Fericitul Ioan în Franţa – (27) Ajutor minunat


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Odată eram bolnavă la pat. Pe atunci Fericitul Ioan nu locuia prea departe de noi. În ziua aceea ştiam că are să slujească dimineaţa, însă că a doua zi pleca la Bruxelles şi că avea să lipsească vreme îndelungată. Voiam foarte mult să mă împărtăşesc, dar mă simţeam atât de rău, încât nu eram în stare să mă ridic din pat. Am încercat de multe ori, fără să reuşesc, eram pur şi simplu ţintuită la pat. M-am tot rugat şi am tot nădăjduit şi în cele din urmă mi-am adunat toate puterile şi cu mare greutate am putut să mă ridic, să mă îmbrac şi să ies. De-abia am reuşit să ajung la biserică, să urc scările şi să intru în camera de lângă altar, unde slujea Fericitul Ioan.


El stătea cu spatele la uşă şi ţinea deja potirul în mâini, pregătit pentru a-i împărtăşi pe credincioşi. Disperată, m-am gândit că este prea târziu să mă împărtăşesc şi am îngenuncheat în spatele analogului din mijlocul bisericii care mă ascundea de privirea episcopului. Fericitul Ioan nu m-a văzut – fizic nu avea cum. Am început să plâng încetişor, că o să fiu lipsită de Sfânta împărtăşanie fiindcă este prea târziu. Deodată i-am auzit vocea:


– Zina, vrei să te împărtăşeşti ?


Nu vă puteţi închipui ce am simţit în acel moment! Iarăşi ştia cu duhul! Câtă recunoştinţă smţeam faţă de Dumnezeu şi faţă de Fericitul Ioan că în duhul lui mi-a auzit dorinţa sufletului. M-a spovedit şi m-a împărtăşit şi am părăsit biserica absolut sănătoasă !


Uimitor lucru, ţinând seama de faptul că fusesem numai cu puţină vreme înainte atât de absolut bolnavă.


O altă vindecare asemănătoare s-a întâmplat în Sâmbăta Mare, când pe picior mi-a apărut o pată roşie mare şi mi s-au umflat venele. Nu puteam umbla şi aveam dureri groaznice. Acasă mama era şi ea bolnavă, iar la biserică aveam foarte multe de făcut înainte de Paşti. Ce puteam să fac ? M-am rugat imediat Fericitului Ioan: „Te rog, ajută-mă.” De-abia am reuşit să ajung acasă de la biserică, m-am culcat şi am adormit. Când m-am trezit dimineaţa, nu mai rămăsese nici o urmă din umflătura roşie. Puteam să merg şi nu mai simţeam nici o durere. Nu a fost aceasta o minune ?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: