Tămăduire de astm

Din cartea

„Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile”,

De Pr. Serafim Rose şi Pr. Gherman Podmoşenski

Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Printre miile de oameni care 1-au cunoscut şi 1-au iubit pe Arhiepiscopul Ioan se număra şi familia lui Boris Troian, care i-a fost foarte apropiată încă din anii 1930, din Shanghai. Această familie a trăit în tabăra de refugiaţi din Filipine înainte de a veni în cele din urmă în Statele Unite. Pe cel mai mare dintre băieţii familiei îl ştia Vlădica de când se născuse. Prin anumite împrejurări, familia a fost despărţită de Vlădica pentru câţiva ani.

Băiatul de unsprezece ani a început să aibă crize violente de astm cam de prin 1952. A fost dat în îngrijirea unui medic şi au stabilit ca acesta să poată fi chemat imediat, ziua sau noaptea, când băiatul, Vitali T., avea o criză de astm. Familia locuia în San Francisco cam de trei ani când Vlădica Ioan a venit să-şi viziteze foştii enoriaşi, după o şedinţă a Sinodului din New York. Când familia a aflat de venirea sa, au mers îndată la biserica Sfântul Tihon ca să-1 vadă.

Când Vlădica a sosit şi a ieşit din maşină, oamenii s-au îmbulzit să-1 întâmpine pe iubitul lor Arhiepiscop. El i-a salutat pe toţi, pe mulţi dintre ei nemaivăzându-i de mulţi ani. Familia Troian nu îl mai văzuse cam de trei ani. El i-a întrebat ce mai era nou pe la ei; i-au răspuns că totul este bine, în afară de astmul băiatului. Vlădica a părut uimit aflând acest lucru. L-a înşfăcat de păr pe băiat, cu unul dintre bine-cunoscutele sale gesturi de tandreţe către băieţii care îi slujeau în Biserică, şi a spus foarte tăios:

- Nu a avut niciodată astm şi nici nu o să aibă vreodată !

Şi, uitându-se la băiat, a adăugat:

- Nu-i aşa ?

Iar băiatul a răspuns:

- Aşa e.

Din momentul acela până în prezent, băiatul nu a mai avut astm.

Citeţul Laurence Campbell

San Francisco, California

ianuarie 1974