Redarea sănătăţii mentale

Din cartea

„Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile”,

De Pr. Serafim Rose şi Pr. Gherman Podmoşenski

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Iertaţi-mă că vă răpesc din timp scriind aceste rânduri şi pentru engleza mea nu prea bună, însă doresc să vă împărtăşesc unele lucruri legate de întâlnirile mele cu Fericitul Episcop Ioan. Am fost copleşită de bucurie să aud că nu va mai trece multă vreme până să îi vedem moaştele nestricate. Fă să fie aşa, Doamne !

L-am întâlnit întâia oară când m-a învrednicit Domnul pe mine, păcătoasa, să petrec prima săptămână din Postul Mare în Catedrala din San Francisco, când slujea Fericitul Ioan.

Trebuie să mărturisesc că înţelegeam foarte puţin din ceea ce citea şi din rugăciunile lungi pe care le spunea. Cu toate acestea, în afară de timpul când mergeam la lucru, mi-am petrecut tot Postul Mare fără să ies din Catedrală. Prima săptămână a zburat într-o clipă, într-o asemenea stare extatică eram atunci. Am trăit acelaşi lucru când Fericitul Ioan ne-a vizitat Biserica Acoperământul Maicii Domnului pentru a o târnosi. Nu am vorbit niciodată cu el personal, socotindu-mă nevrednică de a-i ocupa timpul. Nu o să uit niciodată momentele de la înmormântarea sa.

Acum o să vă povestesc două dintre situaţiile în care m-a ascultat, după moartea sa:

1. Sora mea Juliana a rămas în Bătrâna Ţară şi trăia singură în căsuţa noastră. Era singură şi bolnavă, însă nu s-a plâns niciodată de soarta ei. Numai o dată mi-a scris cerândumi să mă rog fierbinte pentru ea, căci simţea că ceva nu este în regulă cu capul ei. Nu se putea ruga şi avea foarte des ameţeli. Avea probleme cu circulaţia şi în cele din urmă a murit de cangrenă.

Am fost foarte necăjită şi mi-am spus: „Ce pot să fac ?” Rugăciunile mele nu ar fi străpuns tavanul, ca să ajungă la ceruri, dar cunoşteam puterea rugăciunilor sfântului nostru episcop. Aşa că am făcut un parastas pentru el şi i-am trimis surorii mele o fotografie de-a sa, cu o notă în care îi spuneam să i se roage şi ea stăruitor, în chiar următoarea scrisoare mi-a răspuns: „Draga mea soră ! Nu-I pot mulţumi îndeajuns Domnului ! Capul meu s-a limpezit de tot! Mă pot ruga ! Mă simt de parcă mâna cuiva le-a îndepărtat pe toate de la mine. Cu adevărat, minunat este Domnul întru Sfinţii lui!”

2. Când m-am pensionat m-am confruntat cu o întrebare: unde m-aş putea duce ca să mă mântuiesc şi să nu pier în vremurile noastre înfricoşătoare ? Pe când eram copilă voiam să merg la mănăstire, însă Domnul m-a îndrumat pe o altă cale. Se părea că acum venise vremea, deşi trecuse mult din viaţa mea, să-mi îndeplinesc vechiul meu vis – dar unde ?

Şi, aşa, trei nopţi de-a rândul am avut acelaşi vis. Mi-a apărut înainte Fericitul Ioan – atât de limpede, de parcă ar fi fost viu. Stăteam tremurând în faţa lui, în vreme ce el îmi arăta clar şi desluşit spre Biserica noastră, a Acoperământului – în a cărei casă parohială locuiesc – şi îmi spunea:

- Aici te vei mântui.

În toate cele trei nopţi am avut întocmai acelaşi vis ! Am renunţat deci să mai visez să plec undeva şi trăiesc fericită aici, făcând curat în biserică şi amintindu-mi mereu de dragul nostru Fericit Arhiepiscop Ioan. Slavă lui Dumnezeu pentru toate ! Vă rog să mă iertaţi pentru că v-am făcut să acordaţi atât de mult din timpul dumneavoastră citirii acestor lucruri.

Blagosloviţi şi rugaţi-vă pentru mine!

Cu dragoste întru Hristos,

păcătoasa Alexandra Kiritis

Los Angeles, California

14 iulie 1982