Fericitul Ioan în Franţa – (10) Mesele de la miezul nopţii


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


Când Fericitul Ioan şi părintele Mitrofan s-au mutat în casa de lângă biserică, am început să mă duc în mod regulat acolo ca să le pregătesc de mâncare. Era lege că Fericitul Ioan mânca masa principală noaptea târziu, pe la miezul nopţii, şi eu încercam mereu să fiu acolo ca să îi încălzesc totul, ca să mănânce ceva cald. Rămâneam până când termina de mâncat. Adesea venea îngheţat tot, tremurând de frig. îmi amintesc ca şi cum ar fi fost ieri cum venea jos, întotdeauna desculţ, iar podeaua noastră nu avea linoleum, ci doar ciment gol, rece. Eu încercam să-i pun un covoraş pentru picioare, însă el reuşea de fiecare dată să se aşeze alături, şi niciodată pe acesta. Părintele Mitrofan făcuse rost de un radiator mic, portabil, pe care îl aşezase chiar deasupra fotoliului Fericitului Ioan, aşa încât să îi vină aer cald la spate.


Părintelui Mitrofan îi plăcea foarte mult peştele. Oricând era dezlegare la peşte ori îl gătea, el ori o ruga pe mama să îl prăjească, îi plăcea îndeosebi un peşte numit „sungary”, care era foarte greu şi avea un miros puternic, în vreme ce mie nu mi-a plăcut niciodată peştele, mai ales acesta. Dar, cum slujba mea îmi cerea să pregătesc mâncarea, aveam şi privilegiul de a împărţi masa cu Arhiepiscopul şi cu părintele Mitrofan.


Şi aşa ajungeam noi trei la masă în faţa unei grămezi întregi cu peşti de acest fel, care se holbau ameninţător la mine. Mă uitam la ei cu groază şi mă gândeam: „O, Dumnezeule milostive, cum o să mănânc peştele ăsta ?” Între timp, părintele Mitrofan zâmbea şi îi spunea ierarhului:


– Prea Sfinţia voastră, daţi-i o porţie mai mare Zinei.


Iar Prea Sfinţia sa, cu mâna lui generoasă, alegea cu grijă cel mai mare peşte şi mi-1punea în farfurie. Aproape că-mi dădeau lacrimile. Dar ce puteam face ? Trebuia să mănânc ! Cu chiu, cu vai, de-abia reuşeam să-1 mănânc, când din partea părintelui Mitrofan îmi cădea în farfurie o întreagă jumătate dintr-un alt peşte. Rămâneam încurcată, neştiind ce să fac. Şi totuşi, aproape cu lacrimi în ochi, îl terminam şi pe acela, spunându-mi: „O, Doamne, nu numai că n-o să pot să ajung acasă, dar nici măcar n-o să mă pot ridica de la masă !” însă niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva ! Mă ridicam fără nici o greutate de la masă, puteam face tot ce trebuia după aceea şi mă  duceam foarte frumos acasă, unde dormeam ca un prunc, fără să simt vreun pic de greaţă. Asta înseamnă să ai binecuvântarea unui om binecuvântat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: