Arhivă pentru februarie, 2008

VIATA DUPA MOARTE – VAMILE VAZDUHULUI

Posted in Cuv. Seraphim Rose, sufletul dupa moarte, Traditie with tags , , , on februarie 22, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici
 din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În cea de a treia zi, sufletul trece printre legiuni ale duhurilor celor rele, care pun oprelişti în calea lui şi îl osândesc pentru felurite păcate, de care fuseseră ispitite şi ele la vremea lor.

Potrivit feluritelor descoperiri, există douăzeci de asemenea oprelişti, aşa-numitele „vămi”, la fiecare dintre ele fiind cercetat un păcat oarecare. După ce trece de o oprelişte, sufletul ajunge la următoarea, şi numai după ce trece cu biruinţă prin toate, sufletul îşi poate urma calea, fără să fie aruncat de îndată în gheenă. Cât de cumpliţi sunt aceşti draci dimpreună cu vămile lor, se poate vedea din faptul că însăşi Maica Domnului, când a fost vestită de către Arhanghelul Gavriil de apropiata sa adormire, L-a rugat pe Fiul ei să-i slobozească sufletul de aceşti draci, şi răspunzând rugăciunii ei, Însuşi Domnul Iisus Hristos S-a arătat din cer ca să primească sufletul Maicii Sale celei Preacurate, şi să îl ducă la cer. Cea de a treia zi este cu adevărat cumplită pentru sufletul celui răposat şi pentru această pricină el are nevoie în chip deosebit de rugăciuni.

Citește în continuare

Reclame

PRIMELE DOUĂ ZILE DE DUPĂ MOARTE

Posted in Cuv. Seraphim Rose, sufletul dupa moarte, Traditie with tags , , , on februarie 20, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici
 din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Vreme de două zile sufletul se bucură de oarecare libertate
şi poate vizita locuri de pe pământ care i-au fost dragi, dar în cea
de a treia zi se mută în alte sălaşuri.

Aici Arhiepiscopul Ioan repetă învăţătura cunoscută Bisericii din veacul al IV-lea, când îngerul care îl însoţea pe Sf. Macarie al Alexandriei în pustie i-a spus, dându-i lămurire despre pomenirea pe care o face Biserica pentru cei morţi, în cea de a treia zi după moarte: „Când se face pomenirea în biserică în cea de a treia zi, sufletul celui răposat primeşte de la îngerul său păzitor alinarea durerii pe care o simte ca urmare a ieşirii din trup …. În primele două zile, sufletului îi este îngăduit să umble pe pământ, oriunde vrea, împreună cu îngerii care îl însoţesc. De aceea sufletul, iubindu-şi trupul, umblă uneori prin preajma casei în care a rămas trupul, şi astfel, el petrece două zile ca o pasăre în căutarea cuibului. Dar sufletul cel vrednic merge prin locurile unde obişnuia să facă fapte bune. În cea de a treia zi, Hristos care Însuşi a înviat din morţi a treia zi, porunceşte sufletului creştin, închipuind Învierea Sa, să se înalţe la Ceruri ca să se închine Dumnezeului tuturor.”

Citește în continuare

INTALNIRI CU DUHURILE

Posted in Cuv. Seraphim Rose, sufletul dupa moarte, Teologie with tags , , , on februarie 19, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici
din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Când sufletul îşi părăseşte trupul, se află dintr-odată printre
alte duhuri, bune şi rele. De obicei, sufletul se îndreaptă către
acele duhuri care sunt mai înrudite duhovniceşte şi dacă pe
vremea când era în trup, se afla sub înrâurirea unor duhuri
oarecare, va rămâne în legătură cu ele şi când va ieşi din trup,
oricât de neplăcut i-ar fi să le întâlnească.

Ni se aminteşte aici cu temeinicie, că cealaltă lume, chiar dacă nu ne va fi cu totul necunoscută, nu va fi o întâlnire plăcută cu cei dragi, într-o „ţară de vacanţă” a fericirii, ci o întâlnire duhovnicească care va cerceta starea sufletului nostru în această viaţă – dacă a fost mai apropiat îngerilor şi sfinţilor printr-o viaţă cu fapte bune şi cu ascultare faţă de poruncile lui Dumnezeu, sau dacă din nepurtare de grijă sau din necredinţă s-a făcut lucrător mai potrivit în ceata duhurilor celor căzute. Episcopul Teofan Zăvorâtul a zis bine (vezi op. cit., pag. 95) că însăşi judecata din vămile văzduhului poate fi socotită mai puţin una a osândirilor decât una a ispitelor.

În vreme ce judecata din viaţa viitoare există dincolo de orice îndoială – atât judecata particulară care are loc îndată după moarte, cât şi judecata de apoi de la sfârşitul lumii – osânda arătată va fi doar urmarea stării lăuntrice pe care a avut-o sufletul faţă de Dumnezeu şi faţă de fiinţele duhovniceşti.

VIAŢA DUPǍ MOARTE – ÎNCEPUTUL VEDERII DUHOVNICEŞTI

Posted in Cuv. Seraphim Rose, sufletul dupa moarte, Teologie with tags , , , on februarie 18, 2008 by Petre

Sf. Ioan Maximovici
 din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

 

Adesea (această vedere duhovnicească) începe în omul care
este pe moarte, chiar înaintea morţii, şi pe când încă îi mai văd
pe cei din jurul lor şi chiar vorbesc cu ei, ei văd cele ce alţii nu le văd.

Această experienţă a celor care sunt pe moarte a fost cercetată de-a lungul veacurilor, şi cele ce li se întâmplă astăzi celor care sunt pe moarte, nu este nimic nou. Cu toate astea, cele ce s-au spus mai înainte (cap. I partea a 2-a, “Sufletul după moarte”), ar trebui repetat aici: numai în vedeniile date celor drepţi prin harul lui Dumnezeu, când se arată sfinţi şi îngeri, putem cunoaşte cu adevărat că vin fiinţe din altă lume. În împrejurări obişnuite, când omul este pe moarte, începe să vadă rude şi prieteni plecaţi dincolo, experienţa poate că este numai un fel de introducere „firească” în lumea nevăzută, în care se află pe punctul de a intra. Firea adevărată a chipurilor celor plecaţi care se arată după aceea, poate că este cunoscută numai de Dumnezeu – nouă nu ne este de nici un folos să cunoaştem aceste lucruri.

Se pare că Dumnezeu îngăduie această experienţă, ca fiind calea cea mai limpede de a aduce la cunoştinţa omului care este pe moarte, că cealaltă lume nu este un loc cu totul necunoscut, că viaţa în lumea cealaltă are în esenţă tot iubirea faţă de aproapele. Episcopul Teofan spune aceasta în chip mişcător, femeii care este pe moarte: „Te vor întâmpina acolo tata, mama, fraţii şi surorile tale. Închină-te înaintea lor şi transmite-le urările noastre şi cere-le să se roage pentru noi. Copiii tăi te vor înconjura cu cuvinte vesele de întâmpinare. Va fi mai bine pentru tine acolo decât aici.”

VIATA DUPA MOARTE – INTRODUCERE

Posted in Cuv. Seraphim Rose, sufletul dupa moarte, Teologie with tags , , , on februarie 16, 2008 by Petre

VIAŢA DUPĂ MOARTE

Sf. Ioan Maximovici
 din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Durerea noastră ar fi fost fără margini şi fără mângâiere pentru cei care se apropie de moarte, dacă Dumnezeu nu ne-ar fi dat viaţă veşnică. Viaţa noastră ar fi fără sens dacă s-ar sfârşi odată cu moartea. Ce folos s-ar primi atunci de la vrednicie şi de la faptele cele bune? Atunci ar avea dreptate cei ce spun: Să mâncăm şi să bem pentru că mâine vom muri!” Dar omul a fost zidit pentru nemurire, şi prin învierea Sa, Hristos a deschisǎ porţile Împărăţiei lui Dumnezeu, a fericirii veşnice pentru cei care au crezut în El şi au vieţuit întru dreptate. Viaţa noastră pământească este o pregătire pentru viaţa viitoare, şi această pregătire se sfârşeşte odată cu moartea noastră. „Şi precum este rânduit oamenilor, o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27). După aceea omul se leapădă de toate grijile cele pământeşti; trupul se desface în cele din care a fost alcătuit, pentru a se înălţa din nou la învierea cea de obşte.


Dar sufletul său continuă să fie viu, şi nu-şi încetează existenţa nici măcar o singură clipă. Prin multe lucrări ale morţilor, ni s-a dat să cunoaştem în parte ce se întâmplă cu sufletul când iese din trup. Când vederea ochilor celor trupeşti încetează, începe vederea cea duhovnicească. Episcopul Teofan Zăvorâtul îi scrie unei femei care era pe patul de moarte: „Nu vei muri. Trupul tău va pieri, dar tu vei trece într-o altă lume, deosebită, vei rămâne în viaţă, îţi vei aduce aminte de tine şi vei recunoaşte lumea întreagă care te va înconjura.” Citește în continuare

Ne povatuiesti sa nu luam parte la praznicele paganesti

Posted in marturii, Sf. Ioan din Kronstadt with tags , on februarie 14, 2008 by Petre

În loc să se pregătească de slujbă creştinii s-au dus la un praznic păgânesc, iar tu ai mers pentru puţină vreme între ei, mustrându-i prin prezenţa ta tăcută care i-a făcut să se ruşineze. Şi prin asprimea privirii tale i-ai învăţat că nu pot sluji la doi domni, lui Dumnezeu şi lui Mamona, că nu pot să cugete că după ce păcătuiesc Îi vor cânta lui Dumnezeu cu evlavie: Aliluia!

(Acatistul Sf. Ioan Maximovici, Condacul 8)

DATORITĂ Arhiepiscopului Ioan, la sfârşitul anului 1964 a apărut un eveniment major în Biserica Rusă: canonizarea Sf. Ioan de Kronstadt. Biserica din Uniunea Sovietică nu a putut să-l canonizeze pe acest făcător de minuni de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea pentru că acesta era un monarhist declarat, vorbise înflăcărat împotriva curentelor socialiste şi profeţise chiar revoluţia sângeroasă.

De aceea a fost lăsat la dispoziţia diasporei să hotărască locul potrivit al aceluia printre sfinţi; şi Arhiepiscopul Ioan a fost unul dintre cei mai puternici susţinători dintre ierarhi, ai acestuia. El chiar a mers la ierarhii celorlalte Biserici Ortodoxe din lumea liberă, cerându-le să se alăture canonizării, dar lor le-a fost frică de felul cum s-ar putea răsfrânge aceasta asupra imaginii lor şi a politicii lor diplomatice. Fără să-i fie frică, Arhiepiscopul Ioan a continuat pregătirile, alcătuind laude pentru mult iubitul Sf. Ioan, pentru a se cânta la canonizare.

Citește în continuare

Sf. Ioan Maximovici la Bitola IV

Posted in marturii with tags , on februarie 13, 2008 by Petre

Profesor

În fine, să vedem ce fel de profesor era. Preda după un plan, avea o metodă specială. Era teoretician şi în acelaşi timp punea în practică lucrurile teoretice. Împreuna cu măiestrie teoria şi practica; de aceea lucrurile pe care le preda se putea reţine fără foarte multă lectură. Să luăm, de exemplu, liturgica şi regulile bisericeşti. Avea un program după care studenţii citeau la strană. Două grupuri de câte patru studenţi (opt studenţi cu totul) trebuiau să vină la timpul stabilit în camera părintelui Ioan, unde puteai găsi toate cărţile cu slujbe. Primii patru studenţi trebuiau să găsească tot ceea ce se citea sau se cânta în acea zi sau la acea sărbătoare. Ceilalţi patru studenţi ascultau. În acel moment erau explicate teoria şi simbolismul acţiunilor etc. Astfel lucra tot anul. În clasă avea întâietate teoria. Părintele cerea atenţie trează oriunde, mai ales în timpul slujbelor. Voia să-i atragă pe studenţi, ca aceştia să dea atenţie în mod deosebit Sfintei Scripturi, ca izvor a toată cunoştinţa teologică. De aceea, la începutul fiecărei lecţii îi întreba ce se citise în acea zi din Sfânta Scriptură şi din Apostol. Toţi trebuia să şti, căci nu puteam bănui pe cine avea să întrebe. După aceasta ne dădea explicaţii scurte. Ce explicaţii minunate avea când vorbea despre teologia pastorală şi istoria Bisericii creştine! Ne scria unele dintre cursurile de teologie pastorală în nişte caiete speciale. În toate se exprima foarte bine. Spunea că preotul pentru Ap. Pavel este un păstor ideal, care trebuie să fie pildă credincioşilor cu cuvântul şi cu purtarea, cu dragostea, cu duhul şi cu curăţia (I Tim 4,12).

Citește în continuare