Făcător de minuni în Shanghai V


„Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2006



În 1968, a venit la Frăţia noastră, a părintelui Gherman din San Francisco, o femeie care ne-a spus că se numeşte Anna Petrovna Luşnikova şi, auzind că noi strângem informaţii despre Vlădica Ioan, a stăruit să scriem fără întârziere cele ce urmează. Ne-a povestit că este profesoară de canto şi că odată îl ajutase foarte multe pe Arhiepiscopul Dimitri din China cu sfaturile ei despre cum să respire corect când vorbeşte, lucru pe care medicii acestuia nu-l putuseră face.


Curând după Vlădica Ioan a venit în Extremul Orient toată lumea i-a observat dicţia neclară. S-a spus că era bâlbâit din naştere, că fusese rănit în gură, etc. Însă ea a ghicit imediat ce era în neregulă şi a venit la el, oferindu-i ajutorul. După părerea ei, întregul organism al lui Vlădica era într-o stare de epuizare. Din pricina slăbiciunii, maxilarul de jos atârna şi nu-i îngăduia să pronunţe bine cuvintele. Ea i-a arătat cum să respire corect, cum să articuleze şi aşa mai departe. El a început să vină pentru exerciţii în mod regulat, stând smerit şi pronunţând „ooo”, „aaa”, etc. Din recunoştinţă îi plătea, lăsându-i întotdeauna o bancnotă de 20 de dolari. Modul său de a vorbi s-a îmbunătăţit, însă de fiecare dată când venea un post defectul apărea iarăşi şi Vlădica se întorcea din nou la ea. Ea încerca să-l ajute cât de mult putea şi, văzând în el un om al lui Dumnezeu, l-a îndrăgit foarte mult şi i-a devenit fiică duhovnicească.


În 1945, în Shanghai, ne-a povestit Ana Petrovna, am fost rănită în război şi eram pe moarte într-un spital francez. Ştiam că eram pe moarte şi i-am implorat pe toţi să-i spună lui Vlădica să vină şi să-mi dea Sfânta Împărtăşanie. Era cam 10 sau 11 noaptea şi afară era o furtună cu vânt şi ploaie. Eram în chinuri, sufeream groaznic. Auzind cum ţipam, cerându-l pe Vlădica, doctorii şi asistentele au venit şi mi-au spus că nici nu se pune problema, fiindcă este război şi spitalul este încuiat noaptea, trebuia să aştept până dimineaţa. N-am ascultat nimic din ce mi-au spus, ci am strigat în continuare: „Vlădica, vino! Vlădica Ioan!” şi nu era nimeni care să-i poată spună ceva.


Deodată, în toiul acelei furtuni, am văzut prin uşa deschisă a salonului că apăruse Vlădica, ud leoarcă, şi că se îndrepta spre mine. Fiindcă apariţia lui semăna cu o minune, am început să -l pipăi, ca să văd dacă este adevărat, şi l-am întrebat: „Sau e duhul tău?” El a zâmbit liniştit şi a răspuns: „Eu sunt”, şi mi-a dat Sfânta Împărtăşanie. În acel moment am adormit şi somnul meu a durat 18 ore. În salon cu mine mai era  o pacientă, care l-a văzut pe Vlădica împărtăşindu-mă.


După ce m-am trezit din somnul meu de 18 ore, mă simţeam bine şi am spus că era datorită faptului că venise Vlădica şi mă împărtăşise. Însă nu m-a crezut nimeni şi au spus că era imposibil ca Vlădica să fi intrat în spitalul încuiat într-o asemenea noapte. Am întrebat-o pe vecina mea din salon, şi aceasta mi-a întărit cuvintele, dar tot nu au crezut. Era însă limpede că eram în viaţă şi mă simţeam bine. În acel moment asistenta care nu mă credea îmi făcea patul şi a descoperit, ca pentru a-mi adeveri spusele, că sub perna mea era o bancnotă de 20 de dolari, pe care o lăsase Vlădica! El ştia că aveam datorii foarte mari către spital şi că eram deja strâmtorată dinainte, aşa că a lăsat acolo bancnota. Mai târziu a confirmat că o pusese acolo. Din acel moment starea mea s-a îmbunătăţit. Mai pe urmă, în 1961, după un accident groaznic de maşină, iarăşi mi-a dat Sfânta Împărtăşanie în spital şi m-a vindecat.


Cu acestea, Ana Petrovna şi-a încheiat povestirea şi a plecat, spunând ce mult îşi dorea să poată fi înmormântată alături de Vlădica Ioan când avea să moară. Iar dorinţa ei, chiar după moartea lui Vlădica, a fost într-adevăr îndeplinită. La ceva vreme după întâlnirea noastră, întorcându-se acasă după Privegherea de toată noaptea pentru Schimbarea la Faţă a Domnului, Ana Petrovna a murit noaptea din cauza intoxicaţiei produse de gazele arse din apartamentul ei. În aceeaşi noapte a Schimbării la Faţă, Olga I Semeniuk, care îi fusese apropiată lui Vlădica în Shanghai, i-a văzut în vis pe Ana Petrovna, moartă, într-un coşciug ridicat la înălţime în noua catedrală din San Francisco, şi pe Vlădica Ioan, mergând de jur împrejurul ei înveşmântat cu mantia, cădelniţând şi săvârşind slujba de înmormântare, în cântecele de slavă ale corului.


Dimineaţa toată lumea a aflat despre moartea ei neaşteptată. Şi atunci am înţeles de ce îi dăduse Domnul ideea să vină la noi şi să stăruiască fierbinte să scriem mărturia ei despre darul înainte vederii şi al facerii de minuni al lui Vlădica Ioan, care deja, în cealaltă lume preschimbată, în ziua Schimbării la Faţă, slujea înmormântarea ei.

Citeţ Gleb Podmoşenski

Decembrie 1968

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: