Arhivă pentru mai 18, 2008

Fericitul Ioan în Franţa – (4) Înainte-vederea dăruită de Dumnezeu

Posted in dragoste, inainte vedere, marturii, minune, ocrotire with tags , , , on mai 18, 2008 by Petre


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006


După prima mea discuţie cu Fericitul Ioan am încercat să-1 văd mai des. Încercam totdeauna să ajung la mănăstirea Lesna când slujea el; m-am dus acolo să mă împărtăşesc, în seara dinainte am citit canonul de rugăciune pentru Sfânta împărtăşanie şi m-am culcat liniştită, gândindu-mă că a doua zi o să mă împărtăşească Fericitul Ioan. Dar dimineaţa, în timp ce terminam de citit rugăciunile, am auzit agitaţie jos. Am aflat că Fericitul Ioan trebuia să plece urgent la Paris. Dezamăgită, m-am întristat şi totul s-a făcut amărăciune. M-am hotărât să îl rog fierbinte în gând pe Fericitul Ioan: „Ia-mă cu tine, ia-mă cu tine”, temându-mă chiar şi numai să cobor, ca să nu izbucnesc în lacrimi în faţa episcopului. Deodată am auzit că cineva o chema pe maica stareţă şi îi spunea: „Zina trebuie să se întoarcă urgent acasă, la Paris. Dar cum, că e aşa de dimineaţă şi nu e nici un tren ?” Stând acolo, în cameră, în picioare, în faţa uşii închise şi auzind aceasta, am crezut că o să-mi plesnească inima de fericire. Eram încă sus, încă aşteptând să fiu chemată, prefăcându-mă că nu ştiu nimic. Şi, ce ciudat!, nici o clipă nu m-am gândit că poate se întâmplase ceva acasă. Curând au venit să mă cheme. M-am prefăcut că sunt foarte îngrijorată şi că mă pregătesc. Am coborât, în jurul maşinii se adunase întreaga mănăstire şi toată lumea părea puţin tulburată. Am ajuns la maşină; mai era doar un loc liber, numai pentru mine. M-am aşezat şi, petrecuţi de rugăciunea de călătorie, înger păzitor, cântată de toţi, am pornit la drum. Citește în continuare