Sf. Ioan Maximovici la Bitola I

Luptǎtor ascetic

Întotdeauna când vine un profesor nou, apar întrebǎrile: „Cum o sǎ fie? O sǎ fie aspru sau blând?” etc. Probabil aceste întrebǎri au fost puse şi în legǎturǎ cu pǎrintele Ioan. Însǎ el, prin pilda personalǎ, a rǎspuns cǎ era cel mai aspru cu el însuşi. Numai Dumnezeu ştie câtǎ era strǎduinţa sa zilnicǎ la rugǎciune şi metanii, dar noi puteam sǎ vedem şi sǎ simţim aceste lucruri numai în parte. Episcopul de Ohrida, Nicolae Velimirovici, vizita adesea seminarul şi stǎtea de vorbǎ cu profesorii şi cu studenţii. Pentru noi întâlnirea sa cu pǎrintele Ioan avea ceva deosebit. Dupǎ ce e închinau cu metanie unul în faţa celuilalt, urma o discuţie neobişnuit de plinǎ de sinceritate, de dragoste. Odatǎ, înainte de plecare , Episcopul s-a întors cǎtre un grup mic de studenţi (din care fǎceam şi eu parte) cu aceste cuvinte.

Copii sǎ ascultaţi de pǎrintele Ioan; e un înger al lui Dumnezeu în chip omenesc

Şi noi ne-am convins singuri cǎ aceste cuvinte îl descriau cel mai bine. Viaţa sa era o viaţa de înger. Se poate spune cu dreptate cǎ locul sǎu era mai mult în ceruri decât pe pǎmânt. Blândeţea şi smerenia sa erau asemenea celor din vieţile celor mai mari asceţi şi trǎitori din pustie. Mânca numai atât cât îi era absolut necesar ca sǎ îşi întreţinǎ trupul. Purta haine simple şi nu avea nevoie de pat. Camera sa era la parter; avea o fereastrǎ fǎrǎ perdea, care dǎdea spre fundul curţii. Înǎuntru avea o masǎ obişnuitǎ cu un scaun şi pat pe care nu se întindea niciodatǎ. Pe masǎ stǎtea întotdeauna Sfânta Scripturǎ, iar pe o etajerǎ, cǎrţile de slujbǎ. Atât. La orice ceas al nopţii putea fi vǎzut citind din Biblie, fiindcǎ în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea (Psalmul 1,2).

        Este cu neputinţǎ de redat în cuvinte felul cum trǎia toate slujbele şi rugǎciunile bisericeşti. Pregǎtirea sa pentru Sfânta Liturghie era cu totul deosebitǎ. Începând de joi mânca mai puţin. Vineri şi sâmbǎta nu mânca aproape deloc pânǎ când, Duminicǎ, slujea Liturghia.

        În prima sǎptǎmânǎ din Postul Mare nu mânca, însǎ slujea o datǎ la douǎ zile, asemenea şi în sǎptǎmâna Patimilor. Când venea Sâmbǎta Mare, trupul sǎu era pe deplin istovit. Dar în ziua Învierii lui Hristos se reînsufleţea. Dupǎ Sfânta Liturghie îi reveneau puterile. O bucurie îngereascǎ îi lumina faţa. Astfel îşi urma cursul viaţa lui asceticǎ, înaintea ochilor noştri.

[Din cartea “Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile”, Editura Sophia, Bucureşti, 2006.]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: