slăbiciunii, maxilarul de jos atârna şi nu-i îngăduia să pronunţe bine cuvintele. Ea i-a arătat cum să respire corect, cum să articuleze şi aşa mai departe. El a început să vină pentru exerciţii în mod regulat, stând smerit şi pronunţând „ooo”, „aaa”, etc. Din recunoştinţă îi plătea, lăsându-i întotdeauna o bancnotă de 20 de dolari. Modul său de a vorbi s-a îmbunătăţit, însă de fiecare dată când venea un post defectul apărea iarăşi şi Vlădica se întorcea din nou la ea. Ea încerca să-l ajute cât de mult putea şi, văzând în el un om al lui Dumnezeu, l-a îndrăgit foarte mult şi i-a devenit fiică duhovnicească.

Făcător de minuni în Shanghai IV

“Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006

În Filipine, fiind conducătorul regiunii bisericeşti în care se găsea biserica şi unde trăiau preoţii, monahiile si Vlădica, îl însoţeam uneori pe Vlădica în oraşul Guyan, unde într-un spital filipinez erau ruşi foarte grav bolnavi pe care Vlădica îi vizita, dându-le Evanghelii de buzunare şi iconiţe. Într-o astfel de călătorie, intrând în salonul în care erau ruşii, am auzit nişte ţipete îngrozitoare venind de departe. Întrebată de Vlădica despre cauza acestor ţipete, asistenta i-a răspuns că era o femeie bolnavă, fără nădejde de vindecare şi care, deoarece îi deranja pe ceilalţi pacienţi cu ţipetele ei, fusese dusă în fostul spital militar american de lângă clădirea în care ne aflam noi.

Făcător de minuni în Shanghai III

“Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006

Sfinţia voastră,

Am citit broşura publicată în California privind viaţa şi activitatea pururea-pomenitului Arhiepiscop Ioan, fost Arhiepiscop de Shanghai. Eu mă numesc Maria Petrovna Prigorovskaia (acum Radionova), fostă profesoară la Colegiul Comercial din Shanghai şi cunosc două cazuri de boli vindecate de rugăciunile lui Vlădica Ioan.

1.                  Din păcate, nu-mi amintesc anul, luna, sau ziua când la Orfelinatul Sf. Tihon din Zadonsk, întemeiat de de Vlădica Ioan, o fetiţă de şase-şapte ani s-a îmbolnăvit pe neaşteptate. La căderea nopţii avea febră mare şi ţipa de durere. Pe la miezul nopţii a fost trimisă la spitalul Frăţiei Ortodoxe Ruse. Doctorul D.I. Kazakov, acum răposat, i-a găsit o ocluzie intestinală. Au mai fost chemaţi şi alţi medici, ca şi mama fetei. După ce au examinat-o şi s-au consultat, medicii au anunţat-o pe mamă că starea fiicei sale este fără speranţă şi chiar şi o operaţie ar putea să îi fie fatală. Cu toate acestea, mama le-a cerut să salveze fata şi să o opereze, iar ea, fiind o femeie credincioasă, s-a dus imediat , noaptea, la Vlădica Ioan, care trăia într-o casă de lângă Catedrală, nu departe de spital.

Făcător de minuni în Shanghai II

“Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006

Arhiepiscopul Ioan a plecat la Biserica biruitoare. Rugându-ne acum pentru odihna sufletului său drept, ne amintim fără să vrem de cuvintele Scripturii. Omul bun din vistieria cea bună a inimii sale scoate lucruri bune (Luca 6,45). Oricine a putut fi aproape de Ierarhul Ioan va spune cu toată sinceritatea că el a purtat aceste cuvinte pururea în inimă.
Odată mi-a spus:

-         Pe rugăciune se întemeiază reuşita păstoririi. Într-o zi trebuie să petrecem şase ore săvârşind slujbe bisericeşti, şase ore în contemplarea lui Dumnezeu, şase ore făcând fapte bune, şi şase odihnindu-ne. Săvârşea exact aşa, ceea ce îi dădea o tărie neobişnuită, o adâncă smerenie şi putere de pătrundere.

Ierarhul îşi cheltuia foarte mult puterile cu copiii şi cu tinerii. Astfel, el a întemeiat Orfelinatul Sfântul Tihon din Zadonsk.

Făcător de minuni în Shanghai I

“Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006

În 1934 Ieromonahul Ioan de la mânăstirea Milkovo din Iugoslavia a fost hirotonit episcop şi trimis să conducă turma ruşilor din Shanghai. Aici s-a făcut repede cunoscut ca un păstor iubitor care se dăruia în întregime turmei sale, ajutându-i pe toţi, şi ca un om sfânt a cărui rugăciune săvârşea minuni. Mai apoi, când s-au apropiat comuniştii, prin mijlocirile sale la felurite guverne şi prin rugăciunile sale neîncetate, şi-a salvat aproape întreaga turmă, ducându-o prin Filipine spre America şi spre libertate. Până în ziua de astăzi cei mai mulţi dintre ruşii care l-au cunoscut şi-l amintesc ca „Vlădica Ioan din Shanghai”. Urmează numai câteva dintre multele povestiri privitoare la această perioadă din viaţa sa, care arată neîndoielnic puterea rugăciunii sale înaintea lui Dumnezeu.