Izbăvire de moarte

Din cartea

„Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile”,

De Pr. Serafim Rose şi Pr. Gherman Podmoşenski

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

În Shanghai s-a petrecut o minune deosebită cu un spaniol, un bărbat din Hailai. Era internat într-un spital franţuzesc care avea drept infirmiere călugăriţe romano-catolice. Starea sa era atât lipsită de nădejde, încât fusese aşezat după un paravan, ca nimeni să nu-l tulbure în ultimele clipe de viaţă. Nu mai avea nici o nădejde de însănătoşire: putea muri oricând.

Deodată, în salonul lui a sunat un clopoţel, o infirmieră-măicuţă s-a dus acolo şi l-a văzut ridicându-se de unul singur şi întor-când-se spre ea cu întrebarea:

– Cine a fost aici adineauri ? Ce fel de preot era ? Eram pe moarte şi el s-a rugat lângă mine şi am simţit cum îmi revine sănătatea.

Maica a răspuns că nu a văzut pe nimeni.

Când a ieşit din spital, bărbatul a fost la toate bisericile romano-catolice, nădăjduind să-1 găsească acolo pe preotul care îl vizitase. Unul dintre preoţii catolici l-a sfătuit să încerce să viziteze şi catedrala noastră şi să caute acolo, căci, i-a explicat el, acolo era un episcop ortodox, un om neobişnuit, un fel de nebun pentru Hristos.

În acea vreme, când Episcopul Victor trecuse deja de partea Sovietelor, însă mai locuia încă în reşedinţa episcopală, noi toţi eram neliniştiţi, fiindcă el era vizitat de mulţi agenţi sovietici. Băieţii de la orfelinat şi de la şcoala de comerţ încercau să nu-l lase singur, fără pază, pe episcopul nostru [Fericitul Ioan].

Astfel, într-o seară am venit la catedrală la Vecernie. în timpul slujbei am văzut un bărbat uriaş intrând în biserică. Era bine îmbrăcat, avea un costum albastru foarte arătos şi o floare roşie mare la rever. Ne-am tulburat toţi, socotind că este „bolşevic”[1]. După Vecernie, când toată lumea s-a dus să primească binecuvântare la plecare, am văzut că făcea şi el acelaşi lucru. Ne-am strâns încet mai aproape de episcop, voind, în caz de primejdie, să-1 apărăm măcar prin faptul că eram o mulţime, însă, spre uimirea noastră, 1-am văzut pe acest uriaş apropiindu-se de Fericit, îngenunchind în faţa lui şi cerându-i sfânta binecuvântare, explicând apoi că l-a găsit pe cel care îl tămăduise în chip atât de minunat în spital. Ierarhul s-a luminat, i-a zâmbit cu blândeţe şi l-a binecuvântat. Noi toţi am răsuflat uşuraţi! Nici o primejdie nu-I ameninţa viaţa, ci slava lui Dumnezeu strălucea asupra sa ! Acel om i-a mulţumit, numindu-1 ierarh universal.

Era în Shanghai o maică Marina, care obişnuia să ne înveţe:

– Este un mare om sfânt; este un mare rugător, un mijlocitor al nostru înaintea Domnului, un făcător de minuni, un văzător cu duhul.

Şi ne-a spus ce i s-a întâmplat unei doamne care venise la catedrală, îmbrăcată în haine simple, plângând şi povestind că sora ei din Rusia avusese o cădere psihică, înnebunise şi că nu o putea ajuta în nici un chip. Toată lumea, fireşte, a trimis-o la sfântul nostru ierarh. După ce a ascultat-o, Fericitul Ioan nu i-a spus nimic, ci a binecuvântat-o numai cu semnul Crucii şi a plecat… Ea a izbucnit în lacrimi şi mai amare decât înainte şi a început să cârtească împotriva celor de acolo, pentru că o trimiseseră la cineva căruia nici măcar nu-i părea rău pentru ea.

A trecut apoi cam o lună. Odată, când Fericitul Ioan slujea în catedrală, femeia s-a întors. De data aceasta ţinea în mâini o scrisoare, în care i se spunea că sora ei, Barbara, se însănătoşise. Ea venise să-i mulţumească Domnului pentru acest lucru. Episcopul tămâia, mergând cu cădelniţa prin catedrală, şi se apropia de femeie, în acea clipă ea i s-a adresat în gând: „Vezi, sora mea s-a făcut bine fără rugăciunile tale.” Pe când trecea pe lângă ea şi cădelniţa înspre ea, episcopul i-a spus:

– Ei, mărit să fie Domnul! Slavă Domnului, sora ta Barbara s-a făcut bine.

Şi a mers mai departe.

Sărmana femeie a fost îngrozită; au început să-i ardă picioarele*; îi venea să intre în pământ de ruşine, îi spusese „sora mea s-a făcut bine fără rugăciunile tale” când el o îndrepta spre mila lui Dumnezeu, spunându-i pe nume surorii ei, deşi ea nu i-1 spusese înainte. A înţeles, fireşte, ce mare slujitor al lui Dumnezeu era ierarhul nostru, Fericitul Arhiepiscop Ioan. Da, sfântul nostru Ierarh Ioan era într-adevăr un ierarh universal.

Anna Cijoff

New York, 1969


[1] Adesea bolşevicii purtau ceva roşu, pentru a arăta cine sunt, iar oamenii au presupus că floarea acestui bărbat este un astfel de semn.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: