Izbăvire de orbire

Din cartea
„Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile”,
De Pr. Serafim Rose şi Pr. Gherman Podmoşenski
Ed. Sophia, Bucureşti, 2006


O tânără asistentă medicală care locuia în San Francisco şi lucra într-unul din spitalele municipale n-a mai văzut brusc cu un ochi. Ea a observat aceasta pe când era la lucru, pe neaşteptate, când a trebuit să-i dea o reţetă unui pacient – s-a uitat la etichetă şi nu a văzut nimic ! A fost cuprinsă de groază ! Doctorii i-au spus că din cauza unei inflamări a nervului optic îşi pierduse total unul dintre ochi, care, fiind mort, trebuia îndepărtat, pentru a-1 salva pe celălalt. Bineînţeles că astfel cariera ei medicală avea să se încheie.


Ea îl cunoscuse pe Arhiepiscopul Ioan încă de când era copilă, în Extremul Orient, îl întâlnise şi pe undeva, prin Europa, şi ştia de minunile săvârşite de el de la părinţii ei, care îl cinsteau foarte mult. însă el murise demult. Deznădăjduită, a alergat la racla lui, ca la ultima speranţă, şi s-a rugat acolo multă vreme, cu lacrimi. A început să vină foarte des la catedrală, rugându-se în faţa sfintelor icoane, apoi cobora în Criptă şi se ruga la racla sa mult timp, astfel încât ceilalţi oameni începuseră să o cunoască, între timp, la muncă încerca să-şi ascundă nenorocirea, neştiind ce altceva să facă. Astfel au trecut câteva zile.


Apoi, într-o noapte, a fost cuprinsă de cea mai adâncă deznădejde şi s-a dăruit rugăciunii arzătoare, după care a deschis Sfânta Evanghelie la întâmplare şi a citit următoarele:


Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii lui l-au întrebat, zicând: învăţătoru-le, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb ? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu […] Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală la scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. (Ioan9, 1-7)


– O, Doamne ! a strigat ea, citind până la sfârşit acest fragment care îi apăruse în faţă  „din întâmplare”, dacă aş putea să ajung în Ţara Sfântă şi să-mi spăl ochii la scăldătoarea Siloamului sau dacă aş avea măcar o picătură din apa aceasta – aş vedea din nou !


Dimineaţa devreme s-a dus din nou în Cripta Fericitului Ioan şi iarăşi s-a rugat fierbinte acolo. Atunci o bătrână micuţă, firavă, pe care nu o cunoştea, s-a apropiat de ea şi i-a spus că a vizitat de curând Ţara Sfântă şi a adus nişte apă sfinţită de la scăldătorea Siloamului şi că a doua zi o să aducă o sticluţă cu apă căci Sfânta Liturghie avea să fie săvârşită în Criptă şi avea să slujească chiar mitropolitul! Fata bolnavă a fost uimită de aceste cuvinte ale „bunicii Elizabeth”, care, bineînţeles, nu ştia nimic de rugăciunea ei din noaptea trecută, şi a doua zi a venit în Criptă devreme, înainte de ivirea zorilor. La Liturghie s-a împărtăşit şi îngenunchind, plecându-se peste racla Fericitului Ioan, şi-a pus apă sfinţită pe ochi. Dintr-o dată s-a simţit mai bine. A doua zi putea deja să vadă cu ochiul considerat mort.


Veştile despre această minune au început să se răspândească cu repeziciune iar când au ajuns la noi am reuşit să o cunoaştem şi am rugat-o să viziteze librăria Fericitului Gherman din Alaska şi să ne povestească amănunţit totul. Când, în ziua respectivă, a venit şi ne-a povestit cele de mai sus, a adăugat că situaţia i se păruse foarte neclară, întrucât ea nu se rugase numai Fericitului Ioan, ci şi altor sfinţi, cărora li se închinase în catedrală, în faţa sfintelor icoane: Sfântul Tihon din Zadonsk, Sfântul Nicolae, Sfântul Serafim şi alţii, pe care îi rugase fierbinte să o ajute.


– Chiar şi aseară, a continuat ea, şovăiam dacă să vin sau nu la dumneavoastră.


Noaptea am avut însă un vis, coboram într-o pivniţă întunecoasă cu o singură fereastră, pe când o mulţime de oameni se duceau acolo cu un anumit scop. Şi eu trebuia să merg acolo pentru ceva şi am reuşit să intru, împingându-mă. Atunci văd că era Cripta Arhiepiscopului Ioan, însă totul arăta altfel, iar în mijloc stătea Fericitul Ioan în mantia sa – viu ! Unii oameni puneau pe el bolnavi, ca să fie vindecaţi. Apoi văd că pun pe el o femeie care părea moartă şi care începe încet-încet să se mişte, se face bine şi se ridică singură. Alţii aşteptau să le vină rândul. Orice ar putea să însemne visul acesta, m-am hotărât să vin la dumneavoastră şi să vă spun cum s-a petrecut totul.


Toate acestea s-au întâmplat când, deşi se mai liniştiseră, vrăjmaşii Fericitului Ioan continuau să tulbure oamenii şi de aceea slăbiseră mult credinţa în Dreptul acesta.


Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. (Ioan 9, 39)

Citeţul Eugene Rose

Frăţia Fericitul Gherman din Alaska

San Francisco, California

septembrie, 1968

Anunțuri

Un răspuns to “Izbăvire de orbire”

  1. CUVANTUL LUI DUMNEZEU STA IN SFINTII SAI !SA URMAM ASCULTARII SFINTILOR NOSTRII INAINTASI IN LUPTA CU PACATUL SI IN ASCULTAREA DE DUMNEZEU PARINTELE NOSTRU CERESC !!!

    SF AU ASCULTAT DE DUMNEZEU PRIN SMERITA CUGETARE SI APARARE A CUVANTULUI LUI DUMNEZEU !!!

    NU AM ATATA VREDNICIE INCAT SA EXPRIM DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU SADITA IN VIATA SF PARINTI !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: