Sf. Ioan Maximovici la Bitola III

Dragoste reciprocă

Părintele Ioan ne iubea şi noi îl iubeam pe el. Pentru noi el era întruchiparea tuturor virtuţilor creştine: tăcut, liniştit, blând. Strălucea în ochii noştri. Nu vedeam nici un neajuns la el, nici măcar felul cum vorbea; ne-am obişnuit repede cu acest lucru. Ne-a devenit atât de apropiat, încât îl socoteam un frate mai mare, iubit şi preţuit. Nu era nici o sfadă, personală sau publică, pe care să nu o poată rezolva.

Nu era întrebare căreia să nu-i poată da răspuns. Era de ajuns să-i pună cineva o întrebare pe stradă şi el răspundea neîntârziat. Dacă întrebarea era importantă, îi dădea răspuns în faţa unei adunări mari, în biserică după slujbă, la ore, sau la bufet. Răspunsul era întotdeauna concentrat, limpede, complet şi bine documentat, căci era un om foarte învăţat, cu două diplome universitare, una în Teologie şi cealaltă în Drept. Zi şi noapte se ruga pentru noi. În fiecare noapte avea grijă de noi, ca un înger păzitor. Unuia îi aranja perna; altuia pătura. Întotdeauna, la intrarea şi la ieşirea din cameră, ne binecuvânta făcând semnul Crucii.

[Din cartea “Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”, Editura Sophia, Bucureşti, 2006.]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: