950 de ani de la încreştinarea Rusiei (1)

Sf. Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Măreşte cu glasuri de laudă Ţara Rîmleană pe Petru şi Pavel, prin care ai crezut în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; Asia, Efesul, Patmosul – pe Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul; India – pe Toma; Egiptul – pe Marcu; toate ţările şi cetăţile şi oamenii îi cinstesc şi îi slăvesc pe fiecare din învăţătorii lor, care i-au învăţat credinţa dreptmaritoare. Să-l lăudăm şi noi, după puterile noastre, cu umile cuvinte de laudă, pe cel ce măreţe şi minunate fapte a săvârşit, învăţătorul şi dascălul nostru, Marele Kagan (Cneaz) al pământului nostru, Volodimir, nepotul bătrânului Igor.”

Aşa glăsuia Sfântul Ilarion, mitropolitul Kievului, la mijlocul veacului al XI-lea, când trecuse ceva mai bine de jumătate de veac de la încreştinarea Rusiei. Încă de atunci, sfântul bărbat vedea cu vederea lui pătrunzătoare măreţia faptei Sfântului Vladimir şi chema Rusia să-l proslăvească după vrednicie. Cu ce fel de cuvinte vom putea exprima ceea ce a făcut Sfântul Vladimir, încreştinând Rusia, noi, cei ce am ajuns la aniversarea a 950 de ani de la acest luminos eveniment? Să ne amintim ce era Rusia până la cneazul Vladimir şi ce a devenit ea după încreştinarea ei de către Sfântul Vladimir.

Iată Rusia vremurilor lui Igor celui de demult sau a lui Sviatoslav, tatăl lui Vladimir. Fiecare trib trăia o viaţă izolată. Seminţii diferite se duşmăneau adesea, se răzbunau unele pe altele şi adesea se decimau reciproc, urmând legile răzbunării sângeroase. Cnejii ruşi de până la Vladimir erau mai mult conducători de oşti şi cuceritori decât părinţi şi binefăcători ai poporului lor. Campaniile militare şi prada îi atrăgeau mai mult decât grija pentru supuşi. Multe triburi aveau un nivel foarte coborât de dezvoltare morală şi culturală; unele dintre ele practicau, de pildă, obiceiul răpirii fetelor, în scopul căsătoriei.

Dar ar fi greşit să credem că slavii aveau doar însuşiri negative şi erau doar o masă de oameni aproape sălbatici. Dimpotrivă, firea lor avea şi multe calităţi. Erau primitori, curajoşi şi cinstiţi. Soţiile erau tovarăşe credincioase soţilor lor, rămânându-le adesea fidele şi după moartea acestora. Slavii îşi cinsteau bătrânii şi le dădeau ascultare în probleme personale şi colective. Dar, pe lângă acestea, se mai făceau simţite şi trădarea, cruzimea, viclenia. Din timp în timp, mai ales în vreme de război, erau de temut pentru toţi vecinii lor. Paşnicul slav devenea o fiară sălbatică. Vai de aceia asupra cărora se aţintea furia lui, care nu cruţa pe nimeni! Bizanţul tremura în faţa vecinilor săi de la miazănoapte, în timp ce ei înşişi adesea se temeau unii de alţii.

Aşa stătea lumea slavă, la răspântia dintre bine şi rău, ba dezvăluind minunatele însuşiri ale omului creat după chipul lui Dumnezeu, ba vădind semnele înfricoşătoare ale fiarei cu chip omenesc.

Care puteau fi idealurile cele mai înalte ale slavilor? Spre ce puteau să li se îndrepte gândurile şi sentimentele? Ce anume îi putea însufleţi şi spre cine să-şi fi îndreptat privirile?

Zeii în care credeau posedau toate însuşirile adoratorilor lor, erau întruparea atributelor lor pozitive şi negative. Slavii slujeau unor zei născociţi de ei, întărindu-şi astfel în ei propriile lipsuri, căci îşi aveau ca îndreptăţire zeii lor. Slujind temutului Perun, slavii duceau războaie necruţătoare, nimicindu-şi vecinii din jur. Este greu de spus în ce s-ar fi transformat Europa de Răsărit dacă Sfinţii Chiril şi Metodie nu ar fi revărsat lumina lui  Hristos peste lumea slavă şi dacă n-ar fi pus piatra de temelie pentru luminarea popoarelor slave.

Sfinţii Chiril şi Metodie, împreună cu ucenicii lor, au luminat cu învăţătura creştină o parte a lumii slave. Influenţa creştinismului şi-a spus neîntârziat cuvântul asupra slavilor şi i-a introdus în familia popoarelor creştine. În scurtă vreme ţările care au primit creştinismul s-au schimbat la faţă. Dar principala masă a slavilor, slavii de răsărit, continuau să aibă acelaşi mod de viaţă. Din când în când apărea primejdia ca războinicii lor cneji, de felul lui Sviatoslav, să nimicească chiar şi tinerele vlăstare crescute pe ogorul udat de creştinism al fraţilor lor. Întunericul în care erau cufundate triburile răsăritene ale slavilor era atât de adânc şi de nepătruns, încât Olga, prima cneaghină rusă creştină care a strălucit pe tronul voievodal, ca o stea de dimineaţă în zare, nu l-a putut risipi. Trebuia să răsară soarele cel mai strălucitor şi astfel a fost pentru Rusia nepotul cneaghinei Olga, marele Cneaz Vladimir.

Primind de la bunica sa începătura credinţei lui Hristos, dar înăbuşindu-o în tinereţe în desfrâul patimilor, Vladimir, cutremurat până în adâncul inimii de moartea mucenicească a boierilor varegi Feodor şi Ioan, se hotărăşte să-şi schimbe modul de viaţă. După o cercetare amănunţită a problemei credinţei – căci viaţa lui Vladimir era strâns legată de convingerile lui -, Vladimir face alegerea. Fiind, din fire, un om integru şi direct, el nu se opreşte la mijlocul drumului şi ia ceea ce este mai bun. Se luminează cu lumina Ortodoxiei şi, botezându-se, devine un împlinitor plin de râvnă al poruncilor lui Hristos. Prin pilda şi chemările sale îi atrage după el şi pe supuşii săi. Este izbitoare schimbarea produsă în Vladimir care, dintr-un tânăr iubitor de plăceri şi nestăpânit, devine un sfânt bărbat.

Dar nu mai puţin izbitoare este schimbarea produsă în Rusia proaspăt botezată. Botezul Kievului şi, după el, al întregii Rusii deschide o viaţă nouă pentru slavii de răsărit şi devine izvorul măreţei lor istorii. O dată cu primirea creştinismului, triburile slave dezbinate, care alcătuiau teritoriul stăpânit de Vladimir, şi-au simţit unitatea. Conştiinţa unităţii era îndeosebi întărită de faptul că, timp de secole întregi, din punctul de vedere al Bisericii, Rusia a constituit o singură mitropolie, în pofida ulterioarei ei separări în regiuni.

Biserica a avut o înrâurire copleşitoare asupra unificării Rusiei într-un singur stat. Nu numai triburile slave, ci şi alte triburi care trăiau în Europa Răsăriteană, o dată cu răspândirea în rândul lor a Ortodoxiei, se contopeau într-un singur tot cu poporul rus. Având o acţiune pacificatoare în timpul frământărilor feudale, Biserica a isuflat în acelaşi timp convingerea că poporul rus este unul şi, de aceea, trebuie să fie în toate un singur tot. Sub umbrirea Sfintei Biserici dreptmăritoare s-a constituit Rusia, a crescut şi s-a întărit, devenind un mare stat, ocupând a şasea parte din întinderea lumii. Poporul rus, care a primit creştinismul nu în mod silnic, ci de bunăvoie, s-a străduit chiar din primii ai de după încreştinare să întrupeze în viaţa sa învăţătura evanghelică. Oamenii care înainte aveau o inimă abrutizată au renăscut şi au fost preschimbaţi lăuntric prin încreştinare. Păstrându-şi bunele însuşiri de dinainte, ei se eliberează de cele rele pe care le aveau. Lupta dintre bine şi rău se purta nu numai în sufletul lui Vladimir, ci şi în întregul popor văzut ca un tot, şi s-a încheiat cu o victorie din partea binelui. Poporul rus de după încreştinare nu mai era acelaşi ca până atunci. Era cu adevărat un alt popor, erau oameni noi.

Asta nu înseamnă că brusc toţi au devenit desăvârşiţi, că răul a dispărut din sufletul fiecăruia şi din întreaga Rusie. Nu, răul continua să existe, continuându-şi lupta cu binele în sufletul fiecărui om. Dar forţa conducătoare a poporului rus era Ortodoxia care îmbrăţişa toate laturile vieţii individuale, sociale şi de stat. Viaţa de familie şi viaţa obştească se pătrundeau de duhul Evangheliei; concepţiile se formau sub influenţa regulilor Bisericii, iar legile statului erau în acord cu canoanele. Orientarea generală a poporului rus era căutarea dreptăţii lui Dumnezeu.

De năzuinţa punerii în viaţă a dreptăţii lui Dumnezeu erau pătrunse şi legislaţia, şi împlinirea justiţiei şi acţiunile statului. Aceeaşi năzuinţă de a-l sluji pe Dumnezeu caracteriza şi viaţa intelectuală şi spirituală a poporului rus. Aproape toate laturile vieţii lui culturale şi-au primit începutul din viaţa Bisericii şi s-au dezvoltat sub înrâurirea ei.

Cărturăria şi arta rusă au început în mănăstiri şi erau atât de pătrunse de duhul creştin, încât nici scriitorii vremurilor de mai târziu, care au avut ca ţel lupta cu învăţătura Bisericii, nu s-au putut elibera pe deplin de sub influenţa acestui duh. Înşişi înalţii conducători ai Rusiei, marii cneji şi ţarii întregii Rusii erau conştienţi de răspunderea lor în faţa împăratului împăraţilor şi se priveau pe sine ca pe nişte slujitori ai lui Dumnezeu, la fel fiind şi în ochii supuşilor lor. De aceea, conducătorii Rusiei nu erau „ţari din voia poporului”, ci „ţari prin mila lui Dumnezeu”.

Desigur, nu se potrivea totul în Rusia acestei tendinţe generale. Multe rele s-au săvârşit de-a lungul veacurilor. Căci dacă „nu este om care să fie viu şi să nu greşească”, cu atât mai mult nu se poate să nu existe păcate şi răutăţi în viaţa şi în istoria unui popor, însă, aşa cum pentru definirea caracterului unui om contează calităţile care sunt mai puternice în el şi le biruiesc pe celelalte, la fel şi pentru caracterul unui popor trebuie stabilită trăsătura dominantă a vieţii lui spirituale. Pentru Rusia şi pentru poporul rus, în pofida tuturor abaterilor şi chiar a căderilor petrecute, dominantă era slujirea dreptăţii şi aşezarea în adevăr.

Când ne amintim de Grecia antică, ne vin în minte cuvintele Sfântului Apostol Pavel despre vechii greci: „elinii caută înţelepciune”, cu toate că şi printre ei erau desigur mulţi care nu căutau înţelepciune. Gândul la Sparta îl asociem cu dezvoltarea condiţiei fizice. Fenicia şi-a legat numele de negoţ. Roma se lăuda prin vitejia cetăţenilor ei. Dar poporul rus şi-a câştigat numele de popor purtător de Dumnezeu, iar pământul rus, de pământ al Sfintei Rusii.

Anunțuri

Un răspuns to “950 de ani de la încreştinarea Rusiei (1)”

  1. […] Sf. Ioan Maximovici: 950 de ani de la încreştinarea Rusiei (1) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: