Ziua tuturor sfinţilor care au strălucit pe pământul Rusiei (1)

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Ziua sfinţilor care au strălucit pe pământul Rusiei ne arată cerul duhovnicesc sub care s-a întemeiat pământul rusesc. Până la Sfântul cneaz Vladimir pe pământul Rusiei au trăit triburi păgâne, răzleţe, care se vrăjmăşeau între ele. Sfântul cneaz Vladimir le-a adus o nouă credinţă, o nouă conştiinţă de sine, un sens al vieţii, o nouă stare lăuntrică, le-a dat un nou duh al vieţii, care să-i unească pe toţi şi astfel s-a format un popor unic.

Însăşi existenţa poporului rus este legată de încolţirea în sânul lui a vieţii duhovniceşti, de însuşirea temeiurilor concepţiei de viaţă creştine: este lipsit de sens să cauţi rostul şi ţelul vieţii în viaţa aceasta, care se termină o dată cu moartea. Trebuie să te străduieşti să-ţi însuşeşti viaţa dumnezeiască, harică, veşnică, şi atunci şi aceasta trecătoare, pământească se va rândui cum se cuvine: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă (Matei 6, 33).

Credinţa şi Biserica Ortodoxă au unit triburile disparate într-un singur popor, poporul rus, a cărui însuşire fundamentală era tocmai credinţa în împărăţia lui Dumnezeu, căutarea ei, căutarea dreptăţii lui Dumnezeu. Pentru împărăţia lui Dumnezeu, pentru părtăşia la ea, pentru a se ruga, asceţii ruşi părăseau deşertăciunea lumească şi plecau în codri, pe insule nelocuite. Ei căutau doar împărăţia lui Dumnezeu, nu doreau să întemeieze şi să zidească nimic, fugeau dintre oameni, dar oamenii îi urmau, pentru împărăţia lui Dumnezeu, care apărea pe acele insule şi în pădurile din jurul drepţilor, şi aşa se dezvoltau lavrele şi sfintele lăcaşuri.

Căutarea dreptăţii dumnezeieşti este firul călăuzitor al vieţii poporului rus şi nu este întâmplător că primul cod scris de legi, care trebuia să reglementeze viaţa poporului, a fost numit „Dreptatea Rusă”.

Dar la cer şi la împărăţia lui Dumnezeu nu cugetau doar cei ce plecau din lume şi dintre oameni, ci toţi credincioşii ruşi înţelegeau adevăratul sens al vieţii. Toţi cei ce au contribuit într-adevăr la făurirea Rusiei ca stat, trăind în lume şi împlinindu-şi datoriile, considerau, de asemeni, că cel mai important lucru era să fii credincios împărăţiei lui Dumnezeu şi dreptăţii lui Dumnezeu. În Rusia au existat cneji, conducători de oşti, gospodari, oameni de toate felurile şi ocupaţiile, dar concepţia lor fundamentală, năzuinţa şi sensul vieţii lor erau, de asemeni, dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu, părtăşia la împărăţie.

Sfântul Aleksandr Nevski şi-a petrecut întreaga viaţă în acţiuni militare şi în treburi de stat, a traversat călare întreaga Siberie spre hanatul tătărăsc, pentru a face pace în Rusia, s-a proslăvit prin victorii în luptă, dar când s-a îmbolnăvit şi a ajuns la ceasul morţii, el a primit-o ca pe o izbăvire de greutăţile vieţii pământeşti; iar înainte de moarte s-a afierosit pe sine chemării celei mai scumpe sufletului său: a primit tunderea pentru a intra în mult râvnita împărăţie a lui Dumnezeu nu ca ostaş pământesc, ci ca ostaş al lui Hristos.

De asemeni, şi cneazul Smolenskului, Feodor, a primit înainte de moarte cinul monahal. Aceşti conducători spirituali ai poporului rus, în năzuinţa lor spre împărăţia lui Dumnezeu, sunt cea mai bună expresie a trăsăturii principale a vieţii spirituale a poporului rus, a forţei fundamentale care dirija viaţa istoriei sale.

Primirea credinţei creştine i-a renăscut şi pe cnejii ruşi. Puterea este întotdeauna expresia conştiinţei de sine şi a voinţei. Puterea se orientează întotdeauna, în activitatea ei, după o filozofie sau alta, după un mod sau altul de înţelegere a scopului şi sensului vieţii.

Până la Vladimir cel Sfânt, cnejii ruşi erau conducătorii unor triburi ce se războiau între ele şi purtau bătălii de dragul prăzilor de război şi al slavei. Creştinându-se, ei au devenit conducătorii unor părţi distincte ale unui singur popor. O dată cu primirea creştinismului, s-a născut conştiinţa de sine şi conştiinţa unităţii. Dreptatea însemna frăţia dintre cneji, iar luptele feudale erau, de acum, nedreptatea.

Sfântul cneaz Vladimir a dat poporului rus un nou sens al vieţii şi o nouă putere de viaţă. Nenorocirile, nereuşitele, înfrângerile sunt neputincioase în faţa principalei forţe a vieţii, sunt neputincioase în faţa vieţii duhovniceşti. Împărăţia lui Dumnezeu, bucuria duhovnicească a părtăşiei la împărăţie rămân nevătămate de acestea. Furtuna înfricoşată trece, şi omul trăieşte din nou. De aceea zâmbeau mucenicii în timpul chinurilor celor mai crude, datorită simţirii îmbucurătoare a harului lui Dumnezeu.

De aici vine puterea de viaţă a Rusiei. Nenorocirile nu-i vătăma inima. Tătarii pârjolesc întreaga Rusie. Kievul cade şi se ridică în acelaşi an. Novgorodul şi marele comandant de oşti şi conducător al poporului rus, binecredinciosul cneaz Aleksandr Nevski ridică poporul rus la luptă nu cu tătarii, care torturau trupul Rusiei, ci cu suedezii catolici care, profitând de nenorocirile Rusiei, râvneau să înrobească sufletul oamenilor şi să ucidă puterea spirituală a poporului rus şi a Rusiei. Pentru Aleksandr Nevski era important, în primul rând, să păstreze această forţă spirituală.

Anunțuri

Un răspuns to “Ziua tuturor sfinţilor care au strălucit pe pământul Rusiei (1)”

  1. […] Ziua tuturor sfinţilor care au strălucit pe pământul Rusiei (1) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: