PRIMELE DOUĂ ZILE DE DUPĂ MOARTE

Sf. Ioan Maximovici
 din “Sufletul după moarte”
Editura Tehnopress 2003

trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Vreme de două zile sufletul se bucură de oarecare libertate
şi poate vizita locuri de pe pământ care i-au fost dragi, dar în cea
de a treia zi se mută în alte sălaşuri.

Aici Arhiepiscopul Ioan repetă învăţătura cunoscută Bisericii din veacul al IV-lea, când îngerul care îl însoţea pe Sf. Macarie al Alexandriei în pustie i-a spus, dându-i lămurire despre pomenirea pe care o face Biserica pentru cei morţi, în cea de a treia zi după moarte: „Când se face pomenirea în biserică în cea de a treia zi, sufletul celui răposat primeşte de la îngerul său păzitor alinarea durerii pe care o simte ca urmare a ieşirii din trup …. În primele două zile, sufletului îi este îngăduit să umble pe pământ, oriunde vrea, împreună cu îngerii care îl însoţesc. De aceea sufletul, iubindu-şi trupul, umblă uneori prin preajma casei în care a rămas trupul, şi astfel, el petrece două zile ca o pasăre în căutarea cuibului. Dar sufletul cel vrednic merge prin locurile unde obişnuia să facă fapte bune. În cea de a treia zi, Hristos care Însuşi a înviat din morţi a treia zi, porunceşte sufletului creştin, închipuind Învierea Sa, să se înalţe la Ceruri ca să se închine Dumnezeului tuturor.”

Sf. Ioan Damaschin, în slujba de înmormântare ortodoxă, înfăţişează cu însufleţire starea sufletului ieşit din trup, dar care se află încă pe pământ, neputincios să intre în legătură cu cei dragi pe care îi vede: „Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai, cât lăcrimează atunci, şi nu este cine să-l miluiască pe dânsul! Către îngeri ridicându-şi ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându-şi, nu are cine să-i ajute.

Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, să ne rugăm pentru odihna în Hristos a celui plecat, şi pentru sufletele noastre mare milă.”

Într-o scrisoare către fratele femeii care era pe moarte, despre care s-a pomenit mai sus, Episcopul Teofan Zăvorâtul scrie: „Sora ta nu va muri: trupul moare, dar fiinţa celui care moare rămâne. El merge doar către un alt fel de viaţă …. Nu pe ea o vor pune în mormânt. Ea se află în alt loc. Va fi la fel de vie cum este acum. În primele ceasuri şi zile se va afla prin preajma voastră. Numai că, nu va spune nimic şi nu veţi avea putinţa de a o vedea; dar ea va fi aici. Să ţineţi minte aceasta. Noi, cei care rămânem în viaţă, vărsăm lacrimi pentru cei care ne părăsesc, dar pentru ei, toate sunt îndată mai simple; starea aceea este mai fericită. Cei care au murit şi au fost readuşi în trupurile lor, au simţit aceste trupuri ca pe nişte sălaşuri lipsite de tihnă. Şi sora ta va simţi la fel. Îi este mai bine acolo; iar noi ne chinuim ca şi cum i s-ar fi întâmplat ceva foarte rău! De bună seamă că ne va vedea şi se va mira de ce se întâmplă” (Citiri de suflet folositoare , august, 1894).

Trebuie să ţinem minte că aceste două zile sunt o regulă generală, care nu cuprinde toate situaţiile. De fapt, cele mai multe exemple citate din literatura ortodoxă, care s-au adunat în această carte, nu se potrivesc acestei reguli, şi aceasta pentru că sfinţii, nefiind de loc atraşi de lucrurile din această lume, şi trăind într-o aşteptare neîncetată a trecerii în lumea cealaltă, pornesc de îndată urcuşul către cer. Alţii, ca K. Uekskuell, încep să se urce înainte de sfârşitul celor două zile pentru o pricină oarecare a proniei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, experienţele de „după moarte” de astăzi, aşa cum le socotim că sunt numai nişte părţi, toate intră în această regulă: starea „din afara trupului” este doar începutul celei dintâi perioade a sufletului lipsit de trup, care „hoinăreşte” prin locurile pământeşti pe unde a petrecut. Dar nici unul dintre aceşti oameni, nu s-a aflat în stare de moarte vreme destul de îndelungată ca să întâlnească îngerii care trebuie să-I însoţească.

Unii potrivnici ai învăţăturii ortodoxe despre viaţa după moarte, socotesc aceste deosebiri faţă de regula generală a experienţei de după moarte, ca fiind o mărturie a „contradicţiilor” care există în învăţătura ortodoxă. Dar aceşti potrivnici au o gândire prea mărginită. Înfăţişarea celor două zile (şi a celor care urmează) nu este în nici un caz vreo dogmă.

Ea este pur şi simplu un „model” care adevereşte rânduiala cea mai obişnuită a experienţelor sufletului după moarte. Multele situaţii, atât din literatura ortodoxă cât şi din povestirile experienţelor moderne, în care morţii s-au arătat pentru o clipă celor în viaţă, în ziua cea dintâi sau cea de a doua a morţii (uneori în vis) sunt exemple ale adevărului că sufletul rămâne cu adevărat, în mod obişnuit, aproape de pământ pentru o vreme scurtă. În cea de a treia zi (şi uneori mai devreme), această perioadă ia sfârşit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: