Arhivă pentru Februarie 1, 2008

Sf. Doctor fara de arginti

Posted in inainte vedere, minune, vindecare with tags , , , on Februarie 1, 2008 by Petre

Pe mulţi bolnavi care au cerut ajutorul tău, Sfinte Ioane,i-ai tămăduit de bolile lor. Dar şi mai mulţi bolnavi au aflat alinare în durerile lor, şi ridicându-se prin ajutorul tău din groapa deznădejdii s-au înţelepţit şi au dus cu răbdare crucea bolii, şi au primit răsplata dumnezeiască, iar acum se bucură de frumuseţile raiului, cântând: Aliluia!

(Acatistul Sf. Ioan Maximovici, Condacul 4)

În Shanghai încep minunile vestite în toată lumea ale vlădicăi Ioan. Medicul N.N. Barabanov ne-a povestit că, odată, vlădica a fost chemat la un copil muribund. Intrând în apartament, episcopul se îndreptă direct spre camera în care zăcea copilul, cu toate că nimeni nu apucase să i-o arate. Fără să mai cerceteze copilul, el căzu în genunchi în faţa icoanei şi se rugă îndelung, apoi îi încredinţa pe adulţi că totul va fi bine. Spre dimineaţă, copilul se simţi mai bine şi curând s-a vindecat complet.

Iată o mărturie din arhiva spitalului regional din Shanghai. Liudmila Dmitrievna Sadkovskaia, pasionată de călărie, a fost odată azvârlită jos de pe cal şi, lovindu-se zdravăn cu capul de o piatră, şi-a pierdut cunoştinţa. Consiliul de specialişti ai spitalului a declarat-o irecuperabilă, dându-i foarte mici şanse de supravieţuire chiar până a doua zi: pulsul aproape că nu se auzea, capul era spart, aşchii rupte din craniu presau asupra creierului. Chiar dacă inima ar fi suportat operaţia (ceea ce era foarte puţin probabil), femeia ar fi rămas surdă, oarbă şi mută. Sora ei l-a implorat pe arhiepiscopul Ioan să vină la spital. Vlădica Ioan le porunci tuturor să iasă afară din salon şi, timp de vreo două ore, se rugă lângă capul femeii. Apoi chemă medicul şi-l rugă să examineze bolnava. Cu uimire, medicul constată că avea pulsul unui om sănătos şi fu de acord să înceapă imediat operaţia, dar numai în prezenţa arhiepiscopului. După operaţie, Sadkovskaia îşi veni în fire şi ceru să bea. Ea vedea şi auzea totul, iar apoi a putut chiar să vorbească. După asta, a mai trăit câteva zeci de ani.

Citește în continuare

Anunțuri