Arhivă pentru marturii

Sf. Ioan Maximovici ii mustra pe cei ce serbeaza Halloweenul

Posted in marturii, Sf. Ioan din Kronstadt with tags , , , , , on Octombrie 28, 2008 by Petre

Viata si opera Parintelui Serafim Rose

Ieromonah Damaschin,

Ediţia Apologeticum, 2005

În loc să se pregătească de slujbă creştinii s-au dus la un praznic păgânesc, iar tu ai mers pentru puţină vreme între ei, mustrându-i prin prezenţa ta tăcută care i-a făcut să se ruşineze. Şi prin asprimea privirii tale i-ai învăţat că nu pot sluji la doi domni, lui Dumnezeu şi lui Mamona, că nu pot să cugete că după ce păcătuiesc Îi vor cânta lui Dumnezeu cu evlavie: Aliluia!

(Acatistul Sf. Ioan Maximovici, Condacul 8)

DATORITĂ Arhiepiscopului Ioan, la sfârşitul anului 1964 a apărut un eveniment major în Biserica Rusă: canonizarea Sf. Ioan de Kronstadt. Biserica din Uniunea Sovietică nu a putut să-l canonizeze pe acest făcător de minuni de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea pentru că acesta era un monarhist declarat, vorbise înflăcărat împotriva curentelor socialiste şi profeţise chiar revoluţia sângeroasă.

De aceea a fost lăsat la dispoziţia diasporei să hotărască locul potrivit al aceluia printre sfinţi; şi Arhiepiscopul Ioan a fost unul dintre cei mai puternici susţinători dintre ierarhi, ai acestuia. El chiar a mers la ierarhii celorlalte Biserici Ortodoxe din lumea liberă, cerându-le să se alăture canonizării, dar lor le-a fost frică de felul cum s-ar putea răsfrânge aceasta asupra imaginii lor şi a politicii lor diplomatice. Fără să-i fie frică, Arhiepiscopul Ioan a continuat pregătirile, alcătuind laude pentru mult iubitul Sf. Ioan, pentru a se cânta la canonizare.

Citește în continuare

Anunțuri

Fericitul Ioan în Franţa – (14) Unime sufletească

Posted in dragoste, marturii, ocrotire with tags , , on Iunie 8, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Când dragul nostru, Fericitul Ioan, ne părăsea pentru a conduce eparhia San Francisco, mi se părea că, deşi rămânea cu noi iubitul părinte Mitrofan, eu tot o să pierd totul şi o să rămân cu desăvârşire orfană. Nici acum nu pot să-mi aduc aminte de acel moment decât cu lacrimi în ochi. în clipa în care, după Liturghia din ziua plecării, Fericitul Ioan a ieşit cu cârja în mână din altar, pentru a ne rosti câteva cuvinte de mângâiere, mi-am spus: „O, Doamne, ce o să mă fac, că n-o să-1 mai pot vedea pe părintele meu, n-o să-i mai pot auzi vocea şi nici simţi prezenţa ? Unde se duce el… e aşa de departe !” Şi când şi-a început predica am început să plâng amar; îmi curgeau lacrimile şuvoi. Fericitul Ioan şi-a întors privirea înspre mine şi a spus:


– Cei care au acelaşi ţel şi se străduiesc spre singurul lucru de trebuinţă au unimea sufletelor şi nu simt niciodată distanţa care îi desparte. Şi oricât ar fi de mare acea distanţă, nu poate împiedica niciodată apropierea duhovnicească ce îi uneşte pe acei oameni într-un singur suflet.
Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (13) Sfântul Gherasim de la Iordan

Posted in dragoste, marturii, Sf. Parinti with tags , , on Iunie 7, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Ce mult îmi plăcea când slujea Fericitul Ioan şi după fiecare Liturghie povestea întotdeauna vieţile sfinţilor din ziua aceea! Şi ce expresivă era povestirea sa ! Când vorbea el, vedeai totul în faţa ochilor, îi plăcea foarte mult să vorbească despre Sfântul Gherasim de la Iordan şi leul. Era atât de înduioşător, de copilăresc şi fără viclenie. Astfel am învăţat să-1 iubesc din toată inima pe acel sfânt. Şi, mai mult, cuvintele sale despre acel sfânt s-au dovedit a fi şi proroceşti. După ce ne-a părăsit părintele Mitrofan, unul dintre preoţii care i-au urmat a fost ieromonahul Gherasim, care la sosire a spus exact cuvintele pe care le profeţise Fericitul Ioan despre întemeierea în biserica noastră a unei Frăţii a Tinerilor. Tânăr şi energic, părintele Gherasim a adus la viaţă acea Frăţie a Tinerilor, cu adevărat o lucrare bună, folositoare multora, tineri şi bătrâni. Vrăjmaşul mântuirii noastre a început să-1 prigonească pe părintele Gherasim, care era un adevărat ascet (şi chiar încerca să-i urmeze Fericitului Ioan în anumite lucruri), şi prin oameni răi i-a fost distrusă sănătatea şi oprită lucrarea lui bună. Iar acum biserica noastră este într-adevăr mică, din mai multe puncte de vedere, după cum a prorocit Fericitul Ioan. însă voi vorbi despre aceasta mai târziu, când voi ajunge la momentul când Fericitul Ioan ne-a părăsit pentru ultima oară.

Fericitul Ioan în Franţa – (12) Apa sfinţită

Posted in dragoste, inainte vedere with tags , , on Iunie 4, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Fericitul Ioan iubea biserica noastră şi, alături de părintele Mitrofan, îi acorda mult din strădania şi grija sa. Această purtare de grijă era, desigur, mistică, „de nevăzut pentru ochiul liber” şi părea ciudată şi neobişnuită învăţaţilor şi înţelepţilor lumii acesteia – chiar şi clericilor ortodocşi – dar li se descoperea pruncilor (Matei 11, 25). El credea cu tărie în puterea Apei Sfinţite, în fiecare noapte binecuvânta biserica cu Apă Sfinţită de sus până jos şi de jos până sus. îmi amintesc cum mergea împrejurul întregului nostru cvartal, în jurul caselor care se învecinau cu biserica sau se atingeau de ea. Eu căram apa, cântam împreună cu părintele Mitrofan, iar Fericitul Ioan stropea peste tot, de obicei din belşug. Odată a înconjurat de trei ori toate casele care erau legate de a noastră. Apoi am traversat şi a binecuvântat cutia poştală unde îşi punea de obicei scrisorile, pecetluind-o cu semnul Crucii. Niciodată nu lăsa pe altcineva să-i pună scrisorile la cutie. Zi sau noapte, pe ploaie sau ninsoare, traversa strada, adesea desculţ, ca să lase o scrisoare.

Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (9) O călătorie în Rusia

Posted in dragoste, inainte vedere, ocrotire, rugaciune with tags , on Mai 31, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Matuşka Solodovnikova şi fiul ei Alioşa s-au hotărât să meargă în Rusia şi au venit la Fericitul Ioan ca să le dea binecuvântare pentru călătorie. La început el nu prea voia să îi binecuvânteze, însă mai apoi a făcut-o. Dar, după ce au plecat, şi-a petrecut toată noaptea în rugăciune. Am aflat despre acest lucru a doua zi de dimineaţă, căci atunci când am venit vecinii de jos s-au plâns că se plimbase toată noaptea prin cameră şi că îl auziseră rugându-se.

Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (8) Valiza

Posted in dragoste, inainte vedere, marturii, Sf. Nebun pt Hristos with tags , , on Mai 30, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


În aceeaşi casă cu Fericitul Ioan locuia şi preotul său principal, Arhimandritul Mitrofan, care era de loc din oraşul Voronej şi pe care Fericitul Ioan îl tunsese în monahism, dându-i numele nou de monah al ocrotitorului oraşului său, Sfântul Mitrofan. Acest bun părinte îi era cu totul credincios Fericitului Ioan şi înţelegea că ierarhul său era un sfânt adevărat în viaţă, pe care mulţi clerici nu-l înţelegeau pur şi simplu pentru că nu ştiau nimic despre adevăraţii sfinţi şi despre felul cum se comportă aceştia. De aceea sfântul era hărţuit foarte mult şi se isca multă agitaţie inutilă. El ştia intuitiv multe lucruri, dar de obicei nu vorbea despre ele, sprijinindu-se pe Pronia Dumnezeiască.

Citește în continuare

Fericitul Ioan în Franţa – (7) „Varenniki”

Posted in asceza, inainte vedere, marturii with tags , , on Mai 29, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Acum Fericitul Ioan trăia într-o casă din Paris, nu departe de locul unde locuiam noi.


În fiecare zi mă duceam acolo cu mâncare pregătită de mama. -îi plăceau foarte mult găluştile de brânză, cărora li se spune varenniki în limba ucraineană. Odată mama a făcut varenniki pentru el şi le-a pus pe masă, ca să i le duc. Atunci a intrat unchiul meu Alex şi s-a uitat în aşa fel la varenniki, încât era limpede că voia să le mănânce. Desigur că îşi spunea: „Pentru mine nu fac, dar pentru Episcop fac.” Şi este adevărat că pe vremea aceea eram strâmtoraţi cu banii şi mama folosea pentru Episcop orice lucru foarte bun de mâncare de care făceam rost.

Citește în continuare