VIATA DUPA MOARTE – VAMILE VAZDUHULUI

Sf. Ioan Maximovici
 din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

În cea de a treia zi, sufletul trece printre legiuni ale duhurilor celor rele, care pun oprelişti în calea lui şi îl osândesc pentru felurite păcate, de care fuseseră ispitite şi ele la vremea lor.

Potrivit feluritelor descoperiri, există douăzeci de asemenea oprelişti, aşa-numitele „vămi”, la fiecare dintre ele fiind cercetat un păcat oarecare. După ce trece de o oprelişte, sufletul ajunge la următoarea, şi numai după ce trece cu biruinţă prin toate, sufletul îşi poate urma calea, fără să fie aruncat de îndată în gheenă. Cât de cumpliţi sunt aceşti draci dimpreună cu vămile lor, se poate vedea din faptul că însăşi Maica Domnului, când a fost vestită de către Arhanghelul Gavriil de apropiata sa adormire, L-a rugat pe Fiul ei să-i slobozească sufletul de aceşti draci, şi răspunzând rugăciunii ei, Însuşi Domnul Iisus Hristos S-a arătat din cer ca să primească sufletul Maicii Sale celei Preacurate, şi să îl ducă la cer. Cea de a treia zi este cu adevărat cumplită pentru sufletul celui răposat şi pentru această pricină el are nevoie în chip deosebit de rugăciuni.

Capitolul VI (din „Sufletul după moarte”) a prezentat unele texte Patristice şi hagiografice despre vămi, şi nu mai este nevoie să mai adăugăm altele aici. Cu toate acestea, mai putem aminti că descrierile vămilor reprezintă un „model” al experienţelor sufletului după moarte, iar experienţele individuale se pot deosebi între ele foarte mult. De bună seamă, amănuntele mici, cum ar fi numărul vămilor, au o însemnătate mai mică, faţă de lucrul de cea mai mare însemnătate că sufletul trece cu adevărat printr-o judecată (judecata particulară) îndată după moarte, ca cel de pe urmă rezumat al „războiului nevăzut” pe care l-a dus (sau nu a izbutit să-l ducă) pe pământ împotriva duhurilor celor căzute.

Continuând scrisoarea către fratele femeii care era pe moarte, Episcopul Teofan Zăvorâtul scrie: „Pentru cea care pleacă va începe îndată războiul trecerii prin vămi. Acolo are nevoie de ajutor! Rămâi întru această cugetare şi o vei auzi strigându-ţi: ‘Ajutor!’ Acolo trebuie să-ţi îndrepţi toată atenţia şi toată iubirea pentru ea. Cred că va fi cea mai adevărată mărturisire de dragoste dacă, din clipa ieşirii sufletului ei, vei lăsa în seama altora grija pentru trupul ei mort, vei merge într-un loc unde să poţi fi singur, să te adânceşti în rugăciune pentru ea, în noua ei stare şi cu nevoile ei neaşteptate. Pornind aşa, să strigi neîncetat către Dumnezeu să o ajute, vreme de şase săptămâni, şi cu adevărat, chiar şi mai mult decât atât. În istorisirea Teodorei, vistieria din care au luat îngerii pentru a-i îndepărta pe vameşi, a fost agonisirea de rugăciuni a bătrânului ei. Rugăciunile tale vor fi la fel. Nu uita să faci aşa. Aceasta este dragostea!”

„Vistieria” din care îngerii „au plătit datoriile” cuvioasei Teodora la vămi, a fost adesea înţeleasă greşit de către cei care critică învăţătura ortodoxă. Uneori se compară greşit cu noţiunea latină a „vredniciilor peste măsură” ale sfinţilor. Şi încă, asemenea critici sunt prea mărginiţi când citesc textele ortodoxe.

Nu se pomeneşte aici de nimic altceva decât de rugăciunile Bisericii pentru cel răposat, mai ales de rugăciunile unui bărbat sfânt şi părinte duhovnicesc. Felul în care se înfăţişează acest lucru este metaforic – aproape că nu mai trebuie să se spună aceasta.

Biserica Ortodoxă consideră învăţătura vămilor de o asemenea însemnătate că a pus cuvinte despre acestea în multe dintre slujbele sale liturgice (vezi câteva dintre acestea în capitolul despre vămi). Mai ales, Biserica face cunoscută această învăţătură fiecăruia dintre fiii săi care se apropie de moarte. În „Canonul de rugăciune la ieşirea sufletului”, pe care îl citeşte preotul la patul de moarte al fiecărui credincios, se află următoarele tropare:

„Când voi pleca din această lume, învredniceşte-mă să pot trece neîmpiedicat de stăpânitorul văzduhului, de tiran, de chinuitor, de cel care şade pe cărările înfricoşate şi aţine calea cu întrebări ispititoare” (Cântarea 4).

„Trece-mă, o, Preacurată Stăpână, în mâinile sfinte şi scumpe ale sfinţilor îngeri, ca acoperit fiind cu aripile lor, să nu văd chipurile fără de ruşine şi întunecate ale dracilor” (Cântarea 6).

„O, tu, cea care pe Domnul nostru Cel Preaînalt L-ai născut, alungă-l şi îndepărtează-l de la mine pe stăpânitorul cel cumplit al vămilor, pe ocârmuitorul lumii, când mă voi afla şi eu în pragul morţii, ca astfel să te pot slăvi şi eu în veci, pe Tine, o, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu” (Cântarea 8).

Aşadar, când creştinul ortodox se află pe patul de moarte, este pregătit prin cuvintele Bisericii pentru judecăţile ce-i stau înainte.

Anunțuri

Un răspuns to “VIATA DUPA MOARTE – VAMILE VAZDUHULUI”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: