Întoarcerea celui iubit

Din cartea

„Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile”,

De Pr. Serafim Rose şi Pr. Gherman Podmoşenski

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

După ce am citit cartea Fericitul Ioan Maximovici (în limba rusă), pe care am cumpărat-o de la Cripta sa, am fost foarte mişcată şi m-am hotărât să mai adaug ceva la ceea ce am scris până acum (vezi mărturia de la paginile 272-276). Iată o altă întâmplare care mi-a fost povestită de o veche clientă a mea, în care am încredere şi pe care o cred. Ea are drept chiriaşă o tânără bună, muncitoare, care a suferit foarte mult… Fata aceasta a cunoscut un bărbat divorţat care avea un fiu din prima căsătorie. S-a îndrăgostit de el şi au început o relaţie, din care s-a născut o fetiţă. Era însărcinată din nou, când bărbatul a făcut o pasiune pentru o altă femeie, lăsând-o pe ea şi pe copil fără nici un sprijin. Biata fată era disperată. S-a dus la Cripta Arhiepiscopului Ioan şi a plâns şi s-a rugat acolo.

Între timp, bunica bărbatului i-a scris acestuia, amintindu-i că mulţi din familia lor muriseră de cancer şi că dacă nu se însoară cu fata şi nu recunoaşte copiii, s-ar putea să fie şi el pedepsit de Domnul cu aceeaşi soartă. Iar el i-a dat ascultare. S-a întors la ea şi a luat-o de soţie. Li s-a născut un băieţel, care a fost botezat, având-o naşă pe clienta mea (proprietăreasa lor). Acum ambii părinţi lucrează şi viaţa lor a intrat pe un făgaş normal, datorită celui care a auzit rugăciunile suferinţei omeneşti atunci când acestea au fost îndreptate către el.

Acestea sunt lucrurile pe care am simţit că trebuie să vi le fac cunoscute. Povestea nu este complicată şi poate este ceva prea obişnuit pentru cei care privesc din afară; dar ce tristeţe năvăleşte asupra unei inimi iubitoare când îşi pierde obiectul dragostei ! Fericitul Ioan a ştiut acest lucru !

Vera C. Terehov

San Francisco, California

15 octombrie 1971

Anunțuri

2 răspunsuri to “Întoarcerea celui iubit”

  1. ce pot sa spun?cred…eu?…sunt suparata, disperata.am prietenit cu un ucrainian…tot a fost frumos …pana a plecat acasa.mi a promis k s va intoarce…dar, nu ma mai cauta.stiu ca ma iubeste.si eu il iubesc si l vreau inapoi, ii vreau binele aici cu mine.ceea ce vreau e o rugaciune ceva care sa mi l intoarca inapoi la facultate sa invete si sa fim impreuna…tot caut pe net si nu gasesc nimic.astept un raspuns de la dvs si imi scuzati indrazneala…

  2. Am prietenit cu un baiat care l-am iubit foarte mult si nustiu ce s-a intimplat ca ne-am despartit.Credeam ca ne vom impaca dar nu a fost asa,s-a casatorit foarte repede.care zic ca i-a facut farmece,care zice ca nu crede in Dumnezeu dar eu stiu ca el ma mai iubeste si eu la fel.Nustiu ce sa fac nu pot sa-l uit si nu pot sa ma gindesc ca traieste cu alta femeie.Ce sa fac?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: