Curaj înainte-văzător

Din cartea

„Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile”,

De Pr. Serafim Rose şi Pr. Gherman Podmoşenski

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Vă trimit două fotografii: una cu Arhiepiscopul Ioan… şi una cu catedrala „Izbăvirea păcătoşilor” din Shanghai. Aceasta este aşezată în Concesiunea franceză şi are trei altare: cele laterale sunt închinate unul Sfântului Inochentie din Irkuţk şi celălalt, Apostolului Simon Zelo-tul. Eu locuiam chiar vizavi.

În anii ’40 a fost un conflict între chinezi şi japonezi. Chinezii au adunat forţe şi au deschis focul, peste teritoriul Concesiunii engleze, asupra cuirasatelor ancorate pe râul Wampoo. Navele erau aproape de ţărm, ascunse după o clădire mare, lungă, cu terasă, care avea treizeci şi şase de apartamente, în mijlocul acestei case era biserica noastră ortodoxă.

Puşcaşii chinezi au tras în această clădire şi au distrus complet toate apartamentele din ea. Prima dată când s-a tras, oamenii care locuiau acolo au fugit din apartamente. Fericitul Ioan a primit vestea că toate apartamentele din dreapta şi din stânga bisericii au fost distruse în întregime. La etajul întâi, unde fusese mai înainte o bucătărie, era un depozit de medicamente.

Un obuz căzuse acolo şi toate recipientele de sticlă şi chiar şi etajerele fuseseră distruse – însă apartamentul în care era biserica era neatins. Pereţii erau întregi, fără nici o crăpătură. Nimeni nu a a dat crezare acestui zvon. însă Arhiepiscopul Ioan a hotărât să meargă să vadă biserica noaptea, când nimeni nu umbla nici măcar pe străzile Concesiunii. Ajungând la un pod peste un canal, a fost oprit de gărzi japoneze. Fiindcă japonezii nu-l înţelegeau, unul dintre ei a fugit să aducă un interpret, care i-a spus episcopului că nu se poate merge pe străzile spre biserică, deoarece infanteria chineză se luptă cu soldaţii din marina japoneză pe toată strada. Se auzeau limpede împuşcăturile. Iar interpretul i-a spus:

– Mergeţi la moarte sigură.

Episcopul însă a cerut un permis scris, ca să meargă acolo chiar şi aşa. Atunci interpretul a alergat înapoi şi i-a adus permisul de la cartierul general.

Fericitul Ioan a înaintat pe strada întunecoasă şi, când a intrat în zona în care se trăgea, împuşcăturile s-au oprit cât a străbătut-o şi au continuat înapoia lui.

A cercetat biserica şi s-a întors în acelaşi fel. Mai târziu a povestit că în toată casa până şi geamurile erau neatinse şi că nici o icoană nu căzuse de unde era. Iar când a străbătut podul, garda japoneză a executat salutul militar, fiindcă erau uluiţi, spunând că Dumnezeu îl dusese până acolo şi înapoi.

Iată cum Arhiepiscopul Ioan a văzut în sufletul unui om şi i-a citit gândurile:

După cum am spus mai înainte, locuiam vizavi de catedrala „Izbăvirea păcătoşilor”, într-o sâmbătă seara la ora şase băteau clopotele de Priveghere şi m-am dus la poarta catedralei. Voiam să mă împărtăşesc Duminică, însă trebuie să spun că nu vorbisem cu nimeni despre acest lucru.

Apropiindu-mă de poartă, 1-am văzut pe Fericitul Ioan venind din partea opusă, întorcându-se, cu siguranţă, dintr-o vizită la Spitalul „Frăţiei ortodoxe”. M-am dus la el să iau binecuvântare. Episcopul m-a întrebat:

– Te împărtăşeşti mâine ?

– Nu, Vlădica ! am răspuns eu.

– Dar de ce ? m-a întrebat.

– De fapt, voiam să mă împărtăşesc, dar am fost în vizită la Basil Ivanovici, care mi-a oferit nişte cotlet.

(Deşi nu era post atunci, eu nu mănânc niciodată carne înainte de Sfânta împărtăşanie.)

– Dar în suflet ce este ?

– Mă căiesc, Vlădica, am răspuns eu

– Atunci ce legătură are carnea ? îţi dau binecuvântare să te împărtăşeşti, mi-a spus el, şi a plecat!

Monahul Nestor Levitin

Syracuse, New York

28 august/10 septembrie 1969