Sf. Ioan Maximovici la Bitola II

Un rugǎtor cu o memorie nemaiîntâlnitǎ

Pǎrintele Ioan era un rugǎtor cum nu a mai fost altul. Era atât de adâncit în înţelesul cuvintelor rugǎciunilor, încât pǎrea cǎ vorbeşte cu Dumnezeu, cu Prea Sfânta Nǎscǎtoare de Dumnezeu, cu îngerii şi sfinţii. Ei erau prezenţi înaintea ochilor sǎi duhovniceşti. Se prea poate cǎ le spunea cu glas tare pentru folosul nostru, ca sǎ ne înveţe cum sǎ ne rugǎm. Orice rugǎciune de-a sa era vibrantǎ; le ştia pe de rost şi le spunea cu o intonaţie deosebitǎ. Nu se ştia câte rugǎciuni cunoştea.

Acest lucru nu era ceva extraordinar pentru el, cǎci primise de la Dumnezeu un mare dar, o memorie neobişnuitǎ. Noi, toţi studenţii, ca şi profesorii, am descoperit acest lucru. Cunoştea întâmplǎrile din Sfânta Evanghelie de parcǎ le-ar fi avut înaintea ochilor şi ştia la ce capitole sǎ gǎseau acestea; la nevoie, putea chiar şi sǎ citeze versetul. Cunoştea personalitatea şi trǎsǎturile fiecǎrui student, aşa încât putea spune fǎrǎ întârziere când şi cum a rǎspuns, ce a ştiut şi ce nu a ştiu. Şi toate acestea fǎrǎ sǎ-şi scrie nimic. Dupǎ multe cofirmǎri, nimeni nu se mai îndoia de memoria sa nemaiîntâlnitǎ.

[Din cartea “Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”, Editura Sophia, Bucureşti, 2006.]

Anunțuri

2 răspunsuri to “Sf. Ioan Maximovici la Bitola II”

  1. De mare ajutor mi-a fost Sf.Ioan Maximovici in momente de cumpana din viata mea .Are Sf.Moaste si am primit ulei de acolo .
    Sf.Ioan ,roaga-te pentru noi pacatosii !Ajuta-ne in aceste vremuri grele care le traim ,lumineaza pe clericii nostrii si tot poporul binecredincios!Amin

  2. cine are ulei de la racla sf ioan maximovicvi sa lase mesaj aici am si eu nevoie.multumesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: