Fericitul Ioan în Franţa – (12) Apa sfinţită


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Fericitul Ioan iubea biserica noastră şi, alături de părintele Mitrofan, îi acorda mult din strădania şi grija sa. Această purtare de grijă era, desigur, mistică, „de nevăzut pentru ochiul liber” şi părea ciudată şi neobişnuită învăţaţilor şi înţelepţilor lumii acesteia – chiar şi clericilor ortodocşi – dar li se descoperea pruncilor (Matei 11, 25). El credea cu tărie în puterea Apei Sfinţite, în fiecare noapte binecuvânta biserica cu Apă Sfinţită de sus până jos şi de jos până sus. îmi amintesc cum mergea împrejurul întregului nostru cvartal, în jurul caselor care se învecinau cu biserica sau se atingeau de ea. Eu căram apa, cântam împreună cu părintele Mitrofan, iar Fericitul Ioan stropea peste tot, de obicei din belşug. Odată a înconjurat de trei ori toate casele care erau legate de a noastră. Apoi am traversat şi a binecuvântat cutia poştală unde îşi punea de obicei scrisorile, pecetluind-o cu semnul Crucii. Niciodată nu lăsa pe altcineva să-i pună scrisorile la cutie. Zi sau noapte, pe ploaie sau ninsoare, traversa strada, adesea desculţ, ca să lase o scrisoare.


Când ne întorceam, o franţuzoaică bătrână s-a apropiat de noi şi l-a rugat pe Fericitul Ioan să o stropească pe cap, ceea ce a şi făcut. Au fost cazuri în care oameni pe care îi întâlnise aşa au venit la noi, mulţumindu-i pentru ajutorul pe care îl primiseră. Atunci bineînţeles că el se purta ca şi cum nu ar fi ştiut despre ce este vorba.


Mai pe urmă, când Fericitul Ioan plecase deja la San Francisco, acea cutie poştală a fost înlocuită cu alta şi m-a mâhnit foarte mult acest lucru. Dar când a venit în vizită la noi, mi-a spus imediat:


– Zina, adu-mi Apă Sfinţită şi pămătuful de stropit şi vino după mine.


Am făcut ce mi-a poruncit. Şi ce credeţi că a făcut ? S-a dus imediat la noua cutie poştală, a binecuvântat-o şi a stropit-o cu Apa Sfinţită. Ce lucru minunat, că îmi citea toate gândurile!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: