Nădejde pentru răposaţii neortodocşi

Din cartea
„Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile”,
De Pr. Serafim Rose şi Pr. Gherman Podmoşenski
Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Nota editorului: întâmplarea următoare ne vine de la un ortodox convertit, a cărui mamă a murit ne-ortodoxă. El era mâhnit şi nu ştia cum să se roage pentru ea când a primit acest răspuns de la Vlădica Ioan, pe care l-a interpretat şi ca pe un semn „că trebuie să fim misionari, să avem dragoste şi să ne îngrijim de neortodocşii din jurul nostru.”

Era după-amiază şi citeam din The Orthodox Word, numărul din mai-iunie 1974. Mai întâi m-am uitat la fotografia Criptei lui Vlădica Ioan. Făcând aceasta, am citit din nou troparul său, după care am simţit nevoia să sărut imaginea cu Cripta şi să-i spun ce rău îmi pare că nu m-am dus de mai multe ori acolo când am fost în San Francisco. M-am uitat apoi la o fotografie de-a mamei mele şi 1-am rugat încă o dată să se roage pentru ea şi am simţit că sigur face acest lucru. Brusc, au început să mi se îngreuneze pleoapele, mi s-au închis ochii şi am intrat într-un fel de visare, văzând-o pe mama cu şorţul pus, vorbind mult, aşa cum făcea în ultimii săi ani de viaţă. Şi dintr-o dată am simţit că Vlădica se roagă pentru ea. Am văzut-o apoi din nou, însă de data aceasta în genunchi, plângând şi spunând cât de mult se căieşte pentru păcatele ei. Plângea atât de tare şi de amarnic, încât aproape că îi puteam auzi în realitate vocea în cameră. Sentimentul care mi-a fost insuflat a fost să mă alătur rugăciunii lui Vlădica şi să nu-mi deschid ochii. Am început să mă rog simplu, dar fierbinte, lui Dumnezeu, să aibă milă de ea şi eram conştient de prezenţa foarte puternică a lui Vlădica, deşi pe el nu-l vedeam ca pe mama. Ea a continuat să plângă cu mare durere şi în cele din urmă a dispărut, în curând 1-am văzut pe Vlădica Ioan, dar numai din spate. Nu-i puteam vedea chipul, numai vălul de la camilafcă şi o parte din barbă, apoi vârful cârjei episcopale şi mâneca rasei.

A început să se îndepărteze încet şi am observat cu claritate că purta o mantie simplă de monah şi nu una de episcop. Cu demnitate, a dispărut din vedere şi nu i-am văzut deloc faţa, însă eram sigur că el este. Am deschis ochii, m-am ridicat şi i-am spus din nou troparul, cu voce tare, cu faţa spre Răsărit, şi am sărutat fotografia cu Cripta sa.

Nu cunosc în întregime sensul a ceea ce am trăit… Un lucru pe care 1-am observat este că Vlădica nu a spus nimic şi nu a făcut nici o promisiune. Am fost pur şi simplu asigurat de rugăciunile sale şi că este nevoie de rugăciune din partea mea şi a altora. Am observat şi faptul că purta mantie şi cârjă de monah şi nu de episcop. Aceasta mi-ar arăta mie că a făcut ceea ce a făcut nu în calitate oficială de episcop, ci mai degrabă ca persoană, ceea ce ar însemna că el recunoaşte interzicerea de către Biserică a rugăciunii publice pentru răposaţii neortodocşi, însă şi învăţătura conform căreia rugăciunea particulară pentru aceştia este de mare preţ şi trebuie încurajată.

Joseph McKean

Youngstown,Ohio

6 septembrie 1974

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: