Arhivă pentru Teologie

Cinstirea Maicii Domnului in Traditia Ortodoxa – Introducere

Posted in Cuv. Seraphim Rose, marturii, Teologie, Traditie with tags , , on iulie 29, 2008 by Petre

CINSTIREA MAICII DOMNULUI ÎN TRADIŢIA ORTODOXA

Sf. loan Maximovici

Trad.: Cristian Maxim

După: „The Ortodox Veneration of the Mother of God

tradusă din limba rusă de Părintele Serafim Rose

Introducere – Teologia ortodoxă a Arhiep. Ioan Maximovici

Părintele Serafim Rose

Cu câţiva ani în urmă stareţa unei mănăstiri a Bisericii Ruse din diaspora, o femeie cu o viaţă cucernică, a rostit un cuvânt de învăţătură în biserica aşezământului, cu ocazia praznicului de hram al Adormirii Maicii Domnului. Ea îi îndupleca cu lacrimi în ochi pe surorile şi închinătorii adunaţi la praznic să primească în întregime şi fără rezerve învăţătura transmisă de Sfânta Biserică, pe care aceasta a păstrat-o cu atâta grijă timp de veacuri la rând şi să nu hotărâm noi singuri ceea ce este „important” şi ceea ce este „secundar” pentru noi; căci, socotindu-ne mai înţelepţi decât Sfânta Tradiţie, am putea să o pierdem de tot. Astfel, când Biserica ne aduce la cunoştinţă prin cântările ei şi prin sfintele icoane că sfinţii apostoli s-au adunat în chip minunat din toate colţurile lumii ca să asiste la Adormirea şi înmormântarea Maicii Domnului, noi, fiind creştini ortodocşi, nu suntem liberi să tăgăduim sau să răstălmăcim acest fapt, ci trebuie să credem predaniei Bisericii, cu simplitate şi cu inimă curată.

Citește în continuare

Reclame

Sf. Ioan Maximovici si problema influentei apusene – 7. Mai presus de cearta

Posted in Cuv. Seraphim Rose, Sf. Parinti, Teologie, Traditie with tags , , on iunie 21, 2008 by Petre

Cuvant de invatatura – rostit de Parintele Serafim Rose in luna iulie a anului 1976, la Manastirea Sfantul Gherman din Alaska din Platina, California, cu ocazia Duminicii Sfintilor Parinti ai celor Sapte Sinoade Ecumenice, in amintirea celei de-a zecea pomeniri a adormirii Arhiepiscopului Ioan.

Articol publicat in revista „The Orthodox Word”, Nr. 175-176, Anul 1994, p. 142-158 si in Glasul Bisericii pe 2007 nr. 1-3.

Traducere de Victor Popescu-Sandu

Sursa: www.crestinortodox.ro


7. Mai presus de cearta


Lucrul important pe care noi il invatam din scrierile Arhiepiscopului Ioan este: sa ne ridicam mai presus de cearta in teologie.( Acest fel de a face teologie este explicat de Pr. Serafim si in prefata pe care a scris-o la Dogmatica Pr. Mihail Pomazansky. Aici el spune: „Pentru crestinii ortodocsi din zilele noastre care sunt inconjurati de non-ortodocsi, sunt foarte folositoare distinctiile atente pe care le face intre invataturile ortodoxe si cele ale romano-catolicismului si protestantismului, chiar in unele opinii care la exterior par identice. El face aceasta fara vreun ton iritat impotriva non-ortodcsilor – ton care astazi este atat de comun in scrierile polemice – ci, dupa ce totdeauna mai intai descrie cu nepartinire punctul de vedere al acelora, prezinta invatatura ortodoxa intr-o maniera obiectiva ce ajuta pe crestinul ortodox sa-si inteleaga credinta mult mai bine. Pr. Mihail, in toate scrierile sale nu incearca sa descopere ceva nou sau sa se evidentieze prin asprimea criticilor sale – greseli comune in teologia academica de azi. Mai degraba, el incearca sa daruiasca propriile sale reflectii smerite si senine despre bogatia invataturii ortodoxe pe care o accepta ca fiind deja stabilita si experimentata de veacuri de catre teologii si crestinii simplii dinaintea lui. Chiar si atunci cand, in numele adevarului, gaseste ca este necesar sa critice o conceptie, fie ea inauntru sau in afara Bisericii Ortodoxe, o face cu atata delicatete si buna intentie, incat este imposibil ca cineva sa se simta ofensat. Mai mult decat orice, in scrierile Pr. Mihail se poate gasi o caracteristica a teologiei ortodoxe autentice ce este adesea uitata in vremea noastra rece si rationalista. Teologia nu este in primul rand despre argumente, critici, dovezi si contestari ale dovezilor; ea este, mai intai de toate, cuvantul oamenilor despre Dumnezeu, in concordanta cu de-Dumnezeu inspirata invatatura a Ortodoxiei. De aceea, prima ei tinta si intentie este totdeauna aceea de a inspira, de a incalzi inima, de a ridica pe om mai presus de preocuparile meschine pamantesti, pentru a intrezari dumnezeiescul inceput si sfarsit al tuturor lucrurilor si astfel sa daruiasca energia si incurajarea de a lupta spre a ajunge la Dumnezeu si la casa noastra cea cereasca. Acesta este cu siguranta, intelesul si duhul teologiei celor trei straluciti „teologi” ai Ortodoxiei: Sf. Ioan Evanghelistul, Sf. Grigorie de Nazians si Sf. Simeon Noul Teolog; ei, se poate spune ca au dat tonul teologiei ortodoxe si acesta va ramane tonul si sarcina teologiei chiar si in vremurile noastre analitice si impietrite la inima. Pr. Mihail este calm si obiectiv, exprimandu-se mai degraba prin afirmatii sobre discrete decat prin exagerarea ce vine din parere de sine ingusta.” (Protopresbyter M. Pomazansky, Orthodox Dogmatic Theology, translated and edited by Hieromonk Seraphim Rose, Saint Herman of Alaska Brotherhood, 1997, p. 17, 12 – n. trad). Daca luam oricare dintre scrierile Arhiepiscopului Ioan, fie o predica sau un articol mai lung, vedem ca nu exista absolut nici un fel de controversa. Chiar si atunci cand se „lupta” cu cineva ca Bulgakov si trebuie sa arate unde ii citeaza pe Parinti gresit si unde invatatura sa nu e Ortodoxa – chiar si acolo, nu ai impresia ca se cearta, ca teologii nostri savanti. Din contra, este foarte calm. Unde e o anumita invatatura a Parintilor – o prezinta; si unde Bulgakov greseste arata: „Aici nu e bine, aici a citat gresit”.
Citește în continuare

Sf. Ioan Maximovici si problema influentei apusene – 2. Teologia Arhiepiscopului Ioan

Posted in Cuv. Seraphim Rose, Teologie with tags , , on iunie 16, 2008 by Petre

Cuvant de invatatura – rostit de Parintele Serafim Rose in luna iulie a anului 1976, la Manastirea Sfantul Gherman din Alaska din Platina, California, cu ocazia Duminicii Sfintilor Parinti ai celor Sapte Sinoade Ecumenice, in amintirea celei de-a zecea pomeniri a adormirii Arhiepiscopului Ioan.

Articol publicat in revista „The Orthodox Word”, Nr. 175-176, Anul 1994, p. 142-158 si in Glasul Bisericii pe 2007 nr. 1-3.

Traducere de Victor Popescu-Sandu

Sursa: www.crestinortodox.ro


2. Teologia Arhiepiscopului Ioan


Avem in vremea noastra, foarte aproape de noi, pe cineva care este teolog exact in acest fel: Arhiepiscopul Ioan Maximovici, care, prin harul lui Dumnezeu, ne-a fost daruit in aceste vremuri din urma. (Sfantul Ioan Maximovici, Facatorul de Minuni (1896-1966) a fost proslavit de Dumnezeu cu moaste intregi, aflate astazi in catedrala „Bucuria tuturor celor necajiti” din San Francisco. Era inrudit cu Sfantul Ierarh Ioan (Maximovici) de Tobolsk (1651-1715). Sfantul este de asemenea si mare facator de minuni, o parte dintre acestea fiind descrise in doua carti aparute si in limba romana. A fost canonizat de Biserica Ortodoxa Rusa din Diaspora in anul 1994, n. trad.).  La el gasim foarte multe lucruri ce ne ajuta sa ramanem crestini ortodocsi adevarati chiar si in vremurile foarte dificile ce ne asteapta. Vedem in el un om sfant, un ascet cu o pravila de rugaciune si de ajutorare a celorlalti si chiar de neodihna. Acest fapt este extrem de inalt si inaltator; chiar daca noi insine nu facem acestea, totusi vedem in el un exemplu plin de inspiratie despre cum traieste un Sfant Parinte in zilele noastre. Continuam sa gasim noi comori in el, aspecte ce nu au fost prea mult discutate in trecut. Si acum am ajuns la cea de-a zecea pomenire a adormirii sale, pe care am cinstit-o cu mai putin de o luna in urma. Se intampla de asemenea ca aceasta sa fie si a 50-a aniversare de cand a devenit preot si monah. Deci se cuvine a gasi acum o alta comoara a sa: comoara scrierilor sale teologice, care pana acum au fost foarte putin cunoscute, chiar si in ruseste. Am reusit sa adunam cateva din scrierile lui, de fapt doar putine; si vedem ca, intr-adevar, desi nu este cinstit ca fiind un mare teolog, este de fapt un teolog mult mai mare decat multi dintre oamenii ce sunt slaviti ca fiind teologi. Dar el este un teolog exact in sensul teologiei celei de sus si nu doar al lectiilor de scoala sau academice, cum le numim noi. Din aceasta putem afla ceva foarte important despre cum sa fim si sa ramanem crestini ortodocsi constienti si adevarati si cum sa transmitem bogatiile traditiei Ortodoxe, ce este amenintata sa se piarda de pe fata pamantului.
Citește în continuare

Sf. Ioan Maximovici si problema influentei apusene – 1.”Teologia cea de sus”

Posted in Cuv. Seraphim Rose, Sf. Parinti, Teologie, Traditie with tags , , on iunie 15, 2008 by Petre

Cuvant de invatatura – rostit de Parintele Serafim Rose in luna iulie a anului 1976, la Manastirea Sfantul Gherman din Alaska din Platina, California, cu ocazia Duminicii Sfintilor Parinti ai celor Sapte Sinoade Ecumenice, in amintirea celei de-a zecea pomeniri a adormirii Arhiepiscopului Ioan.

Articol publicat in revista „The Orthodox Word”, Nr. 175-176, Anul 1994, p. 142-158 si in Glasul Bisericii pe 2007 nr. 1-3.

Traducere de Victor Popescu-Sandu

Sursa: www.crestinortodox.ro


1. „Teologia cea de sus”


Astazi am sarbatorit praznicul Parintilor de la Sinoadele Ecumenice, care este in fiecare an in aceasta perioada dupa 16 iulie. Dupa cum ne spune slujba ce le este inchinata, acesti Parinti ai Sinoadelor Ecumenice sunt cei sapte stalpi de intelepciune pe care Hristos Dumnezeul nostru a intemeiat Biserica. Este foarte important pentru noi ca, intr-o asemenea zi, sa ne gandim ce este teologia. Mai intai de toate trebuie sa fim foarte constienti ca teologia nu este doar o chestiune a unor oameni care merg la scoala, care devin foarte intelepti in citirea Scripturilor si in scrierile Sfintilor Parinti, ca apoi – fie singuri sau impreuna cu altii – sa elaboreze foarte frumos si logic, ceea ce gandesc ei ca crede Biserica. Toate acestea sunt din punctul de vedere al unei intelegeri omenesti. Teologia este ceva mai inalt.
Citește în continuare

Predică în Săptămâna Ortodoxiei

Posted in pocainta, Predici, Teologie, Traditie with tags , , , , on martie 15, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici
Predici şi Îndrumări Duhovniceşti
Ed. Sophia, Bucureşti, 2006


În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. „Între doi tâlhari, măsură a dreptăţii s-a aflat Crucea Ta: căci unul, prin povara hulei, în iad a coborât, iar celălalt, uşurându-se de păcate, spre cunoaşterea teologiei [a urcat]…” (Tropar din Marele Post, glasul al 9-lea, la slavă).

Aşa se spune despre Crucea Domnului. Măsura dreptăţii s-a aflat între doi tâlhari: trei cruci a înfipt Pilat pe Golgota – [două pentru] doi tâlhari şi [una pentru] Dătătorul vieţii. Dar numai Crucea Mântuitorului a fost izbăvire întregii omeniri, Crucea care stătea la mijloc, ea este arma păcii, biruinţa cea nebiruită – biruinţă asupra diavolului şi asupra morţii. Dintre celelalte două cruci, una a fost mântuitoare pentru cel spânzurat pe ea, cealaltă a fost scară spre iad.

Doi tâlhari erau spânzuraţi pe cruci lângă Domnul Iisus Hristos, unul îl hulise tot timpul şi continua să-L hulească, iar celălalt era cât pe ce să hulească, dar şi-a venit în fire şi, cunoscându-şi păcatele, a strigat către Domnul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!”. Şi i-a răspuns Domnul: „Astăzi vei fi cu Mine în rai!”.

Astfel, prin Cruce, prin suferinţă, a ajuns tâlharul cel înţelept să creadă în Hristos Cel răstignit – cum se spune, a crezut spre cunoaşterea teologiei. Iar când Domnul i-a iertat păcatele, acesta L-a cunoscut în El pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, a înţeles că Omul Acela care zace spânzurat fără slavă şi în necinste este slăvitul împărat al slavei, a înţeles că Acela Care pare acum slab şi neputincios este însuşi Atotputernicul Ziditor şi Stăpânilor al întregii lumi. Aşadar, tâlharului spânzurat în partea dreaptă i s-au deschis ochii minţii, ochii sufletului, şi a ajuns la aceasta prin pocăinţă, prin smerenie.

Citește în continuare

INTALNIRI CU DUHURILE

Posted in Cuv. Seraphim Rose, sufletul dupa moarte, Teologie with tags , , , on februarie 19, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Când sufletul îşi părăseşte trupul, se află dintr-odată printre
alte duhuri, bune şi rele. De obicei, sufletul se îndreaptă către
acele duhuri care sunt mai înrudite duhovniceşte şi dacă pe
vremea când era în trup, se afla sub înrâurirea unor duhuri
oarecare, va rămâne în legătură cu ele şi când va ieşi din trup,
oricât de neplăcut i-ar fi să le întâlnească.

Ni se aminteşte aici cu temeinicie, că cealaltă lume, chiar dacă nu ne va fi cu totul necunoscută, nu va fi o întâlnire plăcută cu cei dragi, într-o „ţară de vacanţă” a fericirii, ci o întâlnire duhovnicească care va cerceta starea sufletului nostru în această viaţă – dacă a fost mai apropiat îngerilor şi sfinţilor printr-o viaţă cu fapte bune şi cu ascultare faţă de poruncile lui Dumnezeu, sau dacă din nepurtare de grijă sau din necredinţă s-a făcut lucrător mai potrivit în ceata duhurilor celor căzute. Episcopul Teofan Zăvorâtul a zis bine (vezi op. cit., pag. 95) că însăşi judecata din vămile văzduhului poate fi socotită mai puţin una a osândirilor decât una a ispitelor.

În vreme ce judecata din viaţa viitoare există dincolo de orice îndoială – atât judecata particulară care are loc îndată după moarte, cât şi judecata de apoi de la sfârşitul lumii – osânda arătată va fi doar urmarea stării lăuntrice pe care a avut-o sufletul faţă de Dumnezeu şi faţă de fiinţele duhovniceşti.

VIAŢA DUPǍ MOARTE – ÎNCEPUTUL VEDERII DUHOVNICEŞTI

Posted in Cuv. Seraphim Rose, sufletul dupa moarte, Teologie with tags , , , on februarie 18, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici
 din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

 

Adesea (această vedere duhovnicească) începe în omul care
este pe moarte, chiar înaintea morţii, şi pe când încă îi mai văd
pe cei din jurul lor şi chiar vorbesc cu ei, ei văd cele ce alţii nu le văd.

Această experienţă a celor care sunt pe moarte a fost cercetată de-a lungul veacurilor, şi cele ce li se întâmplă astăzi celor care sunt pe moarte, nu este nimic nou. Cu toate astea, cele ce s-au spus mai înainte (cap. I partea a 2-a, “Sufletul după moarte”), ar trebui repetat aici: numai în vedeniile date celor drepţi prin harul lui Dumnezeu, când se arată sfinţi şi îngeri, putem cunoaşte cu adevărat că vin fiinţe din altă lume. În împrejurări obişnuite, când omul este pe moarte, începe să vadă rude şi prieteni plecaţi dincolo, experienţa poate că este numai un fel de introducere „firească” în lumea nevăzută, în care se află pe punctul de a intra. Firea adevărată a chipurilor celor plecaţi care se arată după aceea, poate că este cunoscută numai de Dumnezeu – nouă nu ne este de nici un folos să cunoaştem aceste lucruri.

Se pare că Dumnezeu îngăduie această experienţă, ca fiind calea cea mai limpede de a aduce la cunoştinţa omului care este pe moarte, că cealaltă lume nu este un loc cu totul necunoscut, că viaţa în lumea cealaltă are în esenţă tot iubirea faţă de aproapele. Episcopul Teofan spune aceasta în chip mişcător, femeii care este pe moarte: „Te vor întâmpina acolo tata, mama, fraţii şi surorile tale. Închină-te înaintea lor şi transmite-le urările noastre şi cere-le să se roage pentru noi. Copiii tăi te vor înconjura cu cuvinte vesele de întâmpinare. Va fi mai bine pentru tine acolo decât aici.”