Fericitul Ioan în Franţa – (23) Mesele gratuite din trapeză


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Lucrând la biserică, a trebuit să îndur multe greutăţi, dar Fericitul Ioan m-a ajutat întotdeauna, îmi amintesc clar o întâmplare dinaintea ultimei sale plecări. Plimbându-ne împreună pe o străduţă, mi-a dat nişte bani de ziua numelui, pe care să-i cheltuiesc pentru mine. în acelaşi timp mi-a spus:


– Zina, ar trebui să continui lucrul cu mesele gratis din trapeză.


Era vorba de lucrarea noastră de milostenie, de a pregăti la biserică mâncare, pe care o dădeam gratis celor care slujeau la altar, celor veniţi de departe, tuturor bătrânilor şi celor care se împărtăşiseră şi, desigur, celor care nu-şi puteau permite o masă. Atunci chiar mi-a dat zece franci pentru acest lucru. Am continuat să fac ce mă încurajase Fericitul Ioan să fac – am încercat, în orice caz. însă se pare că am exagerat, fiindcă am cheltuit tot ceea ce aveam şi mai mult de atât. Am început să împrumut bani şi datoria s-a ridicat la mai mult decât crezusem eu că o să fie: şaptezeci de dolari.


În vremea aceea primeam în mod regulat douăzeci de dolari pe lună de la „Fondul Arhiepiscopul Ioan”, bani pe care i-aş fi putut folosi pentru această lucrare de binefacere, însă nu-mi ajungeau. E puţin spus că datoria mea începuse deja să se facă simţită, într-o seară, mă întorceam acasă de la biserică, gândindu-mă la povara datoriilor mele, şi, trecând pe lângă o bancă unde mergea adesea Fericitul Ioan, i-am spus nu numai în gând, ci şi cu voce tare:


– Fericite Ioane, de multă vreme fac cu credincioşie ce mi-ai spus să fac şi uite în ce necaz sunt acum. Ajută-mă; scoate-mă din încurcătura asta ! Astfel i-am vorbit o vreme, apoi m-am dus acasă şi m-am culcat. Dimineaţa m-am trezit când suna soneria de la uşă. Poştaşul mi-a înmânat o scrisoare de la „Fondul Arhiepiscopul Ioan”.


„Slavă Domnului!, mi-am spus, o să-mi iau cei douăzeci de dolari îndată ce o să pot încasa cecul chiar la banca aceea şi apoi mai rămân cincizeci de dolari. O să fac eu cumva rost de ei. O să pot să-mi uşurez datoria de şaptezeci de dolari. Am desfăcut scrisoarea şi – o, ce surpriză am avut! Nu erau doar douăzeci de dolari, ci chiar şaptezeci! îmi amintesc că această surpriză m-a făcut chiar să sar în sus de bucurie, apoi am fugit îndată să încasez cecul şi mi-am plătit repede datoriile. Am scris şi Fondului, mulţumindu-le celor de acolo pentru darul lor atât de mărinimos. Insă nu am primit niciodată de la ei vreo explicaţie privitoare la motivul trimiterii exact a acelei sume. Luna următoare am primit din nou cecul obişnuit de douăzeci de dolari.


Mai păstrez şi acum chitanţa aceea, ca pe o amintire a faptului că banii mi-au fost trimişi mie personal de către dragul meu, Fericitul Ioan.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: